ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Accepta modul Lui de a fi salvat

Avem parte de multe marturii frumoase langa noi, oameni care s-au intors la Domnul in urma unor intamplari care le-au afectat sanatatea, familia sau cariera. Imi aduc aminte de prima marturie pe care am avut ocazia sa o ascult, in urma cu 15 ani. Desi nu aveam nicio tangenta cu Dumnezeu in aceea perioada a vietii mele, totusi marturia unui frate care s-a intors la Domnul dupa o viata plina de aventuri si destrabalare, m-a pus serios pe ganduri. Daca acel frate care avea totul, din punct de vedere lumesc, a simtit nevoia sa-l caute pe Tatal Ceresc, atunci inseamna ca si eu am mai mare nevoie de Tatal. Astfel de marturii pline de invataminte, am auzit ulterior si parca fiecare m-a marcat cate un pic. Zilelele trecute am avut din nou ocazia sa ascult o marturie de convertire miraculoasa si nu puteam sa ma opresc sa nu laud pe Dumnezeu. Vorbind cu un tanar despre aceasta marturie, el era destul de frustrat, ca el nu poate sa aiba o marturie la fel de spectaculoasa ca a fratelui, sau ca a altora frati. El a crescut in Casa Domnului si inca de la binecuvantare era nelipsit din biserica. Evident atunci pe bratele parintilor sai, insa ulterior cand a venit timpul sa poata alege unde sa mearga, el a ales sa mearga tot la Biserica. Acolo se simtea el bine si in siguranta. Era copil si adora sa spuna versete, poezii sau sa cante Domnului. A ajuns adolescent si tot acolo se simtea bine. Iar cand a implinit 18 ani, abia astepta sa intre in legamantul Domnului, sa fie una cu El. Acum s-a casatorit si este tot in Biserica, mai mult la randul lui si-a adus si primul copil si l-a inchinat Tatalui. Face de toate in slujba Domnului si practic putem spune ca s-a nascut, a crescut si traieste in Biserica. Nimic spectaculos, nimic magic, totul a fost pur si simplu natural. Acum toata lumea vorbeste de marturia fratelui si desi cu cateva vreme in urma a marturisit si el cum a crescut pe bratul Domnului, parca nimeni nu-si aminteste de el.

Am stat putin si m-am gandit la frustrarea lui si am realizat ca parca are dreptate. Toti acei care marturisesc convertiri miraculoase sunt vazut plini de compasiune si dragoste, toti vorbesc de ei si ii da drept exemplu. Si eu la randul meu, atunci cand vorbesc cuiva despre pocainta, dau drept exemplu frati care desi au avut o viata ,,ciudata’’s-au intors la Domnul. Hmmm niciodata nu am dat exemplu un frate care a crescut si slujeste in Biserica, ci mai degraba frati care au avut parte de o convertire mai spectaculoasa. Ziceam eu ca are mai mare impact la oameni. Acum stau si ma gandesc, oare chiar trebuie sa avem parte de ceva spectaculos in viata noastra ca sa fim o buna marturie? Oare faptul ca a crescut si a umblat cu Dumnezeu chiar din copilarie, nu esta aste cel mai maret lucru care i se putea intampla? Oare nu asta e cea mai puternica marturie, faptul ca Tatal nu l-a lasat nicio clipa din mana Sa? Oare promovand doar aceste convertiri in urma unor trairi in destrabalare a oamenilor, nu facem noi ca tinerii sa alunece un pic de pe cale, ca apoi sa poata reveni si nah sa poata fii marturii puternice?

Totusi, cred cu tarie ca Dumnezeu este acel care stie cel mai bine cum sa lucreze in viata noastra. Daca am crescut in Casa de Rugaciune si acum putem sa continuam sa fim tot acolo, nu este aste un mare har si o mare binecuvantare? Sa stim ca Tatal ne poarta pe mana Sa mereu si mereu. Iar daca Tatal a gasit cu cale sa ne lase sa fim incercati pentru marirea credintei noastre si pentru a deschide mintea si inima altora, nu este acelasi har si binecuvantarte? Haideti sa nu mai ispitim pe Dumnezeu judecand modul Sau de lucru si mai bine sa fim recunoscatori pentru mila si indurarea pe care o are fata de noi. Deci, fie ca ai crescut si esti in Biserica, fie Domnul te-a intors dintr-un drum care ducea la pierzare, se cuvine sa fim multumitori pentru tot si recunoscatori ca si tu si eu suntem salvati si mantuiti.

Trimite si altora linkul acestui  articol:

Editorial scris de Marin Somai© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Marin Somai, Te astept in fiecare Joi

SPONSORI CLICK

Crestin Total recomanda :

www.portileraiului.roKerigma.ro www.liferomania.ro www.vilaelim.ro www.nouasperanta.ro www.faclia.ro www.carti-duhovnicesti.ro www.sufletsilumina.ro

Related Articles

5 Comments

  1. Intoarcerea la Domnul este spetaculoasa prin orice metoda dumnezeiasca.
    Este singura minune adevarata in viata unui om.
    Sa fi vindecat este posibil si la oameni, dar sa fi mantuit, numai si numai Dumnezeu poate.
    Cei care au crescut in famili crestine, nu pot zice ca s-au intors ci ca si-au reinoit legatura lor cu Dumneze (numai in cazul in care ar fi crescut in totala necunostinta de Dumnezeu)
    Ei au trecut la o treapta mai inalta si asta fiind o minune.

  2. Pentru multi modul lui Dumnezeu de a slava lumea este ciudat…si chiar Dumnezeu este drept catalogat CIUDAT si neinteles!! Adevarul este ca noi suntem ciudati si nu vrem sa acceptam voi Lui in viata noastra!!! Ce treaba avem noi ca un frate a venit din lume si are o marturie WOW…sau ca fratele cutare a crescut in biserica si nimeni nu-l sesiseaza???

    Dumnezeu cunoaste inima…ne cunoaste faptele…stie ca suntem doar tarana, dar pentru aceasta tarana a venit El in lume ca sa ne dea dreptul sa fim copii ai Sai, nascuti nu din voia firii ci din Dumnezeu!!!!

    A acepta voia Lui in viata mea, e cea mai durabila investitie pe care un om o poate face cu privirea la viata lui si la viitorul ce ii sta in fata!!! DUMNEZEU POATE SCHIMBA UN CURVAR IN PASTOR….DAR SI UN PASTOR IN CURVAR…daca inima se umple de mandrie si invidie!!! DUMNEZEU SA NE AJUTE SA FIM MARTUII PENTRU CEI DIN CASA NOASTRA, DIN BISERICA SI PENTRU LUMEA IN CARE TRAIM!!!! AMIN!!!!

  3. Tot ce face Dumnezeu este spectaculos si magic! Si intoarcerea la credinta a unuia care a crescut in lume, dar si viata unui om care a crescut in biserica. Pentru ca, chiar si pentru acesta a fost un moment de cotitura in viata, nasterea din nou. Dumnezeu si-a aratat slava Lui si dragostea Lui in viata celor doi si cu siguranta vrea sa si le arate in viata fiecarui om care se increde in El! Desi uneori prin metode mai putin intelese sau acceptate de noi, oamenii.

  4. Cuvantul lui Dumnezeu spune clar:”Dumnezeu lucreaza cand intr-un fel cand in altul,dar oamenii nu iau seama”.Asta este problema nu ca cineva vine din afara sau di interiorul biserica.important e ORIUNDE ai fi sa pleci urechea la chemarea lui ISUS si sa il urmezi.Deaceea noi care suntem alesii Domnului trebuie sa fim exemple vii si sa le vorbim oamenilor despre Hristos.
    Iar cei care au o viata dupa voia lui Dmunezeu sa nu se intristeze ca nu ii da nimeni exemplu;ci sa se bucur ca numele lor sunt scrise in Cartea Vietii.
    FITI BINECUVANTATII CU TOTII SI TU FRATELE MEU PT. ACEST ARTICOL.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: