DEVOTIONALE

Petru Huțuțui: DOR DE PACE

Mediul potrivit în care viețuitoarele și vegetația se dezvoltă armonios este PACEA. Iar noi am fost creați să trăim în pace, să o protejăm și să o cultivăm.

Dictatorii se nasc și ei ca noi toți, dar se diferențiază și se dezvoltă prin: scepticism, frică, dominare, limbaj sărac, dur și gesturi repetate care îi fac remarcați. Ei nu sunt inteligenți, nici frumoși sau talentați, dar se afirmă dacă noi le permitem, apoi confiscă pacea.

Privitor la acest subiect, Nicolae Steinhardt spunea: “Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.”

Pe poarta lagărului de exterminare Dachau din Germania pentru evrei, stă scris cu litere din fier: “munca te va face liber.” Dictatorul de atunci s-a ținut de cuvânt muncindu-i până la epuizare și înfometându-i. Apoi li se promitea o baie unde era de fapt, camera de gazare, de unde scăpau de chin, iar de acolo arși la crematoriu.

--

Posibil că din această tragedie s-o fi inspirat cei care au construit statuia pe al cărei fundal scrie: “pentru cei morți, onoare, iar pentru cei vii, atenționare.” Altfel spus: GRIJĂ MARE ȘI SĂ NU SE MAI REPETE! “Cine nu învață din istorie, riscă să o repete.”

Pacea dintre națiuni, popoare, etnii, comunități, grupuri, familii și indivizi este valoarea de bază în tandem cu sănătatea. O singură zi de război și ură, pare eternitate pentru sufletul sensibil și i se face DOR DE PACE. Iar pentru ca ea să existe, suntem datori fiecare să ne îndeplinim menirea. Mântuitorul, Domnul păcii a spus discipolilor lui: “vă dau pacea, vă las pacea mea.”

Nouă însă ne este dat mandatul suprem care ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură: „Dumnezeu, ne‑a împăcat cu El prin Hristos și ne‑a încredințat slujba împăcării: adică, Dumnezeu era în Hristos și ne‑a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări.” ‭‭2 Corinteni‬ ‭5:18-19

--

Petru Huțuțui

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura