CĂLĂTOR ÎNSPRE VEŞNICIE

Să simţi cum mori şi naşti din nou
E ca o filă de poveste!…
Primeşti o zi ca pe-un cadou,
Pe care-l ai… şi nu mai este;

Dureri în pianină surdă
Se contopesc prin sunet mut,
Din conversaţii dorul zburdă
Spre inimi ce l-au cunoscut.

Îţi vezi o pleoapă ce se zbate
Dintr-atât chin ce l-ai avut,
Dorind să-nvingi încă o moarte
Şi să trăieşti din ce-ai pierdut.

Te vezi rătăcitor prin note albe
A muzicii ce-o scrii necontenit,
La fel se scrie şi destinul clipei ce o soarbe
Te scrii pe tine şi poate n-ai simţit.

Renunţă să mai crezi că tot ce ai e-al tău!
Opreşte-ţi egosismul ce-arunci mult prea uşor,
Învaţă să iubeşti şi să spui NU la rău,
Accepta-ţi existenţa de simplu călător.

Să mori şi să te naşti din nou
Poate, e-o tragedie…
Numai murind trăieşti ca nou
Şi întru veşnicie.

Mi se înmoaie carnea şi oasele-mi vibrează,
Suflul meu îl simte, glasul se topeşte…
Inima tresaltă, iar trupul îmi dansează,
Învăluit de pacea care îl sfinţeşte.

Roteşte-n infinit pe lângă mine timpul
Vremuri fără număr şi fără nume-au fost,
A venit la mine aducând abisul,
Sădind în conştiinţa-mi iubire cu un rost.

Blesteme din pământ au ruginit destine,
Cu cât El te iubeşte, cu-atât cunoşti sfinţirea…
E lacrima durerii ascunsă în rubine
Şi drama existenţei ce cântă nemurirea.

Secunda se măreşte când vine iar sfârşitul,
Cosmic m-a născut iubirea Sa de lume…
N-am fost plecat vreodată, dar ştiu Infinitul,
Pe care l-am primit iubind al Său Nume.

Volum: IZVOARELE VIEŢII (2009)
Autor: ADINA-CRISTINELA GHINESCU