Tu…cum vi azi la ieslea Sa ?
Bat clopote peste milenii
Dorind parcă să spargă norii
Şi-n Betleemul din Iudeea
Pe deal se văd mijind iar zorii.
La margine de sat e-un staul
Slab luminat de-un felinar
Dar înăuntru-adăposteşte
Copilul tainic…milenar.
E frig…e noapte şi e rece
În grajd pe paie langă boi
Acol’ a fost trimis Mesia
S-aducă viața pentru noi.
Nu au găsit în sat locaş
Deşi aveau la ei simbria
În iesle s-a născut Isus
Vegheat de Iosif şi Maria.
Am stat în noapte aceea sumbră
Tot cercetând atent decorul
Şi-am auzit ca niciodată
De sus din Cer cum cântă corul.
„Slavă lui Dumnezeu în Ceruri
Şi pace fie pe pământ”
Că astăzi Cerul şi Pământul
Au făcut tainic legământ.
Privesc spre iesle…3 persoane
Aşteaptă-n linişte afară
Ținând în mână daruri scumpe
Tămâie…aur…smirnă rară.
L-au prețuit ca Împărat
Ca Mare Preot, Slujitor
Apoi smerit s-au închinat
Şi au plecat spre țara lor.
În noaptea limpede, curată
Întinsă peste Cer – pământ
Se simte aerul cel rece
Prin adierile de vânt.
Şi tot pe adieri în umbră
Disting iar noi colindători
Sosind la ieslea cea săracă
Cu a lor turme, trei păstori.
Sunt oameni temători şi simplii
Nu au averi şi nici prea multă carte
Da-n strai sărăcăcios murdar
Dorind de Dumnezeu să aibă parte.
Istoriseau cum noaptea stând afară
În frigul care crunt i-a amorțit
Au văzut cum se deschise Cerul
Şi cum lumină mare i-a orbit.
Un înger apoi şi-a făcut prezența
Rostind cu glas ceresc, păstrând cadența
O veste bună pentru tot poporul
La Betleem azi s-a născut Mântuitorul.
El nu a fost născut sti bine
În casă caldă sau palat
Ci-n iesle rece-ntunecată
De-ai săi părinți a fost culcat.
N-a avut haine moi, pufoase
Nici leagănul împodobit
Dar fiindcă mult El ne iubeşte
În lumea nostră a venit.
Într-o colibă mică printre vite
Nu în palatul vreunui mare zeu
S-au împlinit cuvintele vestite
Şi s-a născut un Fiu de Dumnezeu.
Vreau să rămâi cu această întrebare:
Tu…cum vi azi la ieslea Sa ?
Smerit cu inima deschisă
Sau nu ai nici tu loc în casa ta.
Sărbătoreşti precum toți pământenii
Şi semeni cu ce face lumea jos ?
Sau Lui te-nchini şi-l rogi în taină sincer
De-a Sa născare tu să ai folos.
Te-ncurajez să-i deschizi astăzi uşa
Să-I pregăteşti un loc în viața ta
Să duci departe aceasta veste bună
ISUS, este şi MÂNTUIREA mea !
#Beniamin Dobrin. Sibiu Decembrie 2017



