Nelu Filip: NU SĂRBĂTOAREA E PROBLEMA, CI SCOATEREA LUI CRISTOS DIN EA

NU SĂRBĂTOAREA E PROBLEMA, CI SCOATEREA LUI CRISTOS DIN EA

În articolul anterior am arătat că sărbătoarea Nașterii Domnului nu are nevoie de aprobarea criticilor pentru a fi legitimă. Scriptura nu interzice marcarea întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar istoria Bisericii arată că memoria credinței s-a exprimat, în mod firesc, și prin sărbătoare. Această apărare rămâne valabilă.

Totuși, este nevoie de o clarificare esențială, fără de care orice discuție rămâne incompletă: Crăciunul este o sărbătoare plăcută lui Dumnezeu numai atunci când Cristos este centrul ei.

Biblia ne învață că problema nu este existența unei sărbători, ci locul pe care Îl ocupă Dumnezeu în ea. Prin prorocul Isaia, Domnul spune cu o severitate care nu lasă loc de interpretări: „Urăsc sărbătorile voastre… Mi-au ajuns o povară” (Isaia 1:14). Aceste sărbători nu erau ilegale, nici neautorizate religios. Ele deveniseră însă urâte înaintea lui Dumnezeu pentru că fuseseră golite de prezența Lui și umplute cu nelegiuire.

Acest principiu se aplică direct și sărbătorii Nașterii Domnului.

Câtă vreme Cristos este miezul sărbătorii, nu avem niciun motiv să ne temem că greșim. Atunci când El este în centru, sărbătoarea își găsește justificarea, sensul și valoarea ei spirituală. Nu data o face plăcută lui Dumnezeu, nici forma culturală, nici intensitatea emoțională, ci realitatea că Isus Cristos este onorat ca Domn și Mântuitor.

În momentul însă în care Cristos este scos din sărbătoare sau împins la margine, lucrurile se schimbă radical. Când El este umbrit de exces, de consum, de tradiții fără conținut, de superstiții sau de simple emoții sezoniere, sărbătoarea își pierde caracterul sfânt. Mai mult decât atât, ea poate ajunge o urâciune înaintea lui Dumnezeu, pentru că Îi poartă Numele, dar Îi neagă autoritatea.

În contextul nostru românesc, această tensiune este ușor de observat. Pentru mulți, Crăciunul a ajuns să fie definit aproape exclusiv de mese bogate, cadouri, obiceiuri moștenite și o atmosferă generală de „sărbătoare”, din care Cristos este cel mult un pretext vag. Când sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este trăită fără cumpătare, fără sfințenie și fără preocupare pentru adevărul Evangheliei, ea nu Îl mai cinstește pe Dumnezeu, chiar dacă folosește limbaj religios.

La fel de problematic este amestecul sărbătorii cu superstiții și practici nebiblice, încă prezente în mentalul colectiv: credința în noroc, în semne, în gesturi obligatorii care ar garanta un an bun. Aceste lucruri nu sunt neutre. Ele mută centrul de greutate de la Dumnezeu spre ritual și golesc sărbătoarea de încrederea simplă în providența Lui.

Prin contrast, o sărbătoare în care Cristos este cu adevărat în centru are trăsături clare. Ea vorbește despre întruparea Fiului lui Dumnezeu și despre scopul venirii Sale: mântuirea păcătoșilor. Ea leagă ieslea de cruce și nu separă Nașterea de jertfă. Ea cultivă smerenia, nu etalarea, recunoștința, nu risipa, dragostea trăită concret, nu doar declarată.

De aceea, concluzia trebuie spusă fără ocolișuri: Crăciunul este o sărbătoare legitimă, dar numai cu Dumnezeu în centru. Nu trebuie abandonată din teamă de abuz, dar nici apărată în mod necritic. Ea trebuie trăită sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, cu discernământ și curăție.

Când Cristos este miezul sărbătorii, Crăciunul Îi aduce slavă lui Dumnezeu și zidește credința oamenilor. Când Cristos este scos din centru sau umbrit de alte lucruri, sărbătoarea își pierde sensul și poate ajunge exact ceea ce Scriptura avertizează: o povară înaintea Domnului.

Aceasta nu este o chemare la teamă, ci la o înțelegere clară a rostului sărbătorii. Cristos în centru nu strică sărbătoarea ci o sfințește.