CINE ESTE AZI SĂRBĂTORIT ÎN INIMA TA???
Luca 2:15-19 „După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haide să mergem până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” S-au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei.”
Ce frumoasă sărbătoare azi…Ne amintim cu drag de Naşterea Mântuitorului nostru, dar oare înţelegem noi cu adevărat semnificaţia acestei sărbători? Pe cine sărbătorim noi azi? Hai să fim sinceri cu noi…Nu cumva sărbătorim şi noi ca toţi ceilalţi „Crăciunul”, mese îmbelşugate, pomul de Crăciun, colinde fără nici un mesaj??? Mă întreb cât timp petrecem noi cu adevărat în părtăşie cu Isus?
Cu toţii aşteptăm această sărbătoare, pentru a primii cadouri, pentru a petrece timp cu apropiaţii, pentru a sta în faţa televizorului cu telecomanda în mână şi butonând zecile de programe căutând „acel ceva” care să ne distreze, însă tot goală este fiinţa noastră…Dar câţi din noi aşteptăm această sărbătoare gândindu-ne la inima noastră şi la relaţia personală cu Isus? Ne plac programele de la biserică, pentru că sunt speciale, ne plac predicile pentru că sunt alese cu grijă şi cu multă pregăteală, dar oare acestea ne pot umple inima de pace, bucurie şi împlinire? Poate un om să ne dea pacea Lui? Iată ce zice Isus…Ioan 14:27 „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
E o sărbătoare a bucuriei, dar cine se bucură? Trupul tău de bucatele alese sau inima ta de prezenţa lui Isus în ea? Cine este azi sărbătorit în inima ta? Isus sau lumea? Dacă mai păstrezi în inima ta loc pentru lucrurile lumii îţi spun că eşti cel mai nenorocit dintre oameni!!! Şi Isus nu este DELOC în inima ta!! Pentru că EL îţi vrea toată inima, nu doar o parte! EL îţi vrea inima ta TOT TIMPUL, nu doar atunci când ai tu chef!! Domnul să ne cerceteze cu ocazia acestei sărbători să profităm de vacanţa de iarnă şi de liberele de la servici, pentru a sta în părtăşie cu EL şi a-I deschide toată inima!!! AMIN
VĂ DORESC TUTUROR CA DOMNUL SĂ VĂ UMPLE INIMA DE PACE LUI ŞI EL SĂ DOMNEASCĂ PENTRU TOTDEAUNA ÎN INIMILE VOASTRE!!
MULTĂ PACE!!!
de Florina Patru
Pentru mai multe articole scrise de Florina Patru CLICK AICI va astept in fiecare sambata pentru alt articol nou
Atata timp cat vom fi constienti ca s-a nascut un Mantuitor, atata timp cat ne vom lasa inimile inundate de dragostea Lui, iar sarbatoarea de Craciun va fi simbolul celui mai mare dar primit vreodata de omenire, nu se poate sa nu simtim bucuria si mirajul sarbatorilor…Colindatorii care au trecut in ajun pe la casa noastra, au cantat un colind cu un mesaj minunat… Domnul sa-i binecuvanteze, deoarece au mers si au dus vestea minunata si altor familii…
http://www.youtube.com/watch?v=6PX4Pk6y7cw
“Caci un copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui”
Foarte furmos colindul, Domnul sa-i binecuvinteze pe toti acei care s-au pus la dispozitia Lui si si-au facut timp ca sa duca vestea buna si la altii!!!
Fiti binecuvantati si plini de pace in fiecare zi sa traiti cu Isus!!!!