Somul nepăsării

De ce oare este atât de periculos acest somn? Somnul nepăsării ne depărtează de calea dreaptă, atunci când cineva doarme în nepăsare devine un om condus de vânt, şi când eşti condus de vânt te duci în coace şi în colo. Biblia ne învaţă să veghem la timp şi ne la timp, şi de ce oare? Tocmai din cauza somnului nepăsării. Atunci când veghezi în post şi rugăciune te încarci cu energie, te umpli de puterea lui Dumnezeu, iar somnul stă departe de tine şi oboseala fuge. De ce unii fraţi ajung victime ale acestui somn? (Biblia ne spune că sunt mulţi cei ce dorm) deşi îi vedem că par a fi cineva totuşi dorm din ce în ce mai adânc. Acest somn provine din însăşi nevegherea lor dar şi a Biserici şi a pastorilor. Acea biserică va fi trasă la socoteală în ziua judecăţii şi vai va fi de acel pastor. Pavel din temniţă se interesa de turma lui, nu înceta să se roage pentru ei, aşa în lanţuri cum era îşi făcea datoria pe care i-a dat-o Dumnezeu. Astăzi deşi e atăta libertate nici 1 % din pastori nu îşi mai fac datoria, şi ştiţi de ce? somnul nepăsării i-a cuprins, au prea multe afaceri sunt prea ocupaţi, ba chiar unii au curvit înscriindu-se în politică. (Iată lupi în piei de oaie despre care ne vorbeşte Dumnezeu). Să nu uităm un lucru noi cei care ştim aceste lucruri şi nu facem nimic, vom fi bătuţi cu multe lovituri. Fraţilor să ne trezim, chiar dacă mulţi dorm, noi să fim aceia care călăuziţi de Duhul Sfânt să îi trezim. Fraţilor nu staţi şi tăceţi când vedeţi păcatul, nu-l toleraţi oricine l-ar face căutaţi să-l îndreptaţi în dragoste este spre binele lui, nu lăsaţi să treacă vremea că va fi târziu nu zice mâine ci astăzi căci ziua de mâine nu e a mea nici a ta. Dumnezeule păzeşte-ne de somnul nepăsării.

Cum ţi-e viaţa ?

Ţi-e păzită de păcat?

Sau în somnul nepăsării

Ai uitat de Cel Prea-‛nalt.

Oare tu ce vei răspunde

Când Isus te va-ntreba

De ce n-ai primit credinţa

Nici o dată în viaţa ta?

Nu poţi spune n-am ştiut

Nici să spui că n-am putut.

Când Isus îţi va răspunde

Eu te-am vrut dar tu n-ai vrut

Cum ti-e viaţa?

Întreabă-te frate şi soră

Din somul nepăsării

Încă nu-i târziu

Să te trezeşti din nepăsare

Şi să vii la marea Sărbătoare.

Editorial scris de Margea  Florin© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Florin, Te astept in fiecare Miercuri

Exit mobile version