ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Mai bine ticălos?

Oameni, oameni şi iar oameni. Zilnic interacţionăm cu cei din jurul nostru şi…permanent rămânem cu un gust amar. Amar de tot. Cei care ar trebui să ne fie exemple… sunt exagerat de inumai pentru a le putea fi urmat exemplul. Trăim într-o lume în care nici nu mai ştii cum trebuie să fii. Nu mai ştii dacă trebuie să fii un ticălos sau o persoană amabilă. Ciudat este că tot mai multă lume îmi spune şi se justifică prin faptul că ”cei ticăloşi şi şmecheri observ că au noroc în viaţă. Reuşesc să obţină tot ce vor.” Şi uite aşa….ticăloşii merg înainte şi-şi fac treaba cum ştiu ei mai bine, iar ceilalţi care mai au câte un gram de umanism în ei…stau pe tuşă şi privesc cu jind la ceilalţi. Iar peste câteva luni, un an poate…amabilul a devenit şi el un ticălos veritabil! De ce? Pentru că aşa îi merge mai bine. Aşa obţine tot ce-şi propune. Mai demult spuneam cuiva că nu-mi place să linguşesc persoanele şi să fiu făţarnică. Dacă nu sunt de acord cu ceva, spun clar şi tare! Ştiţi ce mi-a răspuns? Că ar trebui să fiu puţin mai linguşitoare şi mai puţin directă şi aşa voi reuşi mai multe în viaţă!!!! Ţin să precizez că acea persoană avea 40 de ani şi îmi era cadru didactic!!!
Da…am rămas cu un gust amar. Cu un gust atât de amar încât astăzi am cerut chelnerului să-mi aducă o limonadă. Nu cu alt scop, ci cu acela de a mă mai îndulci puţin. Nu ştiu. Deşi aş vrea să ştiu. Şi ce e mai grav este că şi eu tind spre ticăloşenie. Începe să mă prindă şi pe mine acest val plin de egosim, de răutate şi de persoană fără scrupule. Şi nu vreau. De asta am să mai beau o limonadă! Sau poate două… am să beau atât de multe limonade până când am să pot spune tare şi deschis: ”Ah, aceasta a fost mai acră ca şi viaţa!”

scris de Alina Ilioicapshunik.wordpress.com

Trimite si altora linkul acestui  articol:

SPONSORI CLICK

Haine Crestine.blogspot.com: tricouri si bluze personalizate.  vezi modelele sau ce  model doresti > www.hainecrestine.blogspot.com

KERIGMA.ro : Biblii, Carti, Cadouri, Muzica, Predici, Video/DVD .. mai multe noutati citeste pe KERIGMA.ro

Life Romania Carti: Viata Crestina, Tineri, Biblii, Carti Audio, Romane, Sanatate …mai multe carti pe www.liferomania.ro

Vila Elim:Gasesti pace si liniste. aici te poti odihni bine. te asteptam… vezi mai multe pe www.vilaelim.ro

Cosmetice online: Creme de plante&fructe , Ingrijire TEN, BRONZAT, Hair Styling … mai multe pe www.beautystores.ro

PARTENERI

www.clcromania.rowww.nouasperanta.ro www.faclia.ro www.carti-duhovnicesti.rowww.sufletsilumina.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

6 Comments

  1. „Totusi era sa mi se indoaie piciorul, si erau sa- mi alunece pasii!
    Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai.”
    Asa spune Asaf in Cartea Psalmilor si asa este si in ziua de azi; de multe ori iti vine sa dai cu toate de pamant si sa faci ca ei; dar in noi zace o particica din cer, avem o cnstiinta sensibilizata de Duhul Sfant, o intelepciune vanita de sus si in inima noastra curge raul dragostei lui Dumnezeu.
    Acesta este secretul nostru.
    Domnul sa va binecuvinteze sora Alina

  2. Acel cadru didactic cred ca a vrut sa te invete sa fii putin mai diplomata, mai delicata atunci cand vrei sa „servesti” vreun adevar cuiva. Avem capacitatea de a scoate unii in altii la suprafata ce e mai bun sau ce e mai rau! Suntem chemati sa dam gust lumii, sa-i descoperim si sa-i conservam valorile, lucru pe care il face Isus prin noi. El insusi a fost plin de tact cand s-a relationat cu multimile, iar cand a indraznit sa faca afirmatii mai „tari” liderilor religiosi, a fost pus pe cruce!
    Si totusi, sfatul Lui pentru noi este sa fim blanzi ca porumbeii, si intelepti ca serpii…

  3. Nimic nou sub soare; si noi am trecut prin asta, si nu o singura data; solutia universal valabila: priveste la Domnul Isus, invata sa privesti la El si incearca s-o faci din ce in ce mai angajat; incearca sa intelegi 2 Corinteni 3 cu 18 si vei schimbat(a) pentru totdeauna. El este si Modelul si Puterea.

  4. ALINA,MEREU IN VIATA DAM DE ASTFEL DE SITUATII.SI EU AM ABSOLVIT 2 FACULTATI DIFERITE IN ACELASI TIMP SI POT SA-TI ZIC CA NU MI-A FOST DELOC USOR.AM VAZUT IN JURUL MEU STUDENTI CARE ERAU FOARTE TICALOSI,COPIIND LA FIECARE EXAMEN,NEVENIND LA CURSURI.SI M-AM GANDIT DE CE LI SE PERMTE ASEMENEA TICALOSII.AM AVUT SI PROFESORII ADEVARATI,FOARTE EXIGENTI CU NOI SI DE MULTE ORI ERAU INJURATI CAND PICAU LA EXAMENE PE CEI CARE COPIAU.
    AM AVUT SI EU UN MOMENT DE SLABICIUNE,CAND AM FOST FOARTE STRESATA DIN CAUZA ATATORA EXAMENE SI MI-AM FACUT O FITUICA CA SA POT SA TREC LA UN EXAMEN LA CARE NU ERAM PREA BINE PREGATITA.ATUNCI ERA PRIMA DATA CAND FACEAM ASA CEVA.DAR DOMNUL N-A VRUT SA OBTIN O NOTA MARE PRIN ACEST MIJLOC MESCHIN SI MI-A DAT UN SEMN IN TIMP CE MA PREGATEAM SA FAC ACEST PAS LA EXAMEN:AM INCEPUT SA MA INROSESC PUTERNIC LA FATA SI SA-MI BATA INIMA TARE.ATUNCI AM REALIZAT CAT DE MULT MI-AM PUTUT PERMITE SA FAC O NEDREPTATE,O HOTIE LA NOTA.SI AM LASAT BALTA FITUICA SI CHIAR DACA NU M-AM PREGATIT INTENS PT ACEL EXAMEN,L-AM TRECUT CU BRIO.SI DE ATUNCI MI-AM PROMIS CA NICIODATA NU O SA MAI FAC ASA CEVA SI SA-MI COMPROMIT RESPECTUL DE SINE SI PE CEL CARE-L AVEA PROFESORUL FATA DE MINE.DACA TOTI AM INCERCA SA FACEM LA FEL,PROBABIL CA NU AR MAI FI ATATIA OAMENI CU FACULTATI ABSOLVITE SI SOMERI DIN CAUZA INEFICIENTEI LA LOCUL DE MUNCA.

  5. Frumos articol un sfat bun pentru crestini.Domnul Isus Hristos a spus”Eu sunt Calea ,Adevarul si Viata”.Nu cred ca te poti lingusi fata de El,Lui nu-i plac linguselile si fatarnicii,noi trebuie sa fim cat se poate de seriosi si drepti inaintea Lui.Prefer sa fiu un nimic decat sa fiu cineva cu linguseli si minciuni,prefer sa raman in umbra si curata, decat sa fiu in lumina o fatarnica.Am ales sa fiu cea ce sunt pentru ca eu nu am avut o capacitate mintala sa fiu cineva, dar stiu ca sunt curata si cinstita fata de Dumnezeu si oameni, in starea mea smerita si umila.Nu imi plang de mila sau sa ma autocompatimesc dar stiu ca sunt ce trebuie sa fiu in original si nu sunt o travestita sau falsa in lumina reflectoarelor si apreciata de oameni care nu stiu sa deosebeasca un fals de original.Caut si ma silesc sa raman cat mai mult posibil in lumina Domnului Isus Hristos,acolo unde sunt si prin cea ce sunt.Va dau un sfat nu cautati la fata omului si invatati sa deosebiti falsul de original,binele de rau ca sa nu gresiti inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.Doamne ajuta-ne pe toti sa fim asa cum ne doresti.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: