Ştiu că există ceva mai mult..

Sunt o persoană plină de defecte. Şi totuşi, Cineva mă vede frumoasă şi fără niciun cusur, în ciuda defectelor pe care le am. De multe ori am zis că am să renunţ, că nu are să mai îmi pese atât de mult de unele lucruri, că am să încerc să trăiesc o viaţă lipsită de griji. Dar nu am putut. Ceva înlăuntrul meu mă apăsa, împingându-mă de la spate să merg şi nu mă lăsa să stagnez doar pentru că aşa doream Eu. Doar pentru că aşa simţeam, sau pentru că eram sătulă. Pentru că, El mi-a amintit că există ceva mai mult şi că nu trebuie să mă mulţumesc cu nimic mai puţin decât cu ceea ce are El mai bun pentru mine. „Oh, Mile, dar tu chiar mergi prea departe!”, aud parcă voci spunându-mi asta. Ar trebui să renunţ doar pentru că nu simt că trebuie să merg înainte uneori? Când ştiu că în lume sunt atâţia oameni care suferă înlăuntrul meu şi văd că multora nu ne pasă de cel de lângă noi, ar trebui să fiu şi eu obişnuită? Sau mai degrabă ar trebui să-I cer lui Dumnezeu permisiunea să mă lase să mă rog şi să vorbesc cu acea persoană? Şi eu cred la fel.

Nu e uşor să umbli cu Isus zilele astea. Oamenii Îl cam urăsc şi spun despre El că nu există. Atunci ar trebui să urâm toţi oamenii pe care nu-i vedem, dar care există! Un lucru ştiu sigur: că Dumnezeu există (şi nu o fiinţă superioară), şi că El S-a revelat pe Sine Însuşi în Biblie prin oameni inculţi, păcătoşi pe care i-a pus să scrie ceea ce El le-a spus. Dar oamenii nu vor să accepte asta! Ei caută prin toate modalităţile să demonstreze că Dumnezeu nu există prin metode omeneşti. Ştii unde se împiedică aceştia? Că ei Îl caută prin vedere, şi nu prin credinţă. Nu ai cum să-L vezi pe Dumnezeu cu ochii de carne dacă ochii sufletelui îţi sunt închişi. Parcă ziceam cu toţii că totul porneşte din interior…?!