ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Ziua de odihna!

Exod 20: 8-11 ” Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. ”Dumnezeu a avut în vedere toate aspectele vieții noastre. A văzut că avem nevoie de stabilirea unui program, a unor priorități și oprire ca să nu ajungem la epuizare.Ce legătură ar avea asta cu sexualitatea?

Sexualitatea trăită în sfințenie reprezintă o alegere în a te pune de o parte. Să-ți pui de o parte o zi de odihnă, Dumnezeu o cere nu doar pentru trup ci și pentru omul dinlăuntru.

Ai nevoie de timp petrecut în prezența Lui pentru a te reîncarca de putere, pentru a avea părtășie cu EL. Tocmai pentru ca să poți fi tare cînd vin ispitele.

Un duh împrospăat de Domnul, un suflet hrănit de Isus și un trup odihnit va face față cu brio în lupta de zi cu zi..

O ființă obosită va fi biruită ușor..

Dacă nu ai priorități bine stabilite, un timp clar cu Dumnezeu, unde să crești…s-ar putea să devii o țintă ușoară pentru dușman.

Editorial scris de Simona Loga© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Simona Te astept in fiecare Luni

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.

Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.

Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492

Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

2 Comments

  1. ZIUA DE ODIHNA FIZICA ERA VALABILA PENTR ISRAEL ,,,NICI DECUM PENTRU NEAMURI ,,,,,PENTRU NEAMURI CHEMAREA ESTE ,,,,,,,,VENITI LA MINE TOTI CEI TRUDITI SI IMPOVARATI SI EU VA VOI DA ODIHNA ,,,SUFLETELOR VOASTRE ,,,,ISUS A SPUS CINE VREA SA MA URMEZE SA ,SI IA CRUCEA IN FIECARE ZI ,,, DECI NU ESTE O ZI ANUME IAR DUMINICA O COMEMORAM O ZI DE INCHINARE CACI A INVIAT INTRO ZI DE DUMINICA CAT DESPRE SEXUALITATE BARBATUL SA SI IMPLINEASCA FATA DE NEVASTA DATORIA ,SI TOT ASA SA FACA SI NEVASTA FATA DE BARBAT ,,,,,,,,,,,,,,,,NEVASTA NU ESTE STAPINA PE TRUPUL EI ,,CI BARBATUL ,,TOT ASFEL NICI BARBATUL NU ESTE STAPIN PESTE TRUPUL LUI ,CI NEVASTA ,,,,SA NU VA LIPSITI UNUL PE ALTUL DE DATORIA DE SOTI ,,,,,,DECAT DOAR PRIN BUNA INVOIALA PENTRU UN TIMP ,,CA SA VA INDELETNICITI CU POSTUL SI CU RUGACIUNEA APOI SA VA IMPREUNATI IARASI CA SA NU VA ISPITEASCA SATANA ,,DIN PRICINA NESTAPINIRII VOASTRE ,,

  2. Fii binecuvantat fratele meu,exat specificatia pe care ai facut-o tu am vrut sa o fac si eu cu aceleasi versete biblice,pt.ca asta e adevarul.Dupa ce m-am casatorit o sora in varsta mi-a spus ca in saptamana cu cina sa nu ma impreunez cu sotia mea.WOW…am ramas putin blocat si dúpa ce m-am dezmeticit mi-am adus aminte de versetul care spune ca doar atunci cand ne indeletnicim cu postul si cu rugaciunea,DAR,Dar si atuci doar daca sunt amandoi de acord.
    Fratilor trebuie sa avem mare grija sa nu interpretam Biblia cum vrem noi,ci cum a lasat-o Dúmnezeu.AMIN!

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: