Fiti fericiti precum ne zice Domnul

  Dintr-o nazuinta adanca a inimii fiecaruia, tot omul alearga dupa fericire. Dar, ademeniti fiind de lucruri inselatoare, cautam fericirea tocmai acolo unde n-o gasim: in avutii, in placeri trecatoare, in desertaciuni, in lauda oamenilor. Dorim tot lucrurile pieritoare ale vietii si tocmai tarziu ne trezim ca numai fericiti nu putem fi cu acestea.

       Domnul Isus, care a venit in lume sa ne scoata din atatea greseli si socoteli rele, ne-a adus insa invatatura ca fericirea nu sta in in lucrurile schimbatoare ale pamantului si ne-a aratat care este temelia trainica si vesnica, nesupusa stricaciunii pamantesti, pe care omul isi poate intemeia fericirea.

       Mantuitorul nostru, suindu-se odata pe un munte, spre miazanoapte si rasarit de lacul Ghenizaretului, in apropiere de orasul Betsaidei, a invatat poporul zicand:

       -“FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR”. Cu aceasta Mantuitorul spune ca omul e totdeauna pornit spre mandrie si ingamfare, se socoteste pe sine mai mult decat pretuieste cu adevarat si se asteapta ca oamenii sa-i arate multa cinste si lauda. Dar din pricina ca altii il judeca mai bine, nu-i fac atata alai cat s-ar astepta el, de aceea se simte uneori nefericit si plin de necaz.

         Unul ca acesta si-a cladit temeiul fericirii sale pe mandrai sa si lauda oamenilor si iata ca n-a putut-o avea. Pentru aceea, fata de astfel de oameni, Domnul spune sa fim saraci cu duhul, adica, oricata pricepere si intelepciune am avea si oricat am fi inzestrati de Dumnezeu cu darul mintii ascutite si cu o inima plina de simturi inalte, noi sa nu ne umplem de ingamfare, nici sa privim de sus catre altii. Sa ne socotim tot lipsiti, tot saraci, tot avand trebuinta de multe, ca unii care, pentru tot binele pe care-l avem, dam lauda lui Dumnezeu. Cine va face asa va fi mai fericit decat cel mandru si plin de gandul ca el este totul, iar ceilalti nimic.

          -“Fericiti cei ce plang, ca aceia  vor fi mangaiati”. Aceasta inseamna ca Dumnezeu este inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor si ca la urma urmelor, tot vointa Sa va birui peste toate apucaturile rele ale omului. Caci dupa randuiala lui Dumnezeu, binele trebuie sa fie rasplatit, iar raul pedepsit. Cel bun va fi fericit, iar cel rau va fi chinuit. Lumea insa umple de suferinta pe cel bun si drept si lasa in trai bun pe cel rau si nedrept. Dumnezeu va statornici toate spre bine si ca va veni o vreme cand cei ce plang acum vor fi mangaiati si fericiti. Deci faceti binele si datoria voastra si veti ajunge la fericire.

             -“Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul”. De omul posac si incruntat mereu greu se lipeste cineva si fiecare fuge de dansul. Cu placere te aproprii de cel bland si zambitor si te simti bine in compania lui. Deci, pe cand omul posomorat si aspru nu are intrare in inima oamenilor si e osandit sa fie despartit de toti, omul bland este ca o vita care se intinde si se agata pretutindeni si la toti are buna primire. Unul ca asta nu ramane singuratic, ci ii are pe toti in jurul lui. De aceea omul bland mosteneste pamantul,a dica este multumit si aici pe pamant si va fi fericit si in viata viitoare. Deci, fiti blanzi si veti fi fericiti!

             –“Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura”. Dreptatea la evrei nu era numai dreptatea pe care o cautam la judecator, dreptatea care sta impotriva strambitatii, ci, prin dreptate, ei intelegeau si starea cinstita a omului inaintea lui Dumnezeu, starea omului care si-a indeplinit datoriile lui de Dumnezeu. Mantuitorul cand numeste fericit pe oamenii care inseteaza dupa dreptate, intelege pe oamenii care cu tot focul inimii se silesc sa indeplineasca faptele cerute de Dumnezeu de la dansii. Foamea si setea sunt cele mai mari trebuinte ale trupului nostru. Tot asa trebuie sa nazuim a indeplini faptele cerute de Dumnezeu de la noi, incat ele sa ajunga pentru noi o trebuinta tot atat de mare ca si aceea de a manca si a bea.

         -“Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”. Milostenia a fost intotdeauna pretuita in legile Domnului. Ea e proba dragostei dintre oameni, stiind ca toata vietuirea omeneasca se rezeama pe inima plina de iubire pe care unul stie s-o puna in slujba altuia. Cel ce face astfel lucreaza dupa legea cea mai deplina si mai adanca a omeniei.

        –“Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Inima curata are  omul cand in inima lui se afla numai gandurile curate, bune, care indreapta,indulcesc si inveselesc clipele vietii noastre si a altora.Curata e inima omului care se gandeste sa traiasca cu cinste si sa-si indeplineasca slujba, cand lucreaza pentru ca cinstea si gandul cel bun sa fie calauza tuturor si asa sa intemeieze o imparatie de viata cereasca pe acest pamant. Omul cu inima curata vede pe Dumnezeu si ii intelege mult mai usor poruncile.

        -“Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Cel ce va face pace este dupa intelesul pe care Dumnezeu l-a dat vietii si lucrand astfel si-a cladit si el temelie fericita vietii lui.

        -“Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor”. In lumea aceasta se gasesc oameni drepti si sfinti, care-si inteleg chemarea lor, traiesc cinstit si arata si altoraca asa cum traiesc nu e bine si trebuie sa-si dea alta croiala vietii. Si au dreptate cand zic asa, pentru ca oamenii uita de multe ori randuiala bunei vietuiri si trebuie neincetat omul indemnat si indrumat, pentru ca sa nu se piarda de pe drumul cel bun. Dar multi nu suporta sa li se zica ce sa faca bine, sa nu mai faca rele, nu vor sa le tulburi placerile, nici sa-i scoti din din deprinderile in care sunt. De aceia ii prigonesc pe cei care le arata drumul bun si ii umplu de suferinta. Dar Dumnezeu e bun si le da celor prigoniti multa fericire si le spune ca alor este imparatia cerurilor.

        –“Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra,mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa,este in ceruri!”. Fericirea aceasta e o prelungire a celei de mai inainte. Mantuitorul ne arata mai amanuntit ca roata lumii si a vietii, nefiind in mana oamenilor, sa nu ne facem mare suparare pentru ocarile si necazurile pe care ei le vor arunca asupra noastra. Caci vorba cea din urma Dumnezeu o va grai si noi, stiind ca ne aflam in slujba Lui si ca ne indeplinim chemarea noastra,sa avem fericirea omului care-si stie drumul si nu bajbaie. Stiinta ca faci un lucru bun si ca cu fiecare zi inaintezi tot mai departe pe calea deschisa tie de Dumnezeu este izvorul celei mai cuarte fericiri.

        De aceea, lui Dumnezeu, care ne sprijina, sa-i fie imparatia si slava in veci, amin!