
Inițial, comisiile de specialitate ale Senatului acceptaseră fără amendamente propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PSD în care se stipula că referendumul național cu privire la revizuirea Constituției are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a actului normativ de revizuire legii fundamentale.
Propunerea legislativă a fost retrimisă de plen Comisiilor juridică și de constituționalitate, acestea amendând actul normativ în sensul stabilirii procedurii în cazul în care Curtea Constituțională decide că s-au depășit limitele revizuirii legii fundamentale. De asemenea, stabilirea datei referendumului revine Guvernului.
„Proiectul legii constituționale adoptat de Camera Deputaților și Senat se publică în aceeași zi în Monitorul Oficial al României, partea I și se transmite Curții Constituționale. Dacă se constată că propunerea legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, inițiativa de revizuire se consideră nefinalizată și se transmite Camerei Deputaților, procedura urmând a fi reluată”, se arată în raportul suplimentar al Comisiilor juridică și de constituționalitate, însușit marți de plen.
Potrivit unui alt amendament, „cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului în conformitate cu art. 151 alin. 3 din Constituția României”.