ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

O DRAGOSTE CARE ŢINE VEŞNIC

Când spunem despre o persoană că este „îndrăgostită”, primul lucru care ne vine în minte este componenta pasională a relaţiei – sentimente copleşitoare de adoraţie şi devotament.

O altă flacară care ne alimentează pasiunea pentru cineva este atracţia fizică. Când suntem tineri şi fără griji, adesea ne bazăm sentimentele pe care le avem faţă de persoana pe care o iubim pe ceea ce ne spun hormonii. Când suntem atraşi fizic de cineva, ori de câte ori acea persoană intră în încăperea în care ne aflăm şi noi, focul se aprinde şi scânteile sar peste tot în jurul nostru.

S-o recunoaştem, componenta pasională e placută. Şi cum ar arăta o relaţie fără acest element al pasiunii? Există însă o întrebare pe care toţi trebuie să ne-o punem: este componenta pasională destul de puternică încât să ridicăm pe ea o dragoste care să dăinuie?

În cazul în care încă n-ai observat, componenta pasională poate fi instabilă. Azi eşti îndrăgostit nebuneşte de o persoană fără de care nu-ţi poţi imagina viaţa, iar mâine te miri ce ai şi putut vedea la ea. Cele mai multe dintre relaţii nu sunt nimic mai mult decât un carusel de emoţii – în vârf, unde pasiunea este la culme, şi jos, unde aceeaşi pasiune dă semne că s-ar stinge.

Un alt factor instabil este cel al frumuseţii fizice. La fel ca şi componenta pasională, atracţia fizică poate fluctua. Inevitabil, frumuseţea se ofileşte cu timpul. Ea nu ţine veşnic. Lucrul acesta ne poate îngrijora în anii când ne gândim la căsătorie. Dacă pasiunea vine şi pleacă, iar frumuseţea fizică se ofileşte cu timpul, cum putem şti dacă iubirea noastră va dăinui? Cine ar vrea să întâlnească pe cineva de care să se îndrăgostească până peste cap, cu care să pornească în viaţă păşind pe sub o boltă de flori, să trăiască fericiţi… după care să divorţeze? Cu toate acestea, pentru prea multe cupluri, acest basm transformat în coşmar devine realitate. Divorţul este o epidemie care macină societatea în proporţii nemaiîntâlnite.

--

Cum putem şti că povestea noastră de dragoste scrisă de Dumnezeu va dăinui o viaţă întreagă? Răspunsul se găseşte în felul de dragoste pe care alegem să zidim o relaţie. Dacă zidim pe componenta pasională sau pe atracţia fizică, în mod cert ne îndreptăm spre divorţ, pentru că s-ar putea ca într-o zi să ne trezim şi să vedem că sentimentele s-au dus.

Cineva îmi spunea odată: „ieşitul la întâlniri este o bună pregătire pentru căsătorie. Şi asta pentru că ieşind şi cunoscând de aproape persoana cu care te întâlneşti, începi să-ţi clarifici ce-ţi doreşti de la viitorul partener de viaţă.”

Oricât ne-ar plăcea această idee, ne vom da curând seama că ieşitul la întâlniri nu ne pregăteşte foarte bine pentru căsătorie. Ca să fim sinceri, ne pregăteşte pentru divorţ! De ce? Pentru că, din pur capriciu, intrăm cu toată pasiunea într-o relaţie, iar apoi, când toate sentimentele de început se sting, renunţăm la relaţie şi pornim în căutarea alteia – un ciclu constant de relaţii temporare. În concepţia lui Dumnezeu însă căsătoria nu este ceva temporar. Trăind în felul acesta, în niciun caz nu ne pregătim să iubim pe cineva o viaţă întreagă; ne pregătim să avem un lung şir de aventuri romantice de scurtă durată, bazate pe sentimente.

--

Există o altă dragoste, la un nivel mai înalt şi care este suficient de puternică încât să construieşti pe ea o relaţie de o viaţă. O asemenea dragoste nu se bazează pe sentimente sau dorinţe fizice. Se bazează pe alegere. Cel care are o astfel de dragoste spune persoanei iubite: „Voi căuta întotdeauna binele tău suprem şi nu mă voi preocupa în primul rând de mine. Îmi voi da viaţa pentru tine!”

Să nu mă înţelegeţi greşit, componenta pasională şi atracţia fizică sunt o parte plăcută şi minunată a oricărei relaţii sănătoase. Însă, trebuie să privim componenta pasională ca fiind doar frişca de pe tort – ingredientul care dă unei relaţii acea dimensiune în plus a savoarei. Dar nu acest ingredient este cel care menţine o relaţie de dragoste. Dacă nu avem ca fundament al relaţiei noastre o dragoste durabilă şi o dedicare autentică faţă de partenerul nostru, nu avem nimic.

Dacă există oameni care ar trebui să ştie cum să iubească cu o dragoste durabilă, aceia ar trebui să fie creştinii. Pentru aceasta, avem exemplul lui Isus Hristos Însuşi. Îl avem pe Însuşi Marele Îndrăgostit care ne dă puterea să iubim aşa cum iubeşte El! Cât de frumos şi de necrezut! Aceasta este adevărata dragoste creştină, o dragoste ca a lui Hristos. Pe o asemenea dragoste ar trebui să se întemeieze familia creştină!

Gândind astfel, viaţa noastră de dragoste va fi transformată. Nu întotdeauna va fi uşor. Uneori va fi dureros. Şi, bineînţeles, vor exista o mulţime de momente când vechiul egoism va încerca să se strecoare înapoi. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom pune temelia pentru o relaţie de o viaţă, începând să ne iubim viitorul soţ cu o dragoste jertfitoare, o dragoste altruistă, o dragoste durabilă… o dragoste necondiţionată!

de Daniela Bodea
(inspirat din Eric & Leslie Ludy, Cand povestea de dragoste ți-o scrie Dumnezeu)

SURSA: www.elim.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura