Din nefericire pentru foarte mulți dintre noi (nu doar pentru liceenii mei), filosofia de viață adoptată e „scândura care plutește”. Fără obiective. Fără direcție. Giruete. Ne îndreptăm încotro ne îndrumă alții. Sau nu ne îndreptăm nicăieri! Stânga, dreapta, puțin înainte, apoi… înapoi! Trăim pe apucate! Și culmea, nu suntem scânduri!
Interesant: plutim în derivă nu doar atunci când nu avem țintă, ci și când o avem dar… am scăpat-o din ochi! Uităm că dacă pierd ținta din bord și transatlanticele eșuează!
Cine nu are ținta bine stabilită nu va reuși pe calea vieții! Nu putem pluti spre nicăieri și să ne așteptăm să ne atingem ținta! Priviți numai România care de 30 de ani visează luminița de la capătul tunelului. Întreb: care luminiță? Mai mult, nici nu putem avea două scopuri deodată! Altfel Hristos nu ne-ar mai fi spus că nu putem sluji la doi stăpâni: și Lui Dumnezeu și lui Mamona! Știți zicala: „Cine aleargă după doi iepuri…” Sau „cu doi pepeni într-o mână”…
Ați putea spune: „Păi dacă a nimerit orbul Brăila?…”. Da, a nimerit chiar dacă n-avea ochi. Dar avea Brăila în creier! Știu, aproape toți avem ochi! Dar hai să ne punem ca țintă Cerul în creier! Și vom naviga cu direcție și fără naufragii!
Oricine poate reuși. Căci nici un om nu e scândură…
Să fiți corăbii! Asta înseamnă nu numai să aveți un Cârmaci, ci să călăuziți și pe alții!
Nicolae.Geantă
