Biserica Creștină după Evanghelie, încotro?!… de Virgil Achihai, Președinte al Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie

…Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16b)

Orice organizație are în ea însăși, prin principiile după care se organizează și prin oamenii care o conduc, atât capacitatea de a se dezvolta cât și de a intra în declin și a-și înceta existența. Nu doar principiile, ci și oamenii, nu doar oamenii, ci și principiile contează în ascensiune sau declin!

Un caz aparte îl reprezintă Biserica. Este atât organizație cât și organism viu. Este lucrare umană, dar și divină. Este condusă de oameni, sub călăuzirea Duhului Sfânt, dar Capul este Hristos!

Biserica Creștină după Evanghelie din România, la aproape 120 de ani de la apariție, cât și la aproximativ 30 de la schimbarea radicală a regimului politic care a condus la o transformare din temelii a societății, are nevoie, în opinia mea, de o evaluare a stării actuale, de cunoaștere, prin cercetări obiective, a stadiului la care a ajuns, cu aspectele pozitive dar și negative. De o evaluare a întregului, dar și a părților componente; a Statutului și Mărturisirii de Credință, dar și a viziunii de dezvoltare și a conducătorilor ce o reprezintă la diferite nivele: Consiliul Național, Comitetul Executiv, Comitete de Presbiteri zonale și locale.

Biserica Creștină după Evanghelie din România se identifică, ca organizare și principii de credință, cu Mișcarea Frățească. Dar câți dintre actualii membri ai BCER au cunoștință de acest lucru?

În literatura de specialitate se consideră că Mișcarea Frățească, în a doua parte a secolului XX, a intrat într-un declin evident ca număr și influență. Prin ce s-a definit Mișcarea Frățească atunci când în 1831, la Dublin, a luat ființă prima Adunare?

A fost o puternică și hotărâtă determinare de părtășie în închinare simplă, fără aspecte clericale; o respingere a modului „rece, uscat, formal” de rugăciune, predicare, părtășie la Masa Domnului. O puternică convingere asupra revenirii Domnului Isus purtată în inimi și mărturisită cu gura, cu încredințarea declarată că Duhul Sfânt este Acela care conduce poporul lui Dumnezeu. De asemenea, că Adunarea are chemarea divină să evanghelizeze și să misioneze lumea.

Vremurile și împrejurările testează atât credința personală, cât și pe cea colectivă. Organizațiile omenești se constituie, se dezvoltă, intră în declin și apoi încetează activitatea. Și aceasta ori din cauza lipsei unei viziuni de dezvoltare adecvată vremurilor, ori a impasibilității conducătorilor și membrilor ei de a rămâne împreună, uniți în jurul acelor idei, principii, reguli care cândva i-au unit și i-au ținut împreună.

Biserica Domnului Isus nu va dispărea. Dar puterea ei de a mărturisi despre Întemeietorul și Conducătorul ei, despre puterea de a schimba oameni și  generații în concordanță  cu voia lui Dumnezeu, poate scădea sau chiar se poate transforma într-un simplu act religios, cu forme adaptate vremii, dar fără conținut. Când se va întâmpla aceasta? Și care sunt semnele prevestitoare?

Cel mai important cred că este atunci când rugăciunea nu va mai fi prețuită de credincioși!

citeste mai mult: https://depozitarul.wordpress.com/2018/01/25/biserica-crestina-dupa-evanghelie-incotro/