ANUNTURI

Pentru prima dată în istorie, Anglia nu mai e o țară majoritar creștină. Ateismul și islamul au cunoscut creșteri fulminante în ultimele două decenii, existând zone unde musulmanii sunt majoritari. Situație similară și în Țara Galilor

Mai puțin de jumătate dintre oamenii din Anglia și Țara Galilor sunt creștini, a relevat recensământul. Atât ateismul, cât și islamul au obținut câștiguri majore.

Este pentru prima dată, probabil din secolul al VII-lea după Hristos, când majoritatea oamenilor, atât din Anglia, cât și din Țara Galilor, nu sunt creștini, potrivit datelor recensământului din 2021.

Ambele țări au pierdut statutul de națiuni majoritare creștine, doar 46,3% din populația Angliei declarându-se ca fiind creștină, în timp ce doar 43,6% din populația galeză se descrie acum ca fiind adepți la o denominație a creștinismului.

Deși creștinismul e însemnat în ambele țări, este prima dată când procentul total al populației creștine a scăzut sub pragul de 50% în istoria modernă și, cel mai probabil, de când insulele britanice au fost convertite de la păgânism, acum 1.300 de ani. Ca o comparația, în 2001, 71% din populația Angliei s-a declarat ca fiind creștină. Schimbarea este dramatică în 20 de ani.

Între timp, procentul de oameni care spun că „nu au nicio religie” în ambele națiuni a crescut semnificativ, crescând de la aproximativ un sfert din populația ambelor țări în 2011 la peste 37% anul trecut.

--

De asemenea, Islamul a înregistrat o creștere destul de mare, de la un număr de la 2,7 milioane la 3,9 milioane în ultimul deceniu, o creștere de 44% în zece ani. În total, musulmanii reprezintă acum 6,5% din rezidenții obișnuiți din Anglia și Țara Galilor, iar în 2001 erau 2,9%.

Și confesiunile mai mici au cunoscut, de asemenea, o creștere. Numărul acestora a crescut cu peste 15.000 de adepți din 2011, în cele două țări existând acum cu peste 200.000 de hinduși și 100.000 de sikh mai mult decât în 2011.

Potrivit arhiepiscopului Bisericii Angliei, Stephen Cottrell, rezultatele reprezintă o provocare pentru populația creștină din Marea Britanie, acesta spunând că liderii bisericii nu se mai pot baza pur și simplu pe oamenii care pretind că aderă la credință, dar nu practică.

--

„Am lăsat în urmă epoca în care mulți oameni s-au identificat aproape automat ca fiind creștini, dar alte sondaje arată în mod constant cum aceiași oameni încă caută adevărul spiritual și înțelepciunea și un set de valori după care să trăiască”, a susținut el, spunând că statistica „reliefează o provocare pentru [creștini] nu numai să aibă încredere că Dumnezeu își va zidi Împărăția pe Pământ, ci și să joace rolul nostru în a-l face cunoscut pe Hristos”.

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura