Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1Tesaloniceni 5:18)
Băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, majoritatea oamenilor sunt nemulţumiţi de nasul lor, de buze, de păr, de ochi, de dinţi, de urechi, de înălţime, de culoarea pielii, de talente, de părinţi, de prieteni, de biserică, de păstori…şi lista poate continua cu atâtea lucruri în care ne găsim nemulţumirea. Nemulţumirea de ceea ce eşti şi cum eşti…roade ca un vierme înlăuntrul tău.
Şi toată această nemulţumire, nu face altceva decât să strice armonia dintre noi şi Dumnezeu. Atunci când noi vom începe să-I spunem Domnului: “DE CE?” tindem să ne credem mai presus de El şi ştim din Cuvânt că toţi cei care se înalţă, vor fi smeriţi!
Consecinţa nemulţumirii de sine duce la incapacitatea de a-ţi iubi semenii, astfel încălcând porunca Domnului care ne zice: “SA VĂ IUBIŢI UNII PE ALŢII, CUM EU V-AM IUBIT, AŞA SĂ VĂ IUBIŢI!” Cum pot eu să-I iubesc pe alţii, dacă pe mine nu mă iubesc şi nu mă accept aşa cum sunt?
Cel mai profund lucru este, că dacă nu eşti mulţumit de tine, nu eşti multţumit nici de Creatorul tău, care este desăvârşit şi a cărui chip se oglindeşte în tine. Pentru că nu-ţi place cum te-a făcut Dumnezeu, toată ziua bombăneşti şi devii ca un pipirig ce se învârteşte de ici – colo, neîncrezător în dragostea Tatălui. Poate zici în adâncul inimii tale: “Dacă El m-ar fi iubit, m-ar fi creat perfect..” iar gândul acesta vine de la Diavol, care a semănat în tine ÎNDOIALA!!
Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. (Eclesiastul 3:14)
Tu eşti chipul lui Hristos, în tine e frumuseţea cerului, tu eşti o valoare şi Dumnezeu te-a creat în chip aşa de minunat. Priveşte această lucrare cu ochii credinţei şi nimeni nu va fi mai frumos ca tine. Mulţumeşte Domnului alături de psalmistul care zice: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmul 139:14)
DUMNEZEU TE VEDE FRUMOS, AI MARE PREŢ ÎN OCHII LUI, DE ACCEA A DAT TOT CE AVEA MAI SCUMP PENTRU TINE – PE FIUL SĂU – CA TU SĂ FI FRUMOS ŞI SĂ STRĂLUCEŞTI ÎN ACEASTĂ LUME!!! EŞTI DIAMANTUL DOMNULUI…NU-ŢI PIERDE STRĂLUCIREA ÎN NECAZURI…
Editorial scris de Florina Patru…© www.crestintotal.ro
Citeste mai multe editoriale de Florina, Te astept in fiecare Sambata
Crestin Total recomanda :
www.portileraiului.ro