Cineva mă întreba într-o ședință de consiliere recent: De ce este așa de greu să ierte soția care i-a greșit? De la întrebarea aceasta, am pornit o discuție interesantă cu acel om, care a fost revelatoare și pentru mine și am descoperit că greutatea iertării este mare, din cauza prezenței morții în acel act. De fapt, iertarea înseamnă moarte. Cine ar putea să definească mai bine conceptul decât Isus Hristos, cel care ne-a iertat pe noi și a murit ca noi să avem parte de iertare.
De ce spun că iertarea înseamnă moarte? Pentru că în mai multe sectoare ale vieții, a ierta înseamnă a muri puțin sau mult. Iată câteva ”morți” cauzate de iertare.
Iertarea înseamnă moartea așteptărilor. Când cineva a greșit față de tine, înseamnă că a acționat contrar așteptărilor tale. Când o soție a fost infidelă, a înșelat așteptările soțului care se prognozase că aceasta îi va fi credincioasă. El își construise o parte din viață, având în fundament această așteptare, a considerat că e normal ca soția să îi fie fidelă toată viața și poate a și investit pentru asta. Când s-a produs acea infidelitate așteptările au fost înșelate.
Ca să ierți într-un asemenea caz, trebuie să moară așteptările, da acele așteptări care îți dădeau un confort psihic plăcut. Iertarea înseamnă moartea așteptărilor privitoare la celălalt și o asemenea moarte e greu de suportat, o asemenea iertare e greu de acordat.
Iertarea înseamnă moartea pretențiilor. Și cu siguranță avem multe și în relația de căsnicie și în relațiile umane de orice fel. Ne așteptăm să fim respectați, ne așteptăm la puțină apreciere, la puțină dragoste, pretindem un anumit câștig din relații, iar iertarea înseamnă și renunțarea, de fapt… moartea pretențiilor privitoare la celălalt. Când trebuie să iert, moare pretenția de a avea dreptate, moare pretenția de a fi respectat și adesea moare pretenția de a fi iubit. Și moartea e întotdeauna dureroasă.
Iertarea înseamnă moartea dorinței de a te vedea pedepsit. Când vreau dreptate, o voi considera împlinită dacă tu îți primești o pedeapsă meritată. Când iert, această ”satisfacție” va trebui să moară. Când te iert nu mai solicit, nu mai aștept, nu mai doresc să fii pedepsit pentru răul ce mi l-ai făcut. Dorința asta moare și e cumplit de greu să dai morții o asemenea satisfacție.
Iertarea înseamnă moartea dorinței de a te vedea suferind. Probabil nu e greu să identificați în voi dorința aceasta, o dorință profundă, ca cel care v-a greșit, să sufere ”măcar tot atât”, eu am găsit gândul acesta adesea. Uneori se solicită imperios să se vadă acea părere de rău și suferință. Unii refuză să ierte fără prezența acestei suferințe, cuantificabile, în viața celuilalt. Așa apare dorința, ca greșitul, să se afișeze în genunchi, să plângă cu lacrimi, să implore iertare… să se vadă că suferă. Ei bine, iertarea înseamnă moartea acestor dorințe. Renunț la ele, le ucid în mine.
Iertarea înseamnă moartea dreptății personale. Da, și aici e nevoie de moarte. Uneori asta este principala piedică în calea iertării. Dreptatea care trebuie să ne fie atribuită nouă, dreptate care trebuie văzută și cunoscută dar și atribuită nouă de către ceilalți. Ei bine, în relații ”am dreptate” face mai mult rău decât bine. Când este vorba de iertare, dacă ”am dreptate” nu moare, nu se poate produce iertarea. Când iert renunț și la ”dreptatea mea” de dragul iertării și de dragul relației. Uneori credem că am rămas singurii apărători ai dreptății și asta ne împiedică să iertăm și nu ne închipuim că dreptatea o va apăra Dumnezeu.
Da, iertarea înseamnă moarte. Moartea a ceva din noi, moartea pretențiilor, orgoliilor, dreptății personale, dorinței si satisfacției de a îl vedea suferind si pedepsit pe celălalt. Iertarea înseamnă moarte dar aspectul frumos este că cei care aleg să moară iertând pot aduce viață. Moartea nu e punctul final, moartea e șansa unui nou început. Prin moartea bobului de grâu poate apărea un spic întreg.
Un astfel de exemplu ne-a lăsat Mântuitorul. El care avea dreptatea deplină, El care era îndreptățit să aibă pretenții și așteptări, El care ne crease și pusese în noi divinitate a renunțat la tot, a venit jos ca să moară fiind nedrept primit și tratat și nu și-a căutat aici dreptatea, a murit ca noi să avem viață. Tot așa ni se cere și nouă, să murim câte puțin ca să dăm şansa de viață relațiilor, să murim ca să ne dăm nouă dreptul la o viață nelegată de oameni, să iertăm ca să dezlegăm oamenii, să iertăm ca să scăpăm de sufocarea morbidă a satisfacției suferinței celorlalți.
Ești dispus să mori? după moarte urmează viață!
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
