A PLECAT LA DOMNULANUNTURI

Pastorul Iacob Sumandea a murit într-un accident

Fratele pastor onorific, Iacob Sumandea (96 ani), de la Biserica Penticostala Betania, Cluj Napoca a murit astazi într-un accident de masina. El intentiona să ajungă în Arad, pentru a face lucrarea Domnului.
In 1945 fratele Şumandea Iacob cumpără o casă la numărul 41 pe strada Rodnei, unde încep servicii de evanghelizare cu câţiva credincioşi, astfel ia naştere Biserica Creştina Penticostala-Someşeni, care astăzi se numeşte Biserica Penticostale Nr.4 Vestea Bună
În 1947 fratele Iacob Sumandea este ordinat în lucrare.
El a fost o perioada dirijor de cor în Biserica Penticostala Albini, Cluj Napoca.
După cum relatează Adevarul.ro, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 07.30, pe DN7, în dreptul punctului de trecere peste calea ferată de la Săuleşti. Şoferul unei Dacii Logan cu număr de Cluj, ce se deplasa spre Deva, a călcat prea tare acceleraţia pe carosabilul umed, moment în care maşina a început să se deplaseze necontrolat de pe un sens de mers pe celălalt.
Fratele Iacob Sumandea era cunoscut şi pentru darul de vindecare, foarte mulţi bolnavi s-au vindecat la rugăciunile lui. Dumnezeu a considerat ca e mai aproape de casa din cer decat de cea de pe pământ, și l-a chemat acasa!

Martorii spun ca, pe soseaua umeda, una dintre masini a venit cu viteza, a vrut sa franeze la doi pasi de calea ferata. Insa a derapat si a intrat pe contrasens, intr-un alt autoturism.

sursa: www.stiricrestine.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

21 Comments

  1. El e in cer… sa ne luptam sa ajungem si noi Acolo, sus cu ISUS.. cu fr Iacov

  2. De ce asa?
    Am vazut multe ‘treceri’ de genul acesta. Oamenii lui Dumnezeu, indiscutabil,unii din ei.Niciodata nu am inteles de ce asa.Nu ma multumeste traditionalul deja „asa a vrut Domnul”;dar de ce Domnul a vrut asa?.Sunt multe locuri in Scriptura care promit ocrotirea oamenilor lui Dumnezeu; de ce moarte napraznica? inteleg sfarsitul oamenilor credinciosi ca la patriarhi, sau ca la David, inteleg sfarsitul oamenilor credinciosi prin martiraj,ca al apostolilor, dar noi? Am vazut „treceri” in dureri si suferinte mari, altele in suferinte de scurta durata, altele chiar fara suferinta si dintr-o data „a fost luat”; dar aceste cazuri de lucratori in Campul Evangheliei care pier loviti napraznic (unii si cu copii cu tot), unde le incadrez? nu gasesc nici un precedent in Noul Testament…si totusi trebuie sa existe o explicatie logic duhovniceasca in spiritul Scripturii…Domnul Isus (care tine cheile mortii si ale locuintei mortilor) nu face absolut nimic neintemeiat pe Scriptura si totusi deci, De ce in felul acesta?
    De fiecare data cand am aflat de moartea unui frate copil al lui Dumnezeu,lovit napraznic, m-a durut si am suferit in tacerea mea si de fiecare data m-am intrebat, de ce Doamne, asa?

  3. Au mai fost si 9 raniti, sa ne rugam pentru ei si pentru soferul Loanului
    lasand la o parte judecata; fratele are 8 copii minori care il asteapta acasa.

  4. Este pertinenta si justificata intrebarea pusa, mai sus. „De CE a ingaduit Dumnezeu aceste morti napraznice?” Sper ca moderatorul site-ului sa nu stearga acest raspuns. In famila pastorilor renumiti Iacob si Pavel Ucu Sumandea au avut loc 2 morti violente, dar putini stiu ca in ultimii doi ani fii/fiica fr. Sumandea s-au judecat in Justitie pentru o casa si 2 parcele de teren, mostenite spun unii din ei cu acte false. Procesul civil si penal este acum in faza de recurs. DOMNUL a intervenit napraznic pentru ca de 10 zile vaduva lui Ucu Pavel Sumandea si copii lor, intorsi din SUA, erau impiedecati de fratele Iacob Sumandea si de Nuti Sumandea sa reintre in propria lor casa, construita inainte de a emigra in SUA, in 1995.

  5. Domnule „Rev”. Pop…nu e momentul unor astfel de comentarii, indiferent daca sunt sau nu adevarate! Nu e momentul…dovediti ca ceea ce scrie inaintea numelui dumneavoastra, este o realitate, domnule Rev. Pop! Pot sa zic ca a fost un parinte spiritual al clujenilor… poate ar trebui sa ne dea de gandit moartea dansului, poate ar trebui o resucitare a asa numitilor pocaiti! „Poporasul Meu, poporasul Meu…trezeste-te!”

  6. Domnule Mihai Cretza, nu ar trebui sa va supere adevarul, Ap. Iacov spune ca inteleptul se bucura de adevar… chiar daca ne doare…
    Nu era cazul, insa, sa va exhibati indoielile si sa atacati calitatea mea ministeriala, puteti vedea semnatura mea pe sute de diplome de absolvire a Christian Life College, IL/USA, inclusiv pe diplomele de studii pastorale ale fratilor Ezechel Suciu, Beniamin Zagrean, Nelu Pop-Turda, Iacob Bergianu, Victor Cimpean-Bistrita, s.a.m.d

  7. domnule rev.pop nu te mai lauda atâta cu semnăturile tale…………nu ne interesează……….doar barfa te interesează………..nu mai bârfi!!!!!!!!
    E PĂCAT!!!!!!!!!!!!!!!!

  8. SFAT PT MODERATORUL ACESTUI SITE:sterge primul comentariu al d-lui Rev.Pop!!!! daca ar crestin adevarat nu ar barfi fam. fratelui Iacob Sumandea.

  9. d-le rev.pop daca ai fi crestin adevarat te-ai ruga pt fam fratelui Iacob Sumandea!
    nu te-ar interesa problemele fratelui si ai lasa la o parte judecatile si barfile!
    se vede clar ca ai ceva cu acest frate!

  10. fratii mei ,nu cred ca este o barfa din ce moment exista adevar in cele spuse de „rev.pop”, nu vreau sa intru in polemica despre moartea acestui frate,DAR articolul pe care l-am pregatit si ar fi trebuit sa apara ieri,exact acest subiect il dezbate.cu siguranta o sa apara lunea viitoare pt. ca acum nu e momentu potrivit sa vb despe aceste lucruri asa cum s-a intamplat si la moartea fratelui NICU ILIESI.
    poblema este ca tot mai multi mari slujitori ai DOMNULUI din ziua de azi mor subit si intr-un fel atat de crud;
    „ZXCV”…,
    Doua raspunsuri la intreabarea „DE CE ASA”as avea si eu dar vb. lunea viitoare despre asta.OK?
    Acum haideti sa plangem cu cei ce plang;as vrea sa fiu si eu alaturi de cei dragi care l-au pierdut pe fratele chiar daca nu ii cunosc si zic ca Domnu sa-i intareasca si sa-i ajute sa treaca si sa ramana cu Domnu si peste aceasta incercare.AMIN!!!

  11. Asa cum am mai scris, am vazut de multe ori, pastori tineri, credinciosi tineri,pastori si evanghelisti care dupa parerea mea puteau sa mai traisca inca multi ani si sa slujeasca cu folos care au pierit prin morti napraznice, atipice, neobisnuite ; lucrul acesta ma obligat sa-mi revizuiesc propia viata si sa ma intreb de ce anume depinde sfarsitul zilelor mele; daca unii oameni lucratori au sfarsit asa, eu pe ce ma bazez ca sa nu ajung la fel;cercetand Scripturile am gasit foarte multe promisiuni de ocrotire si ajutor atat in Lege,in Psalmi,in Proroci cat si in Evanghelii si Epistole, aproape ca e plina Biblia de fagaduinte de ocrotire si ajutor ; nu mai vorbesc de porunca „Nu te teme” si am gasit ca ambele domenii,atat mortile napraznice ale lucratorilor crestini cat si fagaduintele de ocrotire vin de la acelasi Dumnezeu, care este”Domnul tuturor”; sunt convins ca ambele domenii [moartea si ocrotirea] sunt justificate inaintea Domnului Dumnezeu care este inainte de toate Drept, Plin de bunatate si indelung rabdator ; logic , trebuie sa fie justificata intrun fel aceasta judecta a Domnului;pe mine ma intereseaza ca fenomen in sine nu ca sa judec oamenii in cauza (pe care nici nu-i cunosc) ci ca sa ma feresc pe mine insumi si pe ai mei de astfel de Judecati; daca cei buni sunt judecati astfel, eu ce sa mai zic, eu care sunt aprope un nimeni, aceasta este problema mea…

  12. Domnule Rev. Pop,
    si altii care mai ganditi in felul acesta despre fratele Iacob Sumandea am sa va pun cateva intrebari:
    Ati intrat vreodata in casa fratelui Iacob?
    Ati vazut modestia acelei locuinte?
    Ati simtit Duhul lui Dumnezeu care te indeamna sa ingenunchezi deindata ce ai pasit inauntru?
    Ati fost vindecati de Dumnezeu prin mainile acestui frate?
    Ati beneficiat de rugaciunile, sfaturile si dragostea care o avea pentru toti cei care-i paseau pragul?
    Ati vazut devotamentul lui fata de lucrarea lui Dumnezeu?
    Ati ajuns sa cunoasteti caracterul acestui om si sinceritatea lui?
    Eu pot raspunde da la toate intrebarile.
    Daca nu l-ati cunoscut ,acum e prea tarziu. S-a dus. Ma uit in jur si simt ca lucruile care inainte aveau valoare , acum nu mai inseamna nimic. Asa cred ca a simtit fratele Iacob toata viata lui ca sa poata sa-L puna pe Isus pe primul loc in viata lui , ceea ce a si facut.Asa ca mai aveti o sansa sa-l intalniti in cer daca de acum incolo va vor preocupa lucrurile spirituale , asa cum a facut fratele Iacob , si va veti lasa de cele pamantesti. Calcati pe urmele lui ca si el a calcat pe urmele lui Isus.

  13. Pentru Mihaela Todor: Nu am formulat judecati nici o data, numai am pus niste intrebari de doctrina,daca vreti: „de ce asa?” Daca puteti raspunde la aceasta intrebare, e foarte bine si as fi recunoscator , daca nu, nu mai insinuati ca facem judecata. Cu cele pe care le-ati postat aici intrebarea mea creste exponential.

  14. Un frate care a fost in masina care s-a accidentat relateaza: „Fratele Iacob a cantat aproape tot drumul si inainte de accident a spus: – Eu ma culc si daca nu ma trezesc sa spuneti fratilor ca am plecat la Domnul!”
    Si chiar a plecat. A fost un om mare, un om a lui Dumnezeu care a trait ca un adevarat copil al Domnului.
    Domnul sa mangaie familia indoliata.

  15. Eu am scris pentru cei care pateaza in vreun fel amintirea fratelui Iacob. Intrebarea aceasta „De ce asa?” este legitima. Chiar daca inteleg ca planul lui Dumnezeu nu ne este descoperit in totalitatea , nu trece o zi sa nu ma intreb: „De ce asa?”

  16. fratilor nu va mai intrebati atat de ce, de ce, de ce??? Raspunsul il gasiti in Biblie unde scrie ca Dumnezeu ne va pune intr-o stare dupa voia Lui si ne va lua acasa. Nu ati observat ca toti cei care au trecut la Domnul veneau sau se intorceau de la biserica?
    Asta inseamna ca erau cu gandul la Dumnezeu. Saptamana trecuta o prietena se intorcea de la biserica impreuna cu sotul si copilul. In masina, in drum spre casa a adormit cateva minute timp in care s-a produc accidentul si a murit pe loc, sotul si copilul au scapat dar sunt intr-o stare foarte grava. Deci Domnul ii pregateste si ii ia acasa fara sa-i treaca prin suferinta pe cei pe care ii are in plan.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: