Iacob Emanuel: Care a fost motivul scrieri acestei cărţi? Gândul de razbunare?sau ai fost dornic de afirmare si de promovare?
Vasilica Croitor: Sper că nu sunteți de părere că singurele motivații pentru a scrie o carte sunt răzbunarea sau afirmarea. Răzbunare? Pe cine aș fi dorit să mă răzbun? Pe Gheorghe Bradin? Pe Pavel Bochian? Pe Trandafir Șandru? Eu față de acești oameni am nutrit un mare respect. Când au murit Bochean, și apoi Șandru, eu am participat la înmormântarea lor aducându-mi astfel omagiul pentru cei pe care i-am socotit eroi ai credinței. Ce mi-au făcut acești oameni de aș fi dorit să mă răzbun pe ei?
Ați menționat și dorința de afirmare. Mergând împotriva curentului nu ajungi să fii apreciat sau promovat, ci dimpotrivă.
Motivul scrierii acestei cărți este limpede exprimat în dedicația făcută copiilor mei: „De douăzeci de ani Biserica din România trăiește într-o negare a realității, încurajând confuzia și comunicând un mesaj ambiguu generației tinere. Nu îmi doresc nimic mai mult decât să știu că moștenirea pe care v-o lăsăm este alta: o Biserică iubitoare de adevăr, împăcată cu trecutul ei, neînfricată și mărturisitoare până la moarte.
Iacob Emanuel: La ce ne foloseste noua crestinilor din ziua de azi, sa-i cunoastem pe cei care au colaborat cu securitatea? Ne ajuta cumva in umblarea in dragoste?
Vasilica Croitor: Am să vă răspund printr-o întrebare: La ce le-a folosit creștinilor din Biserica Primară să-i cunoască pe cei care s-au lepădat de Hristos, pe cei care au mințit cu privire la averea lor, pe apostolii care au căzut în păcatul fățărniciei, conflictele dintre Saul și Barnaba etc.?
Aceste detalii pe alocuri incomode sau dureroase ne ajută să înțelegem cât de importantă este umblarea noastră în lumină. Cunoscând aceste informații ne putem vindeca de naivitate şi utopism în interpretarea istoriei. Aşa devenim mai realişti şi, desigur, mai smeriţi.
Iacob Emanuel: Cand ai inceput sa scrii cartea, ai stiut ce nori se vor abate peste viata ta?
Vasilica Croitor: Nu ştiu la ce nori vă referiţi. Ştiu că rostirea adevărului are un preţ, iar răsplătirile nu sunt totdeauna în lumea aceasta. Amenințările cu tribunalul sunt niște încercări penibile ale unor oameni care nu cunosc nici legea Statului, nici Scriptura, nici istoria, de a mă intimida. Efectul atacurilor acestor persoane a fost că mi-a întărit convingerea că demonul comunismului trăiește încă în conștiința și în metodele unor contemporani.
Iacob Emanuel: Cat timp ti-a luat sa scrii aceasta carte? ce au zis apropiatii tai?
Vasilica Croitor: Am lucrat timp de trei ani. Cei mai mulți dintre prietenii şi colegii de slujire m-au încurajat, chiar mi-au oferit sfaturi și m-au susținut. Cel mai mult a contat susținerea lor în rugăciune, iar când proiectul a fost gata, sugestiile celor care au citit manuscrisul m-au ajutat foarte mult.
Iacob Emanuel: Cum treci peste tot acest “scandal” care a iscat cartea?
Vasilica Croitor: Cred că mai potrivit este cuvântul „dezbatere”. Intenția cu care am scris cartea a fost să generez o dezbatere pe tema relației dintre Stat și Biserică în perioada comunistă, iar semnalele de până acum îmi arată că acest scop a fost atins. Faptul că unii sunt pro și alții contra este normal. Cu cât dezbaterea se va dezvolta și se va și cizela, cu atât mai degrabă vom începe să ne clarificăm aspectele care cu adevărat contează în acest dialog. Dacă unii vor încerca să ducă dezbaterea în derizoriu, prin manipulare sau repetarea obsesivă a unor sloganuri, atunci responsabilitatea le aparține în întregime.
Iacob Emanuel: Te simti amenintat de ceva? sau ai vreun regret acum dupa ce ai lansat cartea?
Vasilica Croitor: Prefer să mă limitez la cuvintele Epistolei către Evrei, cap 13, versetul 6, cuvinte care au devenit un moto pentru mine: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Regrete pentru scrierea cărții nu am. Cu privire la calitatea scrierii, fiind un perfecționist, am nenumărate motive de nemulțumire.
Iacob Emanuel: Daca ai fi avut rudenii implicate ai mai fi scris cartea?
Vasilica Croitor: Da. Unul dintre cei care a apărut în carte este păstorul unei biserici care a ajutat lucrarea socială a Bisericii Betleem din Medgidia, ceea ce arată am fost obiectiv în prezentarea faptelor, fără a selecta persoanele din carte în funcție de interesele sau simpatiile mele.
Iacob Emanuel: Ce crezi ca va aduce in viitorul cultului penticostal aceasta carte? sau ce parere au?
Vasilica Croitor: Nu pot să fac preziceri sau pronosticuri, după cum nu vreau să spun eu ce părere au alții despre cartea mea, chiar dacă nu îmi sunt străine opiniile multora. Știu că în urmă cu 4 ani ni s-a spus apăsat că nu putem înțelege ce s-a petrecut în perioada comunistă, că nu avem suficiente informații să tragem concluzii, că este un subiect imposibil de clarificat. De acum încolo această scuză nu mai are temei. Fiecare credincios penticostal este dator cu un răspuns. Fiecare păstor și fiecare lider din Cultul Penticostal trebuie să decidă unde se poziționează. O mare responsabilitate le revine celor aleși și celor care vor alege mai departe. Nu mă întrebați pe mine care este părerea lor, în acest sens vă îndemn să îi intervievați pe frații din conducerea Cultului Penticostal. Sunt persoane publice prin natura funcției lor și de aceea au datoria de a răspunde public solicitărilor reporterilor.
Iacob Emanuel: Crezi ca ne-am facut de rusine in lume cu cartea aceasta? ce zic cei nepocaiti?
Vasilica Croitor: Corul celor care au prezis cu multă emfază că Biserica va fi disprețuită a cântat fals… Niciodată nu s-a vorbit atât de pozitiv despre penticostali în mediul academic în România. Am urmărit emisiunile care au fost difuzate la TVR1, la Radio România Actualități, la RVE și la Radio Cireșarii. În fiecare dintre acestea, aprecierile au fost foarte pozitive față de „Răscumpărarea memoriei”. Articolele din presa scrisă, precum cele din Evenimentul Zilei, Revista Apostrof (revista Uniunii Scriitorilor) sau în presa online, precum Revista OglindaNet, au lăudat demersul penticostalilor și au încurajat și celelalte biserici să își analizeze trecutul cu sinceritate. Cu durere a trebuit să constat că pe forumul ziarului Evenimentului Zilei reacțiile josnice împotriva cărții au aparținut unor credincioși care au considerat că acela este locul potrivit pentru a calomnia autorul, comunitatea din care face parte și intențiile cărții.
Iacob Emanuel: Ce planuri de viitor ai? mai apare vreun volum? daca da mai apar si alte nume sonore acolo?
Vasilica Croitor: Cu ajutorul lui Dumnezeu va mai exista cel puțin încă un volum. Dacă l-ați fi citit pe cel dintâi, ați fi înțeles că miza nu sunt „numele sonore”, ci modul în care Biserica se raportează la trecutul ei. Când medicul face o operație chirurgicală foarte dureroasă, abia așteaptă să vină momentul să lege rana și să pună balsam. Când mai descoperă însă urme ale infecției, în loc de balsam trebuie să mai folosească bisturiul. Cred că cititorii dumneavoastră vor înţelege că forma următoarelor volume depinde de cum vom răspunde la prima intervenţie chirurgicală. A lega rana înainte de a o curăţa nu ajută la nimic. Douăzeci de ani ne-au arătat că vindecarea nu vine de la sine.
Iacob Emanuel: Doriti sa trasmiteti un gand viitorilor cititori ai acestei carti?
Vasilica Croitor: Mă rog Domnului ca fiecare cititor să aibă înțelepciunea de a trece dincolo de perdeaua de fum creată de unele voci rău intenționate, și să înțeleagă morala cărții, pe care aș rezuma-o astfel: Viitorul nostru nu poate fi construit separat de o cunoaștere și o asumare a trecutului nostru. Dacă vom răscumpăra trecutul, vom putea întrerupe șirul compromisurilor și vom începe să construim instituții și structuri mai sănătoase și mai eficiente.
Interviu realizat de Iacob Emanuel
