Cândva vom avea plăcerea să locuim cu îngerii pe aceeaşi stradă. Să ne fie vecini. Nu este un lucru simplu gândindu-ne la faptul că, dacă vrem ca îngerii să ne fie vecini, noi trebuie să fim mai întâi îngeri pentru vecinii noştri. Unii oameni cred ca pot fi un fel de microbişti, nişte „fani” ai Domnului şi ai Bisericii. Să vorbeşti din Evanghelie tot la fel cum vorbeşti de procesul etapei, de „Liga lui Mitică” sau de clasament (pe ce loc se află „Oţelul”). Dezbateri din Apocalipsa ce duc părtăşia pe punctul de-a fi transformată în K1. Dumnezeu nu-şi doreşte să-i fim „fani” ci „Şte-fani”, adică oameni gata să moară pentru cauza evangheliei.
Dumnezeu nu are pretenţia să-i fim îngeri pe pământ, însă trebuie să avem ceva comun cu ce au îngerii; strălucire. Faptele Apostolilor 6: 15 Toţi cei ce şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.
Lipsa strălucirii ne face avem teamă de îngerii reali. Ne-am făcut îngeri materiali pe când ei sunt imateriali. Îmbrăcăm „haina autorităţii formale” de predicator pozând în îngeri, în timp ce Dumnezeu nu ne cere decât să fim nişte sfinţi umani. Sa avem doar strălucirea îngerilor.
Cu un an în urma am fost invitat la Paris. Împreună cu niste fratii scumpi am vizitat catedrala Sacre-Coeur. Pe un stâlp de la intrare era un înger de mărimea unui om ce părea a fi de marmoră. Ne-am apropiat de catedrală fară să acordăm atenţie îngerului ce stătea înmărmurit cu o crenguţă verde în mână, ce părea că este pusă de cineva acolo. Când am fost la doi paşi de el s-a mişcat dintr-o dată. Era o persoană deghizată. Ne-am împrăştiat cu toţii pe o rază de 15 metri. De ce? Deoarece îngerii în conceptia noastră nu se mişcă, sunt stană de piatră.
Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie vie, deci totul se mişcă, are viaţă. Unde nu-i mişcare nu-i Domnul. În Eden Domnul a dat de lucru omului, diavolul l-a lăudat. Modul lui Dumnezeu de a ne lăuda este acela de-a ne oferi încrederea chemării în lucrare. Este suficientă atâta laudă, că are Dumnezeu încredere în tine.
Cineva a făcut un studiu pe broaşte. Cele de la baltă toată ziua fac gălăgie (bârfă, ceartă, clvetire). Cele de la râu, intră şi ies din apă fară să facă gălăgie că au activitate.
Ne speriem de îngeri şi de Dumnezeu deoarece ne întâlnim foarte rar cu ei .
Editorial scris de Pastor Nelu Popelea © www.crestintotal.ro
Citeste mai multe editoriale de Nelu Popelea, Te astept in fiecare Vineri
