EDITORIALE

Richard Wurmbrand: Cele mai potrivite trei cereri într-o rugăciune (Dintr-o meditație biblică nepublicată)

Așa cum copilașii învață să vorbească, oamenii învață să se roage, rugîndu-se, nu citind o carte despre acest subiect.

Este „momentul rugăciunii” a o iluzie religioasă? Unui om care traversa deșertul îi era teribil de sete. La un moment dat, a trecut printr-o oază cu palmieri și o fântînă, iar o femeie scotea apă, dar el nu s-a lăsat păcălit.

Citise despre aceste miraje înșelătoare care apar în Sahara. Așa că, a trecut pe lângă acest loc plăcut fără să se oprească. De ce să- și irosească timpul cercetând o simplă iluzie? A fost găsit mort de sete, nu departe de acel loc.

Mulți se îndoiesc că rugăciunea ar avea vreo valoare practică. Unii cred că cineva poate căpăta ceea ce dorește urmărindu-și scopul sau vorbindu-le altora despre dorințele lui, nu prin apelarea la un Dumnezeu nevăzut sau poate inexistent.

Istoria a ceea ce au crezut oamenii este un cimitir de prostii care odată au fost considerate certitudini. De exemplu: Daniel Webster, discursul din Senat, 1848 la cumpărarea Californiei:

--

http://logosul.ro/richard-wurmbrand-cele-mai-potrivite-trei-cereri-intr-o-rugaciune-dintr-o-meditatie-biblica-nepublicata/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura