
Altul ar fi fost destinul micuței Elsie în vârstă de un an și jumătate dacă bunica ar fi primit custodia ei.
După audierea a 12 experţi medicali şi 6 doctori, s-a dat sentinţa în procesul britanicului Matthew Scully-Hicks. Acesta a fost găsit vinovat de uciderea din culpă a fetiţei în vârstă de un an şi jumătate pe care tocmai o adoptase împreună cu partenerul lui homosexual. A primit o sentinţă de închisoare pe viaţă din care trebuie să efectueze cel puţin 19 ani.
Copilul ucis prezenta fractură craniană, fracturi de coaste şi la piciorul drept, vânătăi pe frunte, hemoragie cerebrală, oculară şi a organelor interne. Unele dintre leziuni erau de dată mai veche, inclusiv de la un incident anterior, când agresorul a trebuit să cheme Salvarea, pretinzând că fetiţa căzuse pe scări.
La pronunţarea sentinţei, judecătoarea Justice Davies a precizat către condamnat: „Aţi abuzat de încrederea care v-a fost conferită în calitate de tată adoptiv… Eraţi conştient de predispoziţia de a vă răni fiica adoptivă. …absenţa premeditării este contrabalansată de faptul că mânia faţă de ea nu era un incident izolat şi ştiaţi că aceasta vă putea determina să o răniţi. Nu aţi arătat nicio remuşcare”.
Fetiţa a fost născută de o mamă dependentă de droguri. În calitate de familie extinsă, bunicii naturali au făcut demersuri încă din ianuarie 2015 pentru adoptarea bebeluşului, dar un tribunal de familie a decis că nu puteau face faţă creşterii ei.
Sian O’Brien, bunica biologică, a declarat după proces: „Ne doare profund să ştim că noi, familia, am iubit-o necondiţionat… şi că, dacă nu ne-ar fi fost luată, ea ar trăi şi azi”.