UN ZBOR…SPRE CER

Sînt fluture plăpînd, cu aripile frînte

Care dorea atît de mult să zboare spre lumină

Sînt fluture plăpînd,cu aripile frînte

Ce am căzut din zbor,şi-am devenit ruină…

Şi plîng de disperare pe-un petec de ţărînă.

Adun în suflet frunze moarte şi ploi tîrzii de toamnă

Prea multe ploi…prea multe!

 

Chiar dacă iar coboară,din înălţimi o altă primăvară

Purtînd seninul în privire,

O altă primăvară nu poate să trimită-n depărtare

Atîtea toamne lungi,cîte le port în mine…

Şi-atîtea frunze moarte,plutind  nestingherite

Ce nu vor ştii poate niciodată,ce-nseamnă nemurire.

 

Sînt fluture plăpînd cu aripile frînte…

Speranţa zborului de-acum îmi e pierdută

Lumina ce am dorit-o nu pot s-o mai ating vreodată

Şi chiar pe-o floare,oricît ar fi de neînsemnată

Nu pot să mai cobor vreodată

Nu voi mai fi ce-am fost odată.

 

Sînt fluture plăpînd cu aripile frînte

Dar sufletul în mine azi nu mai vrea să plîngă

De-atîta plîns făptura delicată,e acum în lacrima cea mai curată îmbrăcată

…şi ochii săi privesc spre cerul primăverii,acolo unde fluturi albi ce-au plîns cîndva atît de mult,ce-au fost cîndva cu  cu aripile frînte

acum plutesc purtaţi parcă de-o mînă nevăzută

se bucură nespus şi cîntă…

 

Sînt  îngeri puri care culeg nectarul

Din ochii parfumaţi ai florilor de stea

Şi răspîndesc printre petalele de rouă

În lacrimi cristaline,doar dragostea…

 

Sînt fluture plăpînd ,cu aripile atîrnînd prin praful unei triste dimineţi

E însă o altă dimineaţă,e-un început de zi, un început de viaţă

Şi dacă nu mai pot să zbor şi mi-am pierdut orice simţire

Înalţ spre cer un strigăt de iubire

Da ,DOAMNE,am înţeles ce-nseamnă nemurire!

 

Am înţeles că trupul frînt care plutea ca şi o frunză  pe-nvolburate ape

Şi se pierdea tot mai adînc în noapte

Ducea cu el acolo unde uitarea te-nconjoară şi te cuprinde-un straniu gînd de moarte

Ducea cu el de fapt ţărîna,ce-a fost cîndva materia din care-au fost creaţi pe rînd şi cu răbdare

Să se destrame iar în mici grăunţe de ţărînă

Din care să renască o altă viaţă

Din lacrima prelinsă pe-un mugur de lumină

Şi un alt fluture să vină

Cu aripile poleite de dragoste divină

Să ia nectarul florilor,să ia lumină din lumină

Să-şi frîngă aripile-n zbor,să moară trist,uitat făr-ajutor

Dar dragostea mereu,doar dragostea în veşnicie să rămînă.

 

O,DOAMNE,aş vrea să mă zdrobeşti tu şi mai tare

Decît să pier aşa în nepăsare

Să mă loveşti de vrei şi să mă doară

Dacă numai aşa,atîta negură-adunată-n mine,ar mai putea să moară.

 

Învaţă-mă,cît încă sînt pribeag pe-acest pămînt

Învaţă-mă cum să iubesc din ce în ce mai mult…

Aş vrea doar glasul tău să îl ascult

Şi chiar aşa rănit cum sînt,cu sufletul eliberat

Numai cîntări de laudă să-ţi cînt!

 

Dac-ai putea să-ntorci o dată doar ,clepsidra ce-a măsurat atîta timp

Atîtea clipe-nşiruite pe portative de culoare

Cînd nu-mi păsa de mine,cînd n-ascultam a ta chemare

Mă legănam tăcut pe cîte-o floare

Mă bucuram de frumuseţea ei,

Nu-nţelegeam că nu-I decît o altă floare trecătoare…

 

Mult prea tîrziu cînd m-a durut

Am regretat tot timpul irosit

Am regretat că am pierdut atît de mult

Atîta timp…prea mult…

 

Dar fiindcă în sfîrşit am priceput

Că dragostea şi mila şi răbdarea nu le primeşti în cer

Le dobîndeşti cu greu doar pe pămînt

Nu te naşti sfînt ca să mori sfînt

Nu te naşti decît numai o dată

Şi asta atunci cînd trupul tău s-a frînt

Cînd înţelegi că DUMNEZEU,atît de mult te preţuieşte şi te iartă.

 

Dar ca s-ajungi să poţi cînta

Cu îngerii în cor spre slava sa doar simfonii

Şi viaţa-n cer să-ţi fie pe vecie-asigurată

Să mergi pe calea-ngustă

Să te opreşti la poarta ce te-aşteaptă

După ce-ai coborît treaptă cu treaptă,în inima ta îngheţată

Şi-ai scos afară la lumină tot ce era nevrednic şi locuia în ea…

Ai coborît în tine să poţi smerit urca

Pe dealul suferinţei ,unde la GOLGOTA

Te-aşteaptă mielul sfînt să îţi arate rana-adîncă

Din inima străpunsă-odată,din inima nevinovată

Pe care-o răstigneşti şi tu în fiecare zi

În fiecare zi mai baţi şi tu un cui în ea

Şi chiar aşa îţi spune “da”

Şi pentru tine-am dat la moarte viaţa mea

Pentru tine am murit şi-am înviat

Las astăzi sîngele să curgă-n valuri

Să cureţe un suflet de păcat împovărat

 

Să mori şi tu cu mine-odată

Ca pentru totdeauna eu să trăiesc în viaţa ta cu-adevărat

Să fie pe vecie vina ta iertată

Şi doar aşa speranţa zborului îţi va putea fi înapoi redată

Pentru ca-n veşnicie să poţi zbura cu toţi cei care

Şi-au dat de bunăvoie viaţa în mîna lui ISUS

Şi-au învăţat că doar smerit,zdrobit,înfrînt,supus

Şi mai presus de toate iubind atît de mult,iubind nespus

Îţi vei găsi odihna ,cînd vei ajunge sus…

 

                                         7 martie 2000

                                      Camelia Mariş