
Strigătul inimilor lor a fost: „Adu-ne adevăratul Cuvânt al Domnului!” Ezra a stat pe un pupitru din lemn și a citit Cuvântul lui Dumnezeu șase ore, în timp ce mulțimea a ascultat cu atenție. Astăzi, mulți creștini se plictisesc în biserică și vor să audă predici scurte. Pe de altă parte, există și cei care sunt flămânzi după Cuvânt și doresc să audă predici inspirate de Duhul Sfânt.
O altă dovadă a trezirii este pocăința adevărată. În vremea lui Neemia, poporul s-a bucurat pentru prima dată și L-a lăudat pe Domnul la citirea Cuvântului. Apoi au îngenuncheat și s-au închinat: „Și Ezra a binecuvântat pe Domnul, marele Dumnezeu. Atunci toți oamenii au răspuns: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat, şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ” (8:6). Oamenii, tremurând la Cuvântul lui Dumnezeu, l-au primit în inima lor și s-au pocăit.
Când vine trezirea, există un spirit incredibil de bucurie și sărbătoare: „Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora, şi s-au înveselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră” (8:12). Ori de câte ori dragostea pentru Cuvântul Lui este restaurată, iar rezultatul este pocăința, mereu va avea loc un val de adevărată bucurie și sărbătoare.
citeste mai mult: https://alfaomega.tv/devotional/11522-devotional-dovada-unei-treziri?fbclid=IwAR3_FIzKk9x4COxX9fj0IlTSnMFLxsdZ6IY1XnBxf71RYem4v_itdA8aYB4