ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Îndelunga răbdare

Îndelunga răbdare – roadă a Duhului Sfânt
M-am întrebat adeseori de ce este atât de importantă această roadă pe care trebue să o avem, şi ea se poate vedea la cei ce au călăuză pe Duhul Sfânt. Această roadă este foarte importantă (la fel ca şi celelalte) deoarece fără ea nu putem fi plăcuţi lui Dumnezeu. În primul rând, Dumnezeu ne pune credinţa la încercare iar fără această roadă am fi ca cei din lume care atunci când vine încercarea am cârti imediat (cum mulţi creştini o şi fac). Prin îndelunga răbdare atunci când vine încercarea nu cârtim, rămânem alături de Dumnezeu, stând în rugăciune şi ascultare de Dumnezeu iar cel ce trimite încercarea a pregătit şi calea de ieşire din ea. Sunt mulţi şi chiar fraţi de-ai noştrii, când vine încercarea, cârtesc imediat (Doamne da de ce aşa?)…oare cine suntem noi să îi spunem lui Dumnezeu ce să facă? Dacă am avea puţină credinţă am înţelege toate lucrurile, dar pe lângă că nu există credinţă mai există şi necunoaşterea Scripturii. Sunt atâţia bolnavi în spitale şi când mergi la ei în loc să îi încurajam noi ne încurajează ei, sunt bolnavi care stau de ani de zile la pat şi nu şi-au pierdut nădejdea în Dumnezeu iar noi care suntem sănătoşi în loc să mulţumim, dacă ni se întâmplă cel mai mărunt lucru, cârtim de parcă Dumnezeu ar fi de vine, ci nu puţina noastră credinţă. Doamne ajută-ne să avem îndelunga răbdare şi să ne încredem în Tine să stăm în veghe, post şi rugăciune arătându-ne înaintea Ta vrednici de pocăinţa noastră. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!!! AMIN.

Trimite si altora linkul acestui  articol:

Editorial scris de Margea  Florin© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Florin, Te astept in fiecare Miercuri

Crestin Total recomanda :

Kerigma.ro www.liferomania.ro www.vilaelim.ro www.clcromania.ro www.nouasperanta.ro www.faclia.ro www.carti-duhovnicesti.ro www.sufletsilumina.ro www.hainecrestine.blogspot.com

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

6 Comments

  1. Foarte adevarata, stiti cum suntem noi, cum vine o propblema de santatae ceva vrun necaz gata ne gandim ca Dumnezeu e de vina, dar dc am sta sa gandim putin mai bn am intelege ca st binecuvantatai si in boli chiar dc eu st bolnav am vreao boala ceva care va trece cu timpul altul poate e paralizat altul nu aude altul nu vede si tot ii multumeste DOmnului si noi care avem aceste lucruri nu stima sa le apreciem si sa-i multumim DOmnului.
    Doamne iarta-ne ca suntem asa. Ai mila de noi.

    Domnul va va binecuvinteze pe toti si sa va ajute sa treceti peste toate incercariile alaturi de El.

  2. indelunga – rabdare : o roada a Duhului Sfant . ce stim noi despre aceasta virtute?
    Despre rabdare

    Infranarea cu rabdare si dragostea cu indelunga rabdare usuca placerile trupesti (Sf. Talasie Libianul).

    Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa si mai tare se va incalci in ele (Sf. Marcu Ascetul).

    Numai prin rabdare se pastreaza adevarata masura a unitatii (Sf. Grigorie cel Mare).

    Rabdarea este cea mai puternica arma in ispite (Sf. Ioan Hrisostom).

    Cel rabdator poate pastra cu adevarat pacea (Sf. Efrem Sirul).

    Unde nu este rabdare, acolo nu este nici iubire (Sf. Grigorie cel Mare).

    Mantuirea nu sta numai in faptul ca nu faci raul, ci in faptul ca rabzi raul barbateste (Sf. Ioan Hrisostom).

    Sa nu ne despartim de iubirea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, ci sa rabdam durerile cu tot sufletul, asteptand ajutorul Lui (Sf. Vasile cel Mare).

    Invinge indrazneala prin rabdare (Sf. Teofilact).

    Rabdarea este casa rugaciunii, iar smerenia este materia cu care se hraneste ea (Avva Ilie Ecdicul).

    Rabdarea este un leac impotriva maniei si a ocarilor (Sf. Antonie cel Mare).

    Rabdarea este iubirea de osteneala. Iar unde este iubire de osteneala, s-a scos afara iubirea de placere (Sf. Talasie Libianul).

    Rabdarea nu are masura daca este amestecata cu umilinta (Sf. Efrem Sirul).

    Cel ce nu rabda nu e credincios; cine nu are nadejde nu mai poate starui in rugaciune (Sf. Efrem Sirul).

    Cel cu adevarat fericit este acela care si-a agonisit indelunga rabdare (Sf. Efrem Sirul).

    Ajutoarele credintei noastre sunt frica de Domnul si rabdarea, iar tovarasi de lucru sunt indelunga rabdare si infranarea (Sf. Barnaba).

    Cel cu adevarat rabdator mai bucuros rabda orice rau decat sa-si arate lumii ce are el mai bun, mandrindu-se (Sf. Grigorie cel Mare).

    Cel ce rabda indelung totdeauna este vesel si bucuros (Sf. Efrem Sirul).

    Iti vei pregati o mare cununa de rabdare, deoarece furia altuia iti da prilej sa te cunosti de aproape si sa te reculegi (Sf. Vasile cel Mare).

    Cel ce rabda indelung este departe de manie (Sf. Efrem Sirul).

    Dumnezeu iti trimite necazuri pentru ca sa te invete rabdarea (Sf. Ioan Hrisostom).

    Indelunga rabdare este infranarea sufletului si marinimia lui (Sf. Teofilact).

    Nimic nu retine atat de mult pe defaimatori ca blanda defaimare a celor defaimati (Sf. Hrisostom).

    Pana ce aruncam pricinile neputintei noastre in socoteala altora, ne este cu neputinta a ajunge la desavarsirea indelungii rabdari. Capatul indreptarii si al pacii noastre nu se castiga din indelunga rabdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferinta raului aproapelui de catre noi (Cuviosul Casian Romanul).

    Cuvantul rabdare este egal cu sudori, osteneli si staruinta multa. Dar numai cine nadajduieste poate rabda (Sf. Ioan Hrisostom).

  3. Epistola catre Efeseni

    Sfaturi pentru unire in dragoste

    De aceea, va rog, eu cel intemnitat pentru Domnul, sa umblati cu vrednicie, dupa chemarea cu care ati fost chemati, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii, in iubire, silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii. Este un singur trup si un singur Duh, precum si chemati ati fost la o singura nadejde a chemarii voastre; este un Domn, o credinta, un botez, un Dumnezeu si Tatal tuturor, Care este peste toti si prin toti si intru toti. Iar fiecaruia dintre noi, s-a dat harul dupa masura darului lui Hristos (4, 1-7).

    Asadar, aceasta zic si marturisesc in Domnul, ca voi sa nu mai umblati de acum cum umbla neamurile, in desertaciunea mintii lor. Intunecati fiind la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu, din pricina necunostintei care zace in ei, din pricina impietririi inimii lor; acestia petrec in nesimtire si s-au dat pe sine desfranarii, savarsind cu nesat toate faptele necuratiei. Voi insa n-ati invatat asa pe Hristos.

    Daca, intr-adevar, L-ati ascultat si ati primit invatatura Lui, asa cum este adevarul intru Iisus, sa va dezbracati, fata cu vietuirea voastra de mai inainte de omul cel vechi, care se strica prin poftele amagitoare, si sa va innoiti in duhul cugetului vostru, imbracandu-va in omul cel nou, care este facut dupa chipul lui Dumnezeu, in dreptatea si in sfintenia adevarului.

    Pentru aceea, lepadand minciuna, graiti adevarul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia suntem madulare. Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nici nu dati loc diavolului. Cine a furat sa nu mai fure, ci mai vartos sa se osteneasca lucrand cu mainile sale, lucru cinstit, ca sa aiba sa dea si celui care nu are. Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai care este bun, spre zidire, dupa trebuinta, si care sa dea har celor care asculta.

    Sa nu intristati Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos (4, 17-32).

    Fiti dar urmatori lui Dumnezeu ca niste fii iubiti si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi st S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma (Efes. 5, 1-2).

    Sfaturi pentru soti

    Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii, trupul Sau, al carui Mantuitor si este. Caci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor, intru toate. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant, si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica marita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana.

    Astfel dar, barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile, ca pe insesi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia, pe sine se iubeste. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica, pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui.

    De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica (5, 22-32).

    Sfaturi pentru parinti si copii

    Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul ca aceasta este cu dreptate. „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”, care este porunca cea dintai cu fagaduinta: „Ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant”. Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului (6, 1-4).

    Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra (Efes. 4, 26).

    Armele crestinului

    In sfarsit, fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatorilor, impotriva stapanirilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri.

    Pentru aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare. Stati deci tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracandu-va cu platosa dreptatii, si incaltati picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia pacii. In toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului.

    Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu. Faceti in toata vremea, intru Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri, si intru aceasta privegheati, cu toata staruinta, rugandu-va pentru toti sfintii (6, 10-18).

    Hristos este pacea noastra… Si, venind, a binevestit pace voua celor de departe si pace celor de aproape (Efes. 2, 14, 17).

  4. Adevarat ai apus frate Florin,caci fara rabdare noi nu suntem placuti Lui Dumnezeu,de altfel rabdarea este Duhul mângâierii şi oarecum, o putere de la Dumnezeu. Dar când Dumnezeu aduce asupra cuiva necazuri pentru păcatele lui, atunci îngăduie ca acesta să cadă în mâinile celui rau si pe un astfel de om îl cuprinde duhul deznădejdii, adică diavolul. Şi atunci, răsar o sumedenie de ispite, spurcate şi rele. Dacă Il veti întreba pe Isus ,din care pricină se întâmplă astfel de ispite, atunci Isus Iţi v-a răspunde: din pricina nepăsării , neîngrijirii si nevegheri asupra sufletului tau. Dumnezeu vrea să alunge sa ne izbaveasca de aceste ispite si vrea ca sufletul sa îşi redobândeasca mângâierea si roadele Duhului Sfant care sunt faptele bune prin smerire, cugetare,rugaciune, post,si sfintirea noastra facuta prin Duhul, căci fără acestea nimeni nu poate nimici cursele diavolului si sa se sfinteasca.
    Dacă noi am fi iubit din toată inima arvuna data de Dumnezeu , Duhul Sfant care aduce roada faptelor bune, binecuvântata linişte sufleteasca si incredere in Dumnezeu Tatal, El ne-ar fi izbăvit de toate ispitele, dar din pricina acestor neincrederi si prin calcarea legamantului ,prin hulirea Duhului Sfant, unii cartesc si vorbesc de rau lucrarea facuta de Duhul Sfant si din cauza nerabdarii celor care nu sufera necazul , prigoana multi cad in ispita intunericului acestei lumi ,in placeri lumesti si desfrau .De aceea Domnul Isus Hristos ne spune „vegheati sa nu cadeti in ispita”.Doamne ai mila de noi!
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti, sa fim vesnic treji sa veghem asupra sufletelor si a trupurilor noastre si sa Il asteptam cu indelunga rabdare,CA FECIOARELE INTELEPTE.Amin

  5. De multe ori spunem: „nu mai pot, prea mult am asteptat, prea mult am indurat!” Ca oameni sunem indreptatiti sa spunem asa; si eu am facut-o de multe cri, dar cand ochii mei s-au oprit la Golgota mi sa umplea fata de rusine.
    Cum pot eu sa ma plang si sa murmur cand Cineva a rabdat atatea pentru mine?
    Daca rabdarea a ajuns la capat va incepe indelunga rabdare si poate va continua in rabdarea sfinilor, dar niciodata nu va atinge cotele rabdatii Lui. Asa ca rabda tot cu bucurie si chiar multumeste ca esti invrednicit sa suferi pe cale.
    Domnul sa ne ajute.
    Binecuvantari multe si dese din partea Domnului sa dea peste tine, frate Florine !!!

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: