Iert dar nu uit

„….şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”

Avem probleme in viata de credinta cu iertarea, nu-i asa. De multe ori cand ne greseste un frate, o sora, zicem:  „Daca era alcineva, nu fratele meu, el sa-mi zica asa ceva?! ” Si ne framantam de numa numa, cum a putut sa faca asta tocmai fratele nostru?! Sau mai spunem: „L-am iertat dar nu pot uita!” Ei de aici a inceput totul. Ma tot inrebam de ce nu am pace in moment ce l-am iertat? Am cerut Tatalui sa-mi dezlege misterul si iata ce am descoperit. Avem in fata „pacatosul” si pacatul, (dar sa nu uitam ca toti suntem expusi la aceleasi slabiciuni) cand noi zicem: iert dar nu uit, am iertat pacatul dar pe „pacatos” nu. De fapt ar trebui sa fie invers, sa iertam „pacatosul” si sa amendam pacatul. In spatele fiecarei fapte rele este Diavolul care rangeste satisfacut ca a intinat doua persoane cu murdaria pacatului, pe jicnitor si pe victima acestuia. Noi putea sa-i dejucam planul prin dovada dragostei.
Dar mai este ceva. Atunci cand atacul fratelui meu m-a durut asa de rau si am ripostat, ma intreb, unde este dragostea din 1 Corinteni 13? Dragostea mea trebuie sa fie atat de mare incat toti fratii sa ma supere in aceasi zi si pe mine sa nu ma afecteze. Daca nu, problema este la mine, eu traiesc in nedragoste. Eul nostru a fost atins iar el fiind mai mare ca si DRAGOSTEA raspunde potrivit specificului lui. Am citit undeva ca eul nostru trebuie sa fie ca un vierme nu ca un sarpe. Stim cum riposteaza sarpele cand este atins.  Dar viermele? Il poti stivi si nu se opune. Eul atrage dupa sine autocompatimire, când mi-e milă de mine, cred că mă protejez şi că fac bine sufletului meu, neiertand sau iertam dar nu uitam, este autocompatimire. Eu consider autocompatimirea – lasitate.
Iertarea trebuie sa fie totala daca vrem sa fim iertati la randul nostru, sa nu uitam rugaciunea „Tatal nostru”.
De multe ori vrasmasul vine asa de fin ca nici nu ne dam seama ca ne-a intepat, vine la gandirea noastra. Privim si judecam fara sa realizam ca in mintea noastra am ridicat o bariera intre noi si persoana respectiva si asta ne rapeste pacea. Nu stim de ce nu putem relationa cu el/ea si cautam tot felul de acuze la adresa lui/ei cand de fapt noi deja i-am pus eticheta: „N-are intelepciune” _de exemplu. Si aici trebuie sa fim foarte atenti si sa ne analizam pe noi insine si sa cerem lui Dumnezeu sa ne descopere unde este ridicat zidul.
Poate multi dintre cititori stiu deja aceste lucruri, si asa ar fi corect, dar am tinut sa-l demasc pe „Uzurpator” sa-l fac nitel sa-si franga ghiarele 🙂

Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.  Matei 18:21-22

Articol scris de Pavel Valeria

Pentru a citi marturii scrise de Pavel Valeria  CLICK AICI