Poezii

CĂLĂTOR ÎNSPRE VEŞNICIE

Să simţi cum mori şi naşti din nou
E ca o filă de poveste!…
Primeşti o zi ca pe-un cadou,
Pe care-l ai… şi nu mai este;

Dureri în pianină surdă
Se contopesc prin sunet mut,
Din conversaţii dorul zburdă
Spre inimi ce l-au cunoscut.

Îţi vezi o pleoapă ce se zbate
Dintr-atât chin ce l-ai avut,
Dorind să-nvingi încă o moarte
Şi să trăieşti din ce-ai pierdut.

Te vezi rătăcitor prin note albe
A muzicii ce-o scrii necontenit,
La fel se scrie şi destinul clipei ce o soarbe
Te scrii pe tine şi poate n-ai simţit.

Renunţă să mai crezi că tot ce ai e-al tău!
Opreşte-ţi egosismul ce-arunci mult prea uşor,
Învaţă să iubeşti şi să spui NU la rău,
Accepta-ţi existenţa de simplu călător.

--

Să mori şi să te naşti din nou
Poate, e-o tragedie…
Numai murind trăieşti ca nou
Şi întru veşnicie.

Mi se înmoaie carnea şi oasele-mi vibrează,
Suflul meu îl simte, glasul se topeşte…
Inima tresaltă, iar trupul îmi dansează,
Învăluit de pacea care îl sfinţeşte.

Roteşte-n infinit pe lângă mine timpul
Vremuri fără număr şi fără nume-au fost,
A venit la mine aducând abisul,
Sădind în conştiinţa-mi iubire cu un rost.

--

Blesteme din pământ au ruginit destine,
Cu cât El te iubeşte, cu-atât cunoşti sfinţirea…
E lacrima durerii ascunsă în rubine
Şi drama existenţei ce cântă nemurirea.

Secunda se măreşte când vine iar sfârşitul,
Cosmic m-a născut iubirea Sa de lume…
N-am fost plecat vreodată, dar ştiu Infinitul,
Pe care l-am primit iubind al Său Nume.

Volum: IZVOARELE VIEŢII (2009)
Autor: ADINA-CRISTINELA GHINESCU

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura