Adevărul.ro: Acuzaţiile aduse românului din Norvegia, rămas fără copiii luaţi de autorităţi: „I-a bătut cu pumnul şi picioarele, iar pe bebeluş l-a scuturat ca pe o cârpă”

0000000000000005Familia românului din Norvegia rămas fără cei cinci copii luaţi de autorităţi din familie, cu Poliţia, a făcut publice noi detalii din acest caz. Potrivit unui comunicat al familiei, Marius Bodnariu este acuzat de autorităţile norvegiene că a fost agresiv cu copiii. Familia Bodnariu admite că i-a disciplinat pe copii, aplicându-le şi corecţii fizice, dar niciodată la nivelul acuzaţiilor aduse de autorităţi.

Familia românului din Norvegia ai cărui copii au fost luaţi în 16 noiembrie din familie de autorităţi a făcut publice amănunte importante din acest caz. Daniel Bodnariu, fratele românului din Norvegia, a transmis, pe pagina de Facebook realizată special pentru acest caz, ultimele date aflate în urma analizării documentelor care fac obiectul dosarului prin care autorităţile norvegiene i-au luat din familie pe cei cinci copii ai familiei Marius şi Ruth Bodnariu. Potrivit comunicatului, multe dintre date nu au fost cunoscute până acum, find aflate după studierea dosarului complet.

Astfel, potrivit datelor furnizate de familia Bodnariu, totul a pornit de la sesizarea directoarei la care învaţă fetele cele mai mari ale familiei Bodnariu, care le-a dat autorităţilor un telefon în care „işi exprimă ‘îngrijoarea’ că fetele spun că sunt disciplinate acasă”. Directoarea le-a mai oferit detalii despre fete, spunând că „sunt ‘provocatoare’ în sensul că vorbesc mult şi nu vor să se supună şcolii, dar sunt creative şi inteligente, că părinţii sunt credincioşi crestini, ‘foarte creştini’ şi bunica are o credinţă puternică că Dumnezeu pedepseşte păcatul şi aceasta creează un handicap în copii”. De asemenea, spune familia Bodnariu, directoarea le-a mai declarat autorităţilor „că fetele învaţă bine şi se remarcă prin rezultate bune la şcoală şi ea nu crede despre copii că ar fi abuzaţi fizic acasă, dar ar vrea totuşi ca aceşti părinţi să fie ‘ajutaţi’ şi îndrumaţi de Protecţia Copilului”.

Citeste mai mult: adev.ro/nyt5of

Exit mobile version