
Nu i-a fost ușor, nu a înțeles, dar în regim de urgență, a abandonat toate bogățiile, proiectele, visele, familia… a reușit să își scape viața, pe a lui și pe a fiicelor sale. A privit spre locul de salvare cu inima tremurândă, pentru că înspre cel părăsit, făcut scrum acum, nu avea voie să privească, chiar dacă o parte a familiei rămăsese acolo.
S-a izolat într-o peșteră. O vreme a fost al nimănui, însă Dumnezeu, ținându-se de promisiunea făcută unchiului său, l-a ridicat. Lot este omul care a fost obligat, datorită nelegiuirii accentuate din jur, să stea departe de tot ce înseamnă civilizație. Acolo, în peșteră, fără condiții, s-a obișnuit și cu răul, a experimentat umilința, a învățat ce înseamnă să ai mai mult decât e nevoie și să pierzi totul, într-o clipă. Și-a însușit lecția dependenței de Dumnezeu! Experineța din tinerețe l-a costat mult! Nu a uitat-o niciodată!
Dragilor, ca Lot suntem cei mai mulți. Privim la acum și aici. Ne gândim că trăim pe acest pământ o veșnicie. Ne legăm de tot ce este pământesc și parcă nu am vrea să se mai termine viața aceasta, pentru că o ducem foarte bine. Iubim pământul mai mult decât cerul… Uităm de toți, ne gândim doar la noi. Dumnezeu este nevoit să intervină, în forță, pentru a ne învăța lecția umilinței, a dependenței de El. Toate rămân aici! Totul este trecător! Să învățăm de la Lot! Nu vă legați de Sodoma și Gomora! Legați-vă de cer, de Dumnezeul care este și în vale și pe munte cu noi!
Este mai bine să fim izolați cu Domnul, decât risipiți de capul nostru și fără El!
Sorin Cigher , Sibiu
3 aprilie 2020