Filmul posibil al dublei crime: pastorul şi fiul său au fost ucişi lângă Cluj
Pentru a desluşi modul în care s-au petrecut lucrurile în cazul crimei din Aciua, comuna Pomi, am construit scenariul de mai jos.
După investigaţii în Aciua şi în Bistriţa, unde am stat de vorbă cu persoane apropiate familiei pastorului, precum şi cu mulţi alţi localnici, suntem în măsură să descriem şirul evenimentelor aşa cum s-ar fi putut derula.
Pregătirea crimei
Criminalii, care se cunoşteau cu victimele, ştiau că Blaga urmează să aibă bani asupra sa, bani trimişi din SUA şi pe care el îi scotea de la bancă în datele de 5 şi 20 ale fiecărei lunii. Nu scotea bani de la bancomat, aşa cum ne-a relatat o sursă, deoarece americanii aveau încredere doar în bănci.
În acest scop, pe 5 august, ei l-au urmărit din timp, circa 2-3 zile, în jurul caselor de copii. Doi bărbaţi se aflau într-o maşină albă. Copiii din instituţie l-au văzut pe cel din dreapta cum îşi acoperea cu ziarul faţa, prefăcându-se că citeşte. În altă zi, erau un bărbat şi o femeie, care se prefăceau că se sărută când trecea cineva. (Aşadar sunt cunoscuţi în Bistriţa).
Criminalii l-au contactat pe Blaga deîndată ce el şi fiul au părăsit casele de copii îndreptându-se spre casă (în jurul orelor 22,30-23). (Acolo, pastorul achitase salariul colegului său, Marin Atudosie, administrator).
La reprezentanţa Toyota din Beclean a fost văzut pe cameră la ora 23,33 şi 50 secunde. La fel, la Cuzdrioara (lângă Dej) a fost văzut la ora 0,50-0,55, apoi la pompa Rompetrol Floreşti.
Derularea evenimentelor
Întâlnit ”întâmplător”, un cunoscut l-a contactat şi l-a rugat să-l ajute să îi tracteze maşina sa sau a unui apropiat, rămasă în pană în Cluj, respectiv la pompa Rompetrol din Floreşti. Acela este locul probabil unde s-a comis crima.
Tot acolo, pretextând că trebuie să evite să rămână în pană de combustibil, Blaga a fost trimis să umple canistra cu motorină. În acest timp, criminalii l-au ucis la repezeală pe copil, l-au introdus în portbagaj şi l-au acoperit cu o pătură, astfel încât tatăl său să nu-l observe. Poate copilul chiar dormea în acel timp. Cruzimea şi graba cu care au acţionat se explică prin faptul că criminalii aveau puţin timp la dispoziţie până pastorul se întorcea cu canistra. În acel loc, ei l-au imobilizat pe Blaga înfăşurându-l cu frânghia de tractare a maşinii (el având o mână ocupată cu canistra). Unul a tras de frânghie dintr-o parte, altul din alta, iar al treilea i-a aplicat o lovitură în cap, după care cu mâna stângă i-a tăiat vena de la gât. Apoi a fost introdus în maşină prin uşa laterală dreapta şi acoperit cu cele două banchete.
Varianta că ar fi fost atacat în timp ce conducea este puţin probabilă, deoarece ar fi putut provoca acident.
Concluzii
Din faptul că unul dintre criminali îşi acoperea faţa simulând citirea ziarului, deducem că este din Bistriţa şi nu voia să fie cunoscut.
De fapt, criminalii, sau autorul moral, au construit un scenariu de aşa manieră încât anchetatorii să ajungă la concluzia că este vorba de o crimă urmată de sinucidere. Astfel, ei au reuşit să aibă crezare la unii dintre anchetatori
La analiza cazului, când a venit procurorul de la Oradea, nu toţi anchetatorii au împărtăşit propunerea de închidere a dosarului. Tocmai de aceea ei nu i-au primit pe reprezentanţii presei, pentru a evita contrazicerile.
sursa: www.informatia-zilei.ro
Pe Crestin Total – www.crestintotal.ro au aparut mai multe articole despre pastorul bistriţean ucis cu sânge rece, împreună cu fiul său. CLICK AICI




felicitari pentru scenariu.parerea mea personala e ca santeti f.aproape de realitate.ca si cetatean nu ma simt in siguranta atata timp cat adevaratii criminali nu sant prinsi.propun o recompensa substantiala pt .cine va ajuta la prinderea criminalilor.cineva trebuie sa stie ceva,daca au ucis pt,bani vor fi tradati pt .bani..sant impresionata de modul in care au fost masacrati ,de o bestialitate iesita din comun chiar si pt.criminali.SUCCES
Imi aduc aminte, de fiul pastorului. Acesta, a citit de 2 orii biblia si inainte sa fie ucis cu o siara inainte de disparitie el citea cartea lui Iov, pe acolo era el…si ii spune el mamei sale ”mama, nu inteleg pe totii i-au luat?absolut pe toti?” si el nu intelegea de ce…iar acum…pe totii ea luat D-zeu si copilul si sotul. Da, pe totii. Stie Domnul de ce. Domnul sa mangaie pe Lidia( sotia ) si sa-i dea intelepciune..
Plauzibil acest film al crimelor.
Totusi criminalii se pare ca sunt profesionisti. Ceea ce ma face sa cred ca mobilul crimelor nu au fost bani ci poate un mobil ce a scapat anchetatorilor precum razbunarea, adversitatea fata de religie, poate ceva legat de spionaj, cine mai stie ce.
despre ce suma de bani vorbim?… eu as incerca sa fiu mai precis!
PENTRU A SE FURA O SUMA DE BANI NU INTOTDEAUNA SE APELEAZA LA O CRIMA CEIA CE MA FACE SA CRED CA CRIMA NU A FOST PLANIFICATA DOAR LA BAZA BANILOR, SI E INPOSIBIL CU ATATEA DETALII SA NU FIE GASIT CRIMINALUL CAND PANA SI TELEFOANELE SUNT INREGISTRATE, ASCULTATE SI TIN LOC DE G P S .SIGURUL FAPT E CA E POSIBIL DE GASIT FAPTASUL DOAR DACA EXISTA O VOINTA DIN PARTEA CERCETATORILOR.EU CRED TOTUSI CA SE VOR DA DE GOL.
eu nu cred ca ,criminalii sint profesionisti ci procurorii sint amatori.
Draga Beniamino,
Nu mai scrie cu majuscule. Foloseste minusculele. Se citeste greu textul scris cu majuscule.