E greu să definesi neprihănirea. Unii spun că-i curătie, altii o numesc sfintenie, piosenie, evlavie, lipsa păcatului din inimă, iar evanghelistul Luca zice că neprihănirea este „păzirea fără pată a tuturor poruncilor si a tuturor rânduielilor lui Dumnezeu” (Luca 1:6). De fapt, neprihănirea se defineste prin câteva cuvinte: „Facă-mi-se după cum vrei Tu, Doamne!” – da, aceasta este neprihănirea. Neprihănirea mai înseamnă si să înfrunti pericole, rusinea, împotrivirea, să trăiesti în simplitate, să iubesti oamenii de lângă tine si stim bine că Dumnezeu nu a venit la han, unde era o îmbulzire de păcat, nici în vreo casă din Betleem, fiindcă nu era neprihănire în casele acelea, dar nici în sinagogi n-a găsit El neprihănire, asa că s-a născut într-un staul… acolo oile nu se certau, nu se invidiau, nu se vorbeau de rău una pe alta, nici nu se alungau … ci ele erau una.
Astfel trebuie să întelegem astăzi că Dumnezeu nu coboară în bisericile amestecate cu lumea, indiferent de părerile oamenilor, nici in bisericile unde este ceartă, ură, dezbinari, duh de întâietate si competie între frati.
Cu sigurantă că nu se va naste Dumnezeu într-un piept plin de mândrie, nici într-un cap umplut de filozofie, si nici într-o inimă plină de egoism. Nu, niciodată nu va fi neprihănire la crestinii care nu si-au curătit cugetul înainte de cină, care n-au ars gunoiul din vietile lor si care n-au topit gheata din inima lor, dar totusi vin regulat la biserică. Nici în inima celor care nu se scutură de zgura trecutului, nu se va naste Domnul Isus, fiindcă Neprihănirea este El si vine numai acolo unde găseste sfintire si curătie în inimă.
Domnul Isus se naste între oamenii neprihăniti, în locurile neprihănite, în vietile celor prin care El este glorificat, nu pentru că S-a născut într-o iesle neapărat, ci pentru că S-a născut într-o inimă frântă si zdrobită, într-o inimă curătită de păcat, fiindcă conditia prezentei Sale este chiar neprihănirea inimii.
După neprihănire trebuie să visăm zi si noapte, la anul care a venit. Nu după o neprihanire proprie (Filipeni 3:9), ci după o neprihănire a credintei ( Ioan 10:4 ), prin Domnul Isus Hristos, fiindcă „cine trăieste în neprihănire, este neprihănire, cum El Însusi este neprihănit” ( 1 Ioan 3:7 ).
Numai că neprihănirea aduce cu ea si prigonire, însă, dacă este scris că „Ferice de cei prigoniti din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărătia cerurilor!” atunci să nu ne temem, ci SĂ CREDEM si fie ca în Anul in care am intrat, tot mai mult să semănăm cu Domnul Isus!
Cristina
--
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
--
Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492
Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Draga Cristina,
Isus vine numai pentru si intre pacatosii corupti total. El vine sa aduca lumina in intuneric. Restul e mandrie. Dupa ce pacatosul e facut sfant (de drept) prin credinta, intra in procesul de sfintire. „… cine-i sfant sa se sfinteasca…”
Luca 16:15 Isus le-a zis: „Voi cautati sa va aratati neprihaniti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu va cunoaste inimile; pentru ca ce este inaltat intre oameni este o uraciune inaintea lui Dumnezeu. Amin!
Adevarata neprihanire este:Natura noastra a crestinilor ,trebuie sa fie asemenea mielului ,blanzi ,smeriti,cu capul mereu plecat,recunoscand ca suntem pacatosi si neputinciosi sa recunoastem ca fara Dumnezeu si Fiul Sau nu putem face nimic ,noi trebuie sa mirosim a iesle (smerenie,simplitate,sinceritate,sfintenie) adica sa fim EVLAVIOSI, atunci Dumnezeu va venii in mijlocul nostru si vom fi o mireasma placuta inaintea Lui Dumnezeu si El va umbla intradevar cu noi oriunde si oricand.
Cuvantul” Evlavie” inseamna”sa fi ca Dumnezeu” si este o virtute necesara crestinului, fara evlavie nu suntem iubiti de Dumnezeu si El sta departe de cei mandri si laudarosi.
2 Cor.2:14-17 Amin!