Cand va inceta razbunarea Religiilor???

Iacov 1:26-27 „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică. Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume”.

Am fost întrebată de mulţi oameni din jurul meu: „Şi totuşi care este religia adevărată?” Iar eu am răspuns: „Religia adevărată este să-L iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi să te îngrijeşti de aproapele tău”. Sunt mulţi în ziua de azi care vor să te atragă spre anumite culte, pentru a se putea lăuda cu un număr de membrii remarcabil. Din păcate, majoritatea conducătorilor diverselor confesiuni fac din lucrul acesta doar o afacere, un business bine plătit şi relaxant. Sunt puţini aceea care Îl mai predică pe Hristos cu adevărat şi trăiesc pentru EL şi sunt sprijin pentru semenii lor.

Vă întreb pe voi fraţilor, care citiţi aceste rânduri, cum vă consideraţi înaintea lui Hristos? Religioşi sau credincioşi? Sunteţi religioşi doar că aparţineţi unui cult sau pentru că aveţi o inimă deschisă pentru a-i ajuta pe cei de lângă tine? Dacă spui că ai o religie adevărată, te întreb: Când ai vizitat ultima oară un bolnav, când ai stat lângă un orfan să-i fii aproape ca un părinte iubitor? Când ai stat ultima oară lângă o vâduvă să-i fii sprijin şi bucurie? Dacă aceste lucruri le practici în viaţa ta, îţi spun cu tărie că eşti cel mai religios om!

Un alt aspect dureros pe care îl întâlnesc, este cuprins în întrebarea: „Dar de ce te duci tu la ăia la biserică? Nu ai tu biserica ta?” Cu durere în suflet vă spun că am fost judecaă de multe ori că merg la fraţii ortodocsi. Şi cine le dă lor dreptul să judece? Atât timp cât vom fi limitaţi de barierele interconfesionale, nu îi vom putea iubi pe oameni şi nici nu vom avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu! Toate aceste religii eu le numesc: Sabotajul Satanei! Ştiţi de ce? Pentru că ne distrage atenţia de la Hristos, spre o religie şi pune bariere în a trăi în pace cu toţi oamenii. Mulţi dintre noi am căzut în această capcană numită „religie”, şi nu mai putem vedea dincolo de zidurile bisericii. Ne mulţumim să participăm la serviciile „impecabile”, la predicile „lacrimogene” şi ieşim din biserică ca de la un spectacol. Mă doare tot acest falsicism religios. Dumnezeu caută oameni credincioşi Lui, în inima cărora El să domnească.

Haideţi să dăm mâna unii cu alţii, să nu mai ţinem cont de religii şi să ne iubim aşa cum Hristos ne-a iubit. Să nu ne mai judecăm unii pe alţii ci să căutam folosul aproapelui nostru şi să-l sprijinim, nu să-l ajutăm să cadă, cum de multe ori obişnuim să facem. Avem Biblia ca şi dreptat al vieţii noastre, să o citim, să o închidem şi să o trăim. AMIN!!

Romani 12:18 „Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”.

Editorial scris de Florina Patru© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Florina, Te astept in fiecare Sambata

 

Exit mobile version