Articole de CraciunEDITORIALE

BRADUL, MOŞUL SAU ISUS? partea 2

MOŞUL SAU ISUSColindele sunt de asemeni un obicei introdus de biserică din afara spaţiului biblic, evenimentul fiind practic vechile calende romane, când copiii (necreştinaţi) umblau din casă în casă şi cântau imnuri la început de an. De la imnuri creştine, astăzi am ajuns să fim bântuiţi de capre, urşi, buhai-uri şi alte dansuri cu zăngăneli, stridente, sfidătoare la adresa creştinismului, dar aducătoare de profit celor care le practică.

Bradul de Crăciun (sau pomul de iarnă cum e cunoscut de românii mai în vârstă), este de asemeni un elemnet păgân, originar din spaţiul germanic apărut pentru prima dată în anul 1605. Deoarece este veşnic verde, catolicii l-au considerat un substitut al pomului veşniciei din grădina Edenului!!! La început el nu era împodobit decât cu mere sau nuci, apoi cu trandafiri de hârtie. Pentru prima dată „lumina în pom” a fost „pusă”  de Martin Luther, care a aprins mai multe lumânări, dorind să arate copiilor pe întuneric cât de frumos este bradul său împodobit. De la lumânările lui Luther s-a ajuns la ledurile de azi, de la trandafiri de hârtie la globuleţele de aur, de la bradul veşnic verde la „brazi de metal” ori sintetici sau chiar la orice copac pe care poate atârna o instalaţie!!! În ţara noastră bradul nu se împodobea niciodată în casele „de români” înainte de anul 1920, obiceiul fiind considerat o sărbătoare nemţească, prezentă doar în odăile saşilor din Transilvania.

 Moş Crăciun, această persoană care „stie totul despre copiii cuminţi” şi vine cu sacul de daruri pe coşul sobei, este o invenţie pur americană, personajul fiind introdus în Europa pentru prima dată de soldaţii americani în timpul celui de-al doilea război mondial. La acea vreme el era mult mai tânăr, deoarece în 1931 Coca-Cola l-a impus pe piaţa de marketing, evident cu echipamentul său roşu şi sacul de daruri. Dar atenţie, Santa Klauss (numele american al lui Moş Crăciun) este la rândul său un substitut al Moşului Nicolae, cel mai darnic dintre sfinţi, care umple ghetele cu bunătăţi! În zelul lor, de a fi mai catolici decât papa, unii atribuie acestui nume personajul soţului Crăciuniţei, om rău care a tăiat mâinile soţiei sale după ce a ascuns Pruncul într-un grajd! Oare, un moş simpatic care întruchipează bunătatea, cum este Santa Klauss, să fi fost la origini criminal şi maliţios?

Nu, nu este spaţiu să trecem în condei toate obiceiurile care au ajuns în casele noastre. Care l-au înlocuit de fapt pe Isus, Cel care s-a născut să mă mântuiască pe mine şi pe dumneata. Este trist să ne lăudăm cu sărbătoarea fără să-i cunoaştem semnificaţia. Ne agităm să petrecem cât mai fastuos Crăciunul, ne batem în piept că suntem mai buni decât cei din vechime, dar îl ţinem în continuare (ca evreii de odinioară) pe Isus afară. Sau mic, atârnat în perete. Locul Lui nu este într-o icoană. Nici măcar atârnat pe o cruce. Locul Lui e în inimile oamenilor. Că nu e încă acolo se vede de la o poştă. A fost înlocuit cu orice. Cu oricine. Şi nici nu ne mai putem bucura de „bucuria pe care numai El o poate aduce”. Dacă vrei să mă contazici, gândeşte-te bine dacă te asemeni cumva cu cei din poezia lui Costache Ioanid : „Astăzi e zi de sărbătoare/şi toţi un strai mai bun şi-au pus/se cântă, se ciocnesc pahare/dar unde, unde e Isus?”.

CLICK AICI PENTRU PRIMA PARTE

--

Scris de Nicolae Geanta – nicolaegeanta.blogspot.ro

   

--

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. Interesant și corect! Ma bucur ca mai sunt glasuri care se ridica împotriva acestei idolatrii moderne cu care multi, din păcate, ne-am obișnuit.
    Fiți binecuvântat de Domnul Isus Hristos!

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura