Comunicat Cult Penticostal cu privire la Vladimir Pustan

Banner librariact/ Conducerea Cultului Penticostal a publicat un comunicat oficial cu privire la abaterile doctrinare ale pastorului Vladimir Pustan. Acesta și-a recunoscut greșelile și a promis că nu va recidiva. Mustrarea scrisă a fost emisă ca ultimatum, cu precizarea că în caz de repetare a acestor abateri, lui Vladimir Pustan i se va retrage dreptul de slujitor în cadrul Cultului Creștin Penticostal. Sper ca această măsură și reacția pastorului Pustan să încheie cu bine acest subiect. Sper ca vocile isterice care au apărat ceea ce nu putea fi apărat să-și înceteze demersul și să accepte că este așa cum trebuia să fie. Afară de faptul că se vor supăra cu privire la întârzierea acestui comunicat după cum, desigur, s-ar fi ofensat dacă venea mai devreme pentru că ar fi fost… prea devreme.

Puteți accesa comunicatul AICI, în publicația oficială a Cultului Penticostal, Cuvântul Adevărului.

Sursa: popaspentrusuflet.wordpress.com

About these ads
Banner alb Banner th/ Banner alb Banner th/ Banner alb Banner postari fb/

Comments

  1. Agape says:

    Nu se poate! nu este Biblic ce faceti.Legiile voastre sunt strambe si de o invidie mare ,sunteti dusmanii fratilor vostri si nu mai aveti dreptul sa ziceti “Tatal nostru “ca va osanditi singuri pentru ca mintiti!.
    Nici o lege omeneasca ,nu-i mai presus ca Cuvantul Lui Dumnezeu care a fost scris de mana Lui Dumnezeu prin oameni si a fost sfintita prin sangele Fiului Sau Isus Hristos.IERTAREA ESTE SFANTA .
    Fratele Pustan nu a gresit cu nimic ca a predicat in alte confesiuni este Biblic:Apoi le-a zis: “Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. (Marc.16:15).
    Si chiar daca a gresit trebuie sa il iertati ,este fratele vostru .
    Si, chiar daca pacatuieste impotriva ta de sapte ori pe zi, si de sapte ori pe zi se intoarce la tine si zice: “Imi pare rau!”, sa-l ierti.” (Luc.17:4)

    Ce faceti ?!!!dati afara pocaitii lucratori si tineti mafiotii lenesi?!!.
    Va fi vai de voi la judecata Lui Hristos ,singuri va faceti vinovati de sange nevinovat!!
    Fiti tare frate Pustan caci Dumnezeu insusi se va lupta pentru misiunea dumneavostra chiar daca mai gresiti Domnul va cunoaste inima, nu dusmanii .Fiti binecuvantat vesnic!

  2. scorpyo says:

    Il admir pe omul asta nespus!

    Chiar daca nu am facut pasul spre botez,datorita lui …am calcat pentru prima data intr-o biserica penticostala din Dej,dupa ce am vizionat un dvd cu acest adevarat om a lui Dumnezeu.

    Deci daca cu mine a reusit sa faca acest lucru, indiferent de doctrina si alte chestii, nu stiu cine greseste mai mult.

    El..ca intoarce oameni la Dumnezeu, sau altii care se cred mai presus de Dumnezeu.

  3. Agape says:

    Si sa va mai spun ceva la astia mari din culte cu legile voastre pline de ura si dezbinare ,celor mari care sunt dusmanii vostri .
    O biserica penticostala plina de Duh Sfant si lucratori pocaiti nu de aia lumesti,a fost golita de lucratori,proroci si pocaiti si mai sunt doar un sfert din crestini in biserica vreo 30 de astia mormoloci si plicticosi din 120 de crestini,caci doctrina cultului a scos afara pocaitii si tin lenesii si lacomii dupa scaune si functii si din cauza ca nu respecta doctrina cultului penticostal corupt si mincinos si plini de mafioti.
    Fratii si suroriile plang ca le pleaca alti frati si surori de credinta din partasie tocmai din cauza ca cei mari au oprit lucrarile scripturale si de folos crestinilor,au desfintat spalatul picioarelor si partasia frateasca a fost rupta din cauza doctrinei cultului.
    Aceasta este conducerea cultului penticostal de azi ,plini de mafioti si plini de ura ,ne-au distrus dragostea si fratietatea!Blestematii!!!

    Dumnezeu sa faca o trezire in biserici sa vedeti de cine sunteti manipulati si de cine sunteti voi ordinati de satanisti cu doctrine false si v-au orbit sa nu vedeti faptele lor nebiblice ,care nu pot ierta si accepta crestinii pocaiti si ei va strica partasia si apoi zic ca noi nu vrem sa mergem la biserica.Doamne fereste-ne de asemenea biserici conduse de ura si dezbinare.
    Daca ati sti cate suflete sunt ranite din cauza lor, nu cred ca ati mai putea sta in bisericiile voastre.
    Ei ne-au dezbinat cu doctrina lor falsa.

  4. Grigore says:

    Ei scriu :lui Vladimir Pustan i se va retrage dreptul de slujitor în cadrul Cultului Creștin Penticostal
    Multstimate frate Vladimir ! Fii tare in Domnul si dreptul de slujitor in cimpul si lucrarea Domnului nu ti-l poate retrage NIMENI ! Sustine ADEVARUL ! Stai de partea Domnului! Asculta mai mult de Dumnezeu decit de oameni !
    Galateni 1:9 …. dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

  5. Archie says:

    @ Grigore, Agape, Scorpyo: daca veti citi comunicatul veti vedea ca fratele Vladimir Pustan a RECUNOSCUT ca a gresit si ca va incerca sa nu mai repete aceste greseli. De ce aparati ceea ce nici el nu doreste aparat?
    @ Grigore: Cultul ii va retrage dreptul de a predica in numele Cultului Penticostal. El poate in continuare sa se numeasca un slujitor al Domnului. Nimeni nu a zis ca ii va retrage calitatea de slujitor al Evangheliei.

  6. chiriac costel says:

    il admir pe fratele pustan datorita predicilor lui mam intors la Domnul dar cred ca nu este drept si cinstit sa faceti asa Domnul Isus Hristos a spus duceti si provaduiti Evanghelia in toata lumea(acum am si eu o intrebare. pe timpul ala erau alte religii? da zic eu . Si atunci cum ramine sa propovaduiesti Evanghelia in toata lumea? deci Domnul Isus Hristos a zis mergeti peste tot si propovaduiti Evanghelia.) sa va ierte dumnezeu de greselile care le faceti . amin .Oamenii cu adevarat oameni niciodata nu au fost vazuti bine .frate pustan te rog nu da inapoi si nu te lasa invis de ei fiinca noi nu suntem chemati sa fim niste invinsi. noi trebuie sa fim biruitori.te rog sa privesti la domnul Isus Hristos . amin mai e putin si trebuie sa primim cunana. LA LUPTA FRATE IN DOMNUL ISUS AMIN.Domnul Isus Hristos sa te BINECUVINTEZE si sa te intareasca frate AMIN. Frate nu uita ca nici Domnul Isus Hristos nu a fost iubit de toti . inseamna ca daca te inlatura si arunca cu pietre in tine ca il iubesti pe Domnul Isus Hristos si faci ceea ce trebuie facut ce altii nu au inteles esti pe calea buna. Domnul sa fie cu tine frate pustan. amin

  7. Ruben says:

    Archie.. poate fratele Pustan nu doreste sa fie dat afara din cult, de aceea si-a recuncut “greseala“.

  8. Archie says:

    @agape: mi se agita duhul in mine cand vad oameni fara o evidenta lipsa de intelepciune su setati pe un scop evident gresit. Citeste raspunsul fratelui Pustan si o sa vezi ca omul A A RECUNOSCUT ca a gresit si a promis ca nu va mai recidiva. Tu ce aperi? La ce vrei sa lupte Pustan? Impotriva propriei lui convingeri ca a facut ceva gresit? Si eu sunt un “fan” a lui Pustan dar ce e gresit e gresit.

  9. JOSE says:

    ACESTI DOMNI DE LA CULT CARE NE REPREZINTA TREBUIE INTREBATI CA EI LA CINE SE MARTURISESC PT. NELEGIUIRILE LOR .EXISTA LA BIHOR UN DOMN MOLDOVAN IOAN MEMBRU C.C.PENT CARE A FOST SOLICITAT INTRO BIS. SA REZOLVE NISTE NEINTELEGERI.DAR DE FAPT DANSUL SI-A PROGRAMAT IESIREA PE CARE A TOT AMANATO. CAND A FOST CHEMAT TELEFONIC ACEST DOMN A DAT UN RASPUNS AROGANT DE SEF …….AVETI RABDARE CA SI NOI ASTEPTAM PE D-L SA VINA DE 2000 DE ANI SI TOT NU VINE..O ALTA RAUTATE A ACESTUI DOMN, A FOST INVITAT LA DESCHIDEREA ACEEASI BISERICI SI DIN CAUZA CA BISERICA A INVITAT SI PREOTUL ORTODOX CARUIA I SA DAT SI UN CUVANT PT. CA BIS. ARE O RELATIE BUNA CU FRATII ORTODOXI.SA VEDETI CE CAZ DE NECAZ A FACUT ACEST DOMN CA DE CE LA PUS SI PE PREOT.DIN CAUZA ACESTEI POLEMICI IVITE NU A LASAT ACEST DOMNUL DIN C.C.SA FIE PUBLICATE O POZA SAU DOUA IN REVISTA CUV. ADEV. CU INAUGURAREA BIS…..FRATE PUSTAN PE ACESTI OAMENI II ROADE UN DUH DE INVIDIE,EI SANT TRASI PE DREAPTA CUM S-AR SPUNE NIMENI NU II MAI INVITA LA O EVANGHELZARE SAU INTRUNIRI DE TINERET….,VAZAND CAT DE APRECIAT SANTETI IN TOATA EUROPA PT. LUCRAREA DE MANTUIRE PE CARE O FACE D-L PRIN D-VOASTRA, ACESTI OAMENI NU STIU CE SA VA MAI FACA SE LEAGA DE MOSUNI DE BIS.GRECO-CAT…….A AVUT D-L DE SCOS SUFLETE SI DE ACOLO SI DE ACEEA URLA SATAN….VA AMENINTA CA VA IA LEGITIMATIA DE PASTOR?SA O FACA CA ASTA EO PRACTICA DIN TRECUT.

  10. dan Dodo says:

    Cultul penticostal este ca un “frate mai mare”, numai ca acest frate mai mare este cam frustrat de faptul ca fratiori lui mai mici vor sa faca exact ce le-a poruncit Isus si au alte viziuni decat Cultul care nu face altceva decat sa-i ingradeasca… Imi pare tare rau de de acest comunicat si este rusinos ca se intampla una ca asta. Este cumva Cultul Penticostal corupt?

  11. vasile says:

    Frate Vladimir Pustan nu cultul va pus pastor ci chemarea care aiti primito din partea lui Dumnezeu . Iar acesti frati care va judeca sa se uite la ei si sa cintareasca roadele care le au nu sa arunce cu noroi .Te apreciez si te stimez si chiar daca te vor exclude din Cultul Penticostal sunt destule biserici libere care va primesc sa le slujiti .La fel a patit si fratele Iosif Ton care a fost exclus din Cultul Baptist dar slujeste in alta parte . Cant oameni inchide o use Dumnezeu deschide zece .Doresc ca Duhul lui Dumnezeu sa va foloseasca in continuare .

  12. Si ei i-am trimis un comunicat fr Pustan. Iata-l aici: http://claudiunitisor.wordpress.com/2012/05/19/comunicat-pentru-pustan/

  13. Archie says:

    @Ruben: la personalitatea pe care o are Fr Pustan nu il vad ploconindu-se doar de dragul unei umbrele denominationale. Daca ar fi simtit ca totul e in regula si actiunile lui sunt intru totul neprihanite ar fi aruncat la o parte haina penticostalismului/neoprotestantismului fara nici un regret si ar fi mers solo. Il apreciez la maxim pentu taria de caracter de care a dat dovada, pentru mesajele lui inspirationale sipentru ideea de vigoare spirituala pe care o reprezinta dar toate acestea nu pot absolvi un om de o greseala pe care a facut-o. Un bine nu anuleaza un rau. Sunt printre sustinatorii lui dar la un moment dat a facut unele lucruri reprobabile si faptul ca a recunoscut si merge mai departe ma face sa il apreciez si mai mult. Cheers ^^

  14. Frate Pustan culturile sunt lasate de oameni dar cea ce faceti dumneavoastra este daruit de la DUMNEZEU apostolul pavel a vost batut si totusi continua sa vesteasca cuvantul lui dumnezeu nu cultul penticostal ne mantuie ci credinta in DUMNEZEU DOMNUL ISUS sa va intareasca si savadea putere incontinuare sa vestiti cuvintul lui

  15. Cultul l-a avertizat pe fratele Pustan, nu pentru prezenta intr-o biserica ortodoxa sau greco-catolica, ci pentru semnul crucii insotit de aplecarea in fata altarului/icoanei. Astea sunt gesturile considerate “un mod de inchinare ce nu corespunde Bisericii Penticostale”.
    Pe de o parte Cultul are dreptate pentru ca au existat destui evanghelici care au fost batuti sau ucisi pentru ca au refuzat sa-ti faca semnul crucii. Pe de alta parte… cine munceste e imposibil sa nu greseasca …

  16. Perju Daniel says:

    Si Bylli Graham a predicat la Vorona.
    Mesajul este esential ……http://crestintotal.ro/2009/04/25/vladimir-pustan-predica-in-biserica-ortodoxa/

  17. radu says:

    Ca penticostal mi-e rusine de acest comunicat. Nu ma simt reprezentat de mare parte din domnii din consiliul bisericesc.
    Pe cand un comunicat legat de vicepresedintele cultului Ioan Gurau care a avut angajament scris cu Securitatea? Ioan Gurau care in fata a cca 600 de pastori a mintit declarand ca nu a avut nici o legatura cu securitatea. Cu asemenea compromisuri la nivelul cel mai inalt v-ati descalificat demult. Stam stramb ca sa judecam drept.
    Propun o campanie de rugaciune pentru curatirea conducerii cultului de mincinosi, polticieni si securisti. Hai sa o facem sustinut, in camaruta. Veti vedea cum Domnul ori ii schimba ori ii da la o parte.

  18. jandarm prost pregatit says:

    Să nu fim răutăcioși! Atitudinea luată de cei din conducerea Cultului Creștin Penticostal confirmă mediocritatea în care se găsesc. Nu apreciez stilul lui Vladimir Pustan, care spre deosebire de „PREA SFINȚII„ din penticostalism este mult mai natural, ne arată cum este și nu ascunde nimic din ce este. Fara cruce sau facând crucii, Vladimir Pustan trece dincolo cu mult de ce numesc domnii din conducere – dragoste. De ce să il necăjuim pe Vladimir Pustan, așa a inteles el închinarea. Mai bine își cruci, decât să lingușească pe frați și surori, prin biserici ce vor să șe păstorească, pentru a obține acele amărâte voturi ce îi asiură traiul, de pe o zi pe alta. Acesti învățătorii, chiar dacă se prezinte cu aceleași predici preluate de la alți predicatori la toate evanghelizarile, uită să fie naturali, umili și serioși, asumându-și tot ce spune ca revelație personală in timpul rugăciunii de dimineață. Dar, ei au predici in serie unde se observă copierea lor. fratilor, toti au doar aceiași revelație?
    Pustan cu bune cu rele, așa a ințeles închinarea, dar cei ce vor să-l corecteze nu au ințeles nimic. Eu dacă ași fi predicator-Pastor, mi-ar fi rușine a mă prezinta în fața publicului cu povești, cum fac mulți Pastori azi. Din Biblie predica 10% iar 90% istorioare prin care își scot în evidență slujirea. Te prinde mila în timp ce predică. Te gândești cum a obținut acele l titluri in Cultul Creștin Penticotal, și îți vine să râzi de recomandările facute de sluga „Păstorul umil„ al domniei sale, În timp ce predică te gândești dacă mai are rost să rămâi și să-l asculți. promovările in slujire se fac: de la noi in jos cei mai slabi pentru a nu concura!
    Pe Vladimir Pustan, hotărârile luate nu îl defavorizează, el strânge cu ușurință mulți adepți.

  19. am citit comunicatul. Sper doar ca aceasta ‘credinta noastra penticostala’ sa nu fie in o alta credinta decat credinta in Isus!

  20. CE ABATERI DOCTRINALE ,mai fratilor !!!???? NU-MI VINE SA CRED !!! Care este religia unui crestin si prinurmare doctrina acestuia ??? Nu cred ca am inteles biblia si sensul crestinatatii ! Isus ,cat a fost pe pamant,a promovat o religie anume ?? Cand va veni pe norii cerului si cand va avea judecata eterna,vom fi judecati dupa religie ???De cate ori este scris in biblie,cuvantul religie ???DOAMNE ,CE ABERATII !!! Uitati ce spune biblia ; “Daca crede cineva ca este religios, si nu-si infraneaza limba, ci isi insala inima, religia unui astfel de om este zadarnica. (Iac.1:26)
    Religia curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume. (Iac.1:27) SI ACUM VA INTREB ; CU CE A GRESIT OMUL ASTA ,IN CEEA CE PRIVESTE DOCTRINA ??? DOCTRINA CUI A INCALACAT ??? Cat bine a facut omul asta,cate suflete a chemat Dumnezeu prin cuvantul ce a pus in gura acestui frate ! PUR SI SIMPLU NU-MI VINE SA CRED CE AM CITIT IN ACEST ARTICOL !! CATI ATI FACUT MACAR PE SFERT, CAT A FACTU VLADIMIR PUSTAN !???DOAMNE AI MILA DE NOI !!!!!!

  21. florin says:

    Vazand acest Comunicat imi da mari semne de intrebari: ”Ce apara cultul penticostal ? Imaginea cultului? Marturisirea de credinta facut de fratii? dar nu este in ea si Mat:28:19-2 ? .CULTUL nu are in vedere si ep pauline 1 Cort.9:19-23.Speram sa nu o devieze si ei ca si cei din sec 3.Noi trebuie sa vestim Evanghelia cu orice pret si la orice faptura.Bineinteles cu o atitudine de reverenta fata de Dumnezeu.

  22. florin says:

    Totusi consider caci in cultul penticostal sunt oamenii calauziti de Duhul sf si vor lucra ca pt DOMNUL D-zeu NU cu partinire uitanduse la fata omului.DOMNUL sa-i ajute.amin

  23. Arca lui Noe says:

    La fel cum Fr Pustan are darul sa predice eu cred ca intre noi crestinii mai sunt alti frati si cu alte daruri minunate.Eu ma intreb daca un alt frate deosebit arata pacatul pe fatza la cei care ii tin parte atat de mult fratelui nostru drag Pustan si ar pleca rusinatzi capul ,ar mai iubi atat de mult pe acel frate.Tin sa mentionez ca si eu personal il iubesc pe fr Pustan dar daca el a recunosc greseala oricat a fost de mica sau mare nu e dreptul nostru sa judecam si mai ales pe cei din fruntea bisericii.Tatal ceresc a lasat o ordine in biserica la fel cu a facut si Moise cu poporul Israel punand sef de la 10 oameni in sus cate unu .Ce drept avem noi sa judecam?singurul nostru drept la care nu te opreste nimeni este sa te rogi in camaruta ta si chiar daca este o incercare peste fratele Pustan sa fi sigur ca nu suntem noi cei care il vom scoate din ea si sigur tot Dumnezeu o va face.Si cred ca daca am merge toti la Fr Pustan sa-l intrebam ce sa facem ptr el sigur ne va indemna sa ne rugam.Sa fim calauzitzi de Duhul Domnului este tot ce-mi doresc in aceste timpuri.Ingerul Domnului a mustart o biserica doar ptr ca a pierdut prima dragoste….nu spune ca nu se mai faceau fapte bune sau minuni.

  24. maria says:

    Domnul sa-l binecuvanteze pe fr. Pustan si pe toti fratii si surorile de credinta. Toti gresim in multe feluri. Fr. Pustan a judecat gresit folosind cuvinte grele pe fr. Iosif Tzon. Nu si-a retractat cuvintele. Fratii baptisi l-au reabilitat. Acum este si el judecat. Cum a facut, asa i se face.Din greseli invatam. Nimeni nu are voie sa se creada infailibil. Trebuie omorat eul. Greu. Bine ca a recunoscut ca a gresit, daca a gresit. Cred ca Domnul vrea sa-l foloseasca , dar prelucrat. Eu il apreciez si-i doresc sa aduca multa roada in via Domnului.

  25. Eu intreb pe sefii cultului penticostal pastori diaconi voi ce demersuri ati facut sa aratati oamenilor ca santeti impotriva legii avortului si homosexualilor .Ati adunat semnaturi macar de la membrii vostrii si sa cereti parlamentului scoaterea in afara legii a acestor pacate nationale .vA ESTE FRICA PENTRU SCAUNELE VOASTRE si mai bine va asociati cu ei si prin voturile care le dati aratati ca santeti de acord sa va reprezinte .UNDE ESTE LUPTA VOASTRA IMPOTRIVA PACATULUI nici nu puteti dormii de gandul ca in tara noastra sant aceste legi care sant o razvratire impotriva Creatorului.Cand cereti si la alte culte care spun ele ca sant crestine sa luptati impreuna cu ajutorul lui DUMNEZEU impotriva pacatului .Toate persoanele care sant sincere cu DUMNEZEU CERETI CONDUCERII BISERICII DE CARE APARTINETI sa exprime clar dorinta voastra de lupta impotriva avortului si homosexualilor .Ganditiva la DAVID GHEDEON SI alti oameni ai lui DUMNEZEU si veti observa ca iesiti biruitori nu cum doresc unii sa va descurajeze ca sa nu li se clatine scaunele .TRIMITETI MESAJE LA TOATE CULTELE FICARE PERSOANA CRESTINA SI ARATATIVA DORINTA DE A ASCULTA MAI MULT DE DUMNEZEU DECAT DE OAMENI .CITITI PARABOLA DOMNULUI ISUS CU JUDECATORUL NEDREPT SI APOI APLICATIO .MU8LTUMESC .

  26. -Buna ziua, nenea Cozmescu !
    – Am vazut la rublica “CONTACT“ un raspuns (semnat :aba geneoy) in care va indemna sa va incepeti `demersul` cu una din bisericile majoritare… Chiar asa.!..O biserica cu un procent 87% din populatie, nu se va supara pe dv.daca o ignorati?!
    Si apoi: CEL MAI BUN EXEMPLU, ESTE EXEMPLUL PERSONAL..-nu ?! Poate ne luminati un pic in aceasta privinta.
    ————– Gigel, gladinita or. Calan HD. ———–

  27. cris says:

    Daca ar fi in viata sfantul apostol Pavel i-ar retrage legitimatia de apostol?… pentru ca a predicat la Atena in Areopag, pentru ca s-a lasat coborat intr-o cosnita sa scape din mana iudeilor in cetatea Damasc, pentru ca a predicat femeilor afara din cetatea Filipi, cand cu Lidia, vanzatoarea de purpura, pentru ca s-a facut iudeu cu iudeii si grec cu grecii…
    “Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.” spunea chiar apostolul Pavel.

  28. cozma nicolae says:

    Oare apostolul Pavel ce comentariu ar fi avut?afirmativ!negativ!El niciodata nu-si permitea sa intre in sinagoga fara sa implineasca ritualul evreiesc desi nu mai facea parte din sinagoga nu mai credea in legea veche,sint convins ca nici fratele Vladimir nu a facut acest gest ca semn al inchinarii lui la ceva anume(icoana cruce altar)gestul la facut din respect pt domnul preot si pt cei prezenti.As vrea sa mai cautati in istoria noastra(cultului penticostal)citi pastori au mai predicat intr-o biserica ortodoxa cu preotul linga el?sa nu mai spunem ca acest om si plingea la predica pastorului cu intreaga biserica laolalta.Ce sa facem am invatat de la comunisti ,caci cine nu este cu noi este impotriva noastra ce bine era daca invatam asta de la DOMNUL ISUS HRISTOS eram mai prietenosi mai umili si ne bucuram cu totii caci un pastor de-al nostru a ajuns sa fie atit de apreciat si de alte confesiuni.Sint foarte dezamagit caci fratii nostri care ar trebui sa fie bucurosi de o asemenea isprava mai degraba sau suparat pe fratele Vladimir.Sa fi ajuns rautatea asa de sus?Asta nu e semn bun am ajuns ca si Ninive nu mai putem deosebi stinga de dreapta, sa nu mai vorbim de lucruri mai importante precum ,VENIREA DOMNULUI ISUS “Sa ne iertati frate PUSTAN caci in loc sa ne rugam pentru a va sustine in lucrarea pe care o faceti cu ajutorul lui DUMNEZEU(nu cu al nostru)noi va judecam desi acest drept nici nu apartine dar noi penticostalii l-am invatat de la mai marii nostri ca de invatam de la DOMNUL ISUS nu avem nimic de comentat la o astfel de situatie.Domnul sa-I faca dreptate si sa-l sprijineasca pe fratele Vladimir.Tot ce am scris sustin!!

  29. IN BISERICA APOSTOLICA NU EXISTA CULTE , SAU ORGANIZATII DUMNEZEU NU ARE CULTE ,,,AM AJUNS CA SI FARISEII SI SADUCCHEII DIN TRECUT ,,,ESTE O SINGURA CREDINTA SI INCEPE CU FAPTELE APOSTOLILOR CAPITOLUL 2 CU 38 SI 39 SI SANT NUMITI PRIMII CRESTINI SI ESTE VALABIL SI ASTAZI ,,, DOMNUL ISUS A SPUS VOI AVETI CHEILE IMPARATIEI NICI VOI NU VETI INTRA SI NICI PE ALTII NUI LASATI SA INTRE ,,,,DUMNEZEU SA VA LUMINEZE ,,,

  30. peter says:

    Traim vremuri grele, vremuri in care cu usurinta aruncam in ghearele deavolului un un suflet ca dupa aia noi sa fim lasati in pace,Ne vindem foarte usor fratii pentru o slujba buna acolo undeva mai sus. De unde au reusit fratii nostri ca conducatorii sa locuiasca in niste vile luxoase . dintr-un salar modest?Dumnezeu sa aiba mila si sa ne judecam pe noi nu pe fratele Pustan care pescuieste in ocean nu ca scumpii nostri pastorii [ nu toti] in vana.Ne rugam sa avem multii ca fratele Pustan .Dumnezeu sa ne dea intelepciune si sa luptam impotriva deavoluluisi nu impotriva fratilor

  31. otelas mihai says:

    fi tare frate vlademir efs 6 cu 10

  32. otelas mihai says:

    nu an teleg cu cata ungere vorbeste fr vlademir din pastea domanluí _mai bine frati din cult sa se lase de judecat biblia zice cu iudeu mam facut iudu cu grec mam facut grea casai chistig pentru hrstos asa ca mai bine sa ne pocaim ca vine domnul . eu ma bucur de fratele vlademir ca am an teles ca arecunoscut ca a gresgt dar acuma la sativa de judecat si de invidie amin matei 7 cu 1

  33. cornel says:

    Nu cred ca sintem noi in masura sa judecam pe fr. Pustan. Ceea ce trebuie sa facem noi,in vremea aceasta in care traim macar ca ne numim penticostali sau baptisti sau ……daca vrem sa ajungem cu adevarat in cer cu D-l ,,SA VA IUBITI UNII PE ALTII ,SI SA NU VA JUDECATI” ‘.Decit sa judecati m-ai bine sa va rugati aprpo de cind nu vati mai rugat D-lui pentru slujtori D-lui .LASATI SA JUDECE PE CEL CE ESTE IN MASURA SA JUDECE SI PE FR: PUSTAN SI PE CEI CE SINT IN CONDUCEREA CULTULUI FIECARE VA DA SOCOTEALA DE LUCRAREA LUI NU DE A ALTUIA SI LUCRAREA FIECARUIA VA FI TRECUTA PRIN FOC.AMIN?’??????

  34. liviu says:

    nu sant penticostal si daca as avea bani as construi o biserica doar pentru vladimir pustan sa predice cum vrea el si unde vrea el doar sa scape cat mai multi frati din iad.fiti siguri ca nu as da afarara un secerator al lui HRISTOS.ma rog sa ma ajute,sa va ajute DOMNUL HRISTOS sa nu cadem in pacat si sa facem ce trebuie sa avem cat mai multi seceratori ai lui HRISTOS.amin

  35. LIVIUMARIA says:

    NU SANT PENTICOSTAL DAR DACA AS AVEA BANI AS FACE O BISERICA SI AS INTRETINE PE FRATELE PUSTAN SA FACA EVANGHELIZARE UNDE DORESTE ,DOAR SA MAI REINTOARCA SUFLETE SPRE POCAINTA . FITI SIGUR CA NU AM SAL DAU AFARA….RUSINE UNORA CARE NUS POCAITI CU ADEVARAT

  36. Daca un penticostal isi face cruce e abatere doctrinara? Stie consiliul acela ce e in sufletul omului care-si face cruce? Eu l-as sactiona pe pastorul Pustan daca mi-ar zice ca si-a facut cruce si el nu crede, caci asta e ipocrizie, ce-l decade din demnitatea functiei de pastor, nu l-as da afara daca isi face cruce pentru a arata ca se inchina lui Dumnezeu.

  37. frate pustan sunt un ortodox oarecare dar vreau sa-ti spun ca lista cu cei ce vor fi mantuiti nu o au nici penticostali .nici baptisti ortodoxi catolici .dumnezeu isi alege pe cei ce l-au slujit cu credinciosie si inca ceva apostoli au fost batuti si in temnita si li sa interzis sa mai predice dar ei au sacultat de dumnezeu nu de oameni DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE

  38. Am vazut comunicatul Cultului Penticostal. Este de datoria cultului sa i-a masuri impotriva oricarei abateri. Dl pastor Pustan, s-a inchinat intr-un mod ne-adecvat cultului Penticostal. Domnilor din Comitetul Executiv, ati uitat ca si apostolul a fost prins in lantul fatarniciei, normal a fost mustrat astfel: “….tu care esti iudeu, traiesti ca neamurile cum dar ii obligi …., sa traiasca ca iudeii….,” Ap. se apara? doar zice: ” cu iudeii m-am purtat ca si cu-n iudeu, ……., ca sa catig pe cei mai multi.” Foarte bine ati facut ca l-ati mustrat si ca l-at amenintat ca o sa-i retrage-ti dreptul de a slujii ca pastor. Cred ca dl Pustan, s-a pocait in urma mustrarii ! Dar d-voastra, domnilor, care judeca-ti pe altii, dv. nu vedeti ca santeti condusi de MINISTERUL CULTELOR SI CULTURII, am vazut pe net ca din anul 2005, santeti unificati cu C.C.Ortodox, in Somcuta Mare-MM, pastorul bisericii, a dat voie preotului ortodox, la doua inmormantari penticostale, sa faca slujba ordodoxa, sa vorbeasca. Atuni dece va mirati, aveti grije ca santeti in prag sa va inchinati si sa primiti numarul 666. D-zeu sa va lumineze. Poate ve-ti spune, noi, ne inchinam in duh si adevar. Aveti grije.

  39. ELENA says:

    CRED CA UNIUNEA CULTELOR CRESTINE AR TREBUI SA-I AIBA PE TOTI PASTORII IN VIZOR .SA LI SE FACA O REVIZIE TOTALA .CA MULTI AU GRESELI PE CARE NU VOR SA LE OBSERVE LA EI . UNII PREDICA BINE SI AU O TRAIRE GROAZNICA .SUNT MANDRI SI ASTA AM VAZUT RECENT LA UN PASTOR CARE SPUNE CA-I CEL MAI BUN SI SFANT ,DAR NU -SI INGHITE RUDELE SAU PE CEI DIN ALTA BISERICA …DESPRE FRATELE VLADIMIR NU POT SPUNE DECAT VORBE DE BINE ,ATAT CAT L-AM PUTUT ASCULTA .NU-I CUNOSC VIATA SI NU TREBUIE SA-L JUDEC EU ,DAR DACA SUNT OAMENI SAU FRATI CARE II ATRAG ATENTIA ASUPRA UNOR FAPTE ,E BINE SA SE CERCETEZE SI SA VADA UNDE A GRESIT (daca a gresit ) …MAI BINE SA NE CERCETAM NOI INSINE DECAT SA FIM CERCETATI DE DUMNEZEU ….INDEMNATI PE TOTI PASTORII SA SE CERCETEZE ,SA IUBEASCA SA IERTE ,SA MANGAIE SI SA AIBA O TRAIRE DUPA PLACUL LUI DUMNEZEU .

  40. bogdan says:

    Vai si amar de ea situatie….si de cult….bani vor cat de multi dar sa se implice intradevar in viata reala nu….si de cand au ei Imagine…….Domnul Isus a avut imagine si cu toate astea nu a cautat sa si-o apere…..fac pastori pe banda rulanta daca ai bani sa te ti in scoala…dar oare ei decid cine sau nu sa fie pastor sunt ei dumnezeu pe pamant…dupa ce ca predica numai doctrine moarte fara viata…..

  41. anonim says:

    Nu ma satur sa ascult ceea ce Dumnezeu vesteste oamenilor prin gura fratelui Vladimir Pustan. El a reusit sa faca ceea ce poate nu multi predicatori a reusit. A avut curajul sa mearga ..sa spuna adevarul asa cum este el! In fond..nu apartenenta la un cult te duce in rai! Nu faptul ca faci parte dintr-un cult iti aduce mantuirea… Frate Pustan fii binecuvantat,tu si toti ” Ciresarii” !!

  42. E IOAN sau VLADIMIR PUSTAN? (app comunicat) :)). Sincer ma socheaza ceea ce vad! Pana la urma si PAVEL DIN BIBLIE sa facut cu grecu grec si cu iudeu iudeu, numai sa ajunga CUVANTUL la oameni! Adevarul e ca invidia e mare, colosala! Aveti grija: INVIDIE= PACAT!

  43. Oricum, in Cultul Penticostal nici pe Isus nu l-ar fi acceptat, nici pe Pavel, adica, serios, sa mergi tu la panteonul din Atena sa predici… -da se poate ¿¡…!?-. Astea sunt pierderi de timp. Cel mai important pentru ei e sa creeze diferenta, se sperie de orice li se pare putin ecumenic, sunt ca evreii, cred ca doar penticostali si mai cativa o sa ajunga in rai. Asta-i monopolizare, dar nu intru in detalii. La decizia asta, si la motivu’ asta …, ar trebui ca in biserica nici sa nu se mai citeze fraze de-ale autorilor atei, taoisti, catolici, ortodoxsi, si de alte religi…, ar trebui ca pastorii sa nu accepte nimic din alte culturi, dar se pare ca asta e tolerabila. Ipocrizia e la putere…

  44. Lumea nu intelege ce inseamna cu adevarat sa fii NEBUN PENTRU CRISTOS! Consider ca deschiderea fratelui Pustan fata de orice om indiferent de religie, ar fi determinat aceasta decizie. Dar oare PAVEL DIN BIBLIE, nu s-a facut cu grecu grec si cu iudeul iudeu, doar ca sa AJUNGA CUVANTUL la INIMILE LOR?? Fiind din Oradea,am participat la nenumarate mesaje ale fratelui Pustan si pot spune ca il cunosc cat de cat, si chiar n-am observat vreun comportament care contravine Cuvantului lui Dumnezeu!, si nu penticostalilor!

  45. Tineri crestini de pretutindeni says:

    In zilele din urma vor venii multi ca si PUSTAN biblia spune ca vor scoate draci vor face minuni ,va dati seama pustan nu a facut deastea si multa lume l-au urmat,dar cand vor venii oameni care vor face in NUMELE LUI ISUS vindecari etc si de fapt iei vor fi departe de adevar doar sa amageasca pe copii Domnului.
    MARE ATENTIE
    NU VA INCREDETI IN OAMENI spune Biblia.

    Lasa-ti nu il plangeti pe PUSTAN plangeti-va pe voi cei care in loc sa ii acorda-ti lui DUMNEZEU SLAVA ii acordati prea multa atentie unui om
    Rugati-va pentru PUstan sa se pocaiasca si la fel sa facem toti

  46. Anna says:

    ce greseli oameni buni?.. cine nu are pacat sa arunce primul cu piatra ..Domnul sa te intareasca frate Pustan ..

  47. Cornel Marinau says:

    Duhul Sfint ne aduce aminte de ce-a zis Domnul Isus.-,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine …,, Multi din slujitori au abandonat purtarea crucii zilnice cu rastignirea Eului sau dezbracarea de sine ba mai rau, au imbracat eul, sinele,amul vechi, firescul in haina doctrinei penticostale ,baptiste etc si….Recent am intrebat un frate din comitetul pastoral:-putem si noi sa fim partasi suferintelor lui Hristos?(,pentru un moment a ezitat)-Cum asa? -Asa cum este scris,,…sa-l cunosc pe El si partasia suferintelor Lui…,,-Auzi, putem dar nu vrem! Acum stim ca cei ce nu vor sa sufere impreuma cu,, Capul Trupului…Biserica , Madulare ale Trupului,,ei vor prigonii vor lovi ,vor rani alte madulare,si ce daca sufere si Capul! Ne dam noi seama de realitatea duhovniceasca ,spirituala sau nu sintem duhovnicesti ci firesti, religiosi de doctrina peticostala? Sa ne alipim de Domnul<> si vom iubi si pe frati asa cum ne-a poruncit Domnul -ca pe tine ansuti !Amin ! Har si Pace anmultit !!!!!!!!!!!!!!!!

  48. IOAN says:

    DA FRATILOR TOTI AU O PARERE SI BUNE SI MAI PUTINE BUNE DAR ISUS A ZIS CA CAND VA VENI EL VA GASI CREDINTA PE PAMINT DEAIA SPUNE CA OILE DTEBUIE SEPARATE DE CAPRE EU NU INTELEG CE A GASIT LA OMUL A CESTA SAU CARE SUNT UIBITI ASA TREBUIE SA PLATEASCA A FACUT BIBLIC

  49. radu says:

    Daca doriti sa vedeti Comunicatul care a fost dat pe data de 3 aprilie 2014 intrati pe ,, Cultul Crestin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolic…. si ve-ti vedea ambele Comunicate date de CONDUCEREA CULTULUI PENTICOSTAL BUCURESTI Eu cred personal ca cei 43 de pastori care au judecat cazul Pustan si au adunat probele nu sunt nebuni si nici prosti mai ales ca el era prieten foarte bun cu Presedintele Tipei , Tipei a fost nevoit sa semneze revocarea lui Pustan n- ar fi semnat revocarea prietenul lui cel mai bun daca nu au vorbit mai intai argumentele si dovezile adunate ?, De ce nu a venit Pustan in fata intregii fratietati si sa spuna el : NU SUNT VINOVAT DE ACUZATIILE CARE MI SE ADUC MARTOR IMI ESTE DUMNEZEU NU AM NICI O VINA , singurul lui argument a fost ,, sunt tinta atacurilor de ceva vreme.” CAM SEC SI STUPID. Argumente vrem Pustane nu eschivari si minciuni .

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

lib/ lib/ lib/ lib/ lib/ lib/ lib/ Banner http://oazaelim./ Banner info crestint Banner filadelfia Banner wallpaper4god.wordpress.com Banner http://oazaelim./ Banner CrestemImpreuna.com Banner http://oazaelim./ Banner crestiensciprian Banner http://oazaelim./ Banner alaturi./ Banner http://oazaelim./ Banner alaturi./ Top Crestin Banner TOP Blogosfera Evanghelică Banner contact

Multumesc

  • 12,132,804 vizite
%d bloggers like this: