CREŞTINI FĂRĂ ABSOLUTURI MORALE?

 Dacă ar trebui să caracterizez într-un singur cuvânt lumea în care trăim cred că aş alege cuvântul confuzie. Relativismul moral a ajuns să stăpânească pretutindeni, făcând casă bună chiar în cetatea celor care cu aroganţă mărturisesc un creştinism vechi de două mii de ani şi care-si găsesc identitatea spirituală în valorile iudeo-creştine. Cum altfel aş putea să interpretez demersurile Asociaţiei Accept, care aşa cum prezintă ziarul Adevărul în ediţia sa de Joi 27 Februarie 2003 propune măsuri de educare a populaţiei în cele ale păcatului, susţinând ca disciplina „Educaţie pentru sănătate”, care va fi introdusă din toamnă în programa şcolară, ar putea cuprinde un capitol de iniţiere în homosexualitate. Da, exact acestea sunt cuvintele pe care le foloseşte ziarul mai sus citat în articolul intitulat „Homosexualii vor să intre în şcoli”. Or, în calitatea mea de părinte şi de îndrumător spiritual, trebuie să recunosc faptul că faţă în faţă cu aceste demersuri făcute de acesti deschizători de drumuri spre păcat în „creştina” noastră ţară, rămân absolut nedumerit şi mă întreb dacă suntem în ţara lui Foaie Verde, sau în ţara pe care cu credinţă creştină în suflet au apărat-o de duşmanii lui Dumnezeu un Ştefan cel Mare, un Constantin Brâncoveanul şi mulţi alţi eroi creştini ai neamului nostru. Nu numai nedumerirea ma copleşeşte, ci şi mâhnirea, acum când văd că valorile creştine pe care români de suflet le-au apărat cu preţul sângelui lor, au ajuns să fie considerate mai mult decît relative, chiar învechite şi nefolositoare.

În calitate de părinte mă îngrijorez la gândul că copiii mei vor fi puşi într-o zi faţă în faţă cu lecţii de iniţiere în homosexualitate. Mă îngrijorează să ştiu că lecţiile de morală creştină pe care caut să le pun în faţa copiilor mei în casa noastră sau în biserica noastră, vor alterna într-o zi cu lecţiile de iniţiere în păcat propuse spre a fi predate în şcolile publice româneşti. 

          Ce ne-a adus aici?… Cine este de vină pentru această necreştinească direcţie spre care se îndreaptă „creştinul” popor român? Să fie de vină libertatea pentru care au luptat românii în 1989? Să fie de vină democraţia pe care cu multă sete a îmbrăţişat-o societatea românească postdecembristă? Nu, ci cred ca atât libertatea cât şi democraţia sunt valori care trebuiesc preţuite ca daruri ale lui Dumnezeu, însă înţelegerea greşită a acestor daruri aduce societatea faţă în faţă cu falimentul moral, şi ce poate fi mai dureros şi mai păgubitor decât aceasta?

Lipsa certitudinilor pe plan spiritual şi apoi pe plan moral conduce spre dezastru.  O societate cu tradiţie creştină nu ar avea dreptul să se plângă de fatul că îi lipsesc absoluturile spirituale, ci ar trebui în cazul de faţă să înţeleagă că aceste absoluturi au fost abandonate ca apoi să fie înlocuite cu principiile relativităţii spirituale şi morale. Întoarcerea la aceste adevăruri absolute ar aduce sănătate spirituală şi morală în societate şi bineînţeles vindecare poporului român. Un popor creştin nu va uita nici o clipă marile adevăruri biblice, ca este un singur Dumnezeu, care este sfânt şi care ne cheamă la o viaţă trăită în sfinţenie şi va respinge cu îndârjire orice iniţiativă şi orice demersuri păcătoase. Un popor creştin nu va înnota în confuzie, neştiind ce e drept şi ce nu, ci va căuta să se ţină cu tărie de Dumnezeu şi de sfintele sale adevăruri care sunt absolute.