Încă un pas spre WW3 ? – Vladimir Putin a dezvăluit super racheta Satana 2 – o armă ”invincibilă” a Rusiei. (VIDEO)

Într-un raport despre starea națiunii către liderii politici, Vladimir Putin i-a informat că Rusia a dezvoltat rachete pe care nici o altă țară nu le deține. În timpul discursului său, au fost prezentate pentru prima dată imagini de la testele cu sistemul de rachete ‘Sarmat’. De asemenea, în discursul său, preşedintele rus a declarat că Moscova a înregistrat succese şi în dezvoltarea armamentului cu laser. Vladimir Putin a afirmat joi că un atac nuclear împotriva unui aliat al Moscovei va fi considerat un atac contra Rusiei, potrivit Mediafax.
Liderul de la Kremlin a explicat că este vorba de o rachetă de croazieră care nu poate fi oprită de scuturile americane din Europa și Asia.
Este o „rachetă cu zbor jos, greu de detectat, cu încărcătură nucleară și cu rază de acțiune practic nelimitată și cu o traiectorie de zbor impredictibilă, care poate ocoli liniile de interceptare și este invincibilă în fața tuturor sistemelor existente și viitoare atât de apărare anti-rachetă cât și aeriană”, a spus președintele rus, potrivit Evenimentul Zilei.
https://rodiagnusdei.wordpress.com/




