Nouă ani s-au scurs pe calea vieţii de la tragicul eveniment de pe 11 septembrie 2001… Un eveniment în care o lume întreagă a fost martoră la căderea celor două turnuri care împodobeau gloria Americii. Praf şi cenuşă s-a ales de pe urma acelei catastrofe. Însă cea mai mare pierdere, nu au fost ruinele, fierul şi betonul care au clădit mândria unei ţări, ci miile de suflete care şi-au pierdut viaţa în acea zi. Au murit oameni care nu şi-au putut lua rămas bun de la cei dragi, oameni care nici nu s-au gândit că vor trăi clipe de groază, oameni nemântuiţi… Un pământ s-a oprit din mersul lui înmărmurit de teroarea ce cuprinse un întreg continent. Plânsete şi milioane de rugăciuni s-au ridicat către cer. Milioane de întrebări… toate îndreptate către un Dumnezeu care tăcea! Era oare Dumnezeu nepăsător la durerea din inima copiilor rămaşi orfani, la lacrimile mamelor care-şi pierduseră fii sau fiice, la jalea celor ce-au pierdut persoane iubite? În confuzia ce apăsa peste ţară, deasupra miilor de glasuri care cereau răspuns, peste toate s-a auzit vocea unui prooroc care striga: „Te iubesc cu o iubire veşnică”(Ieremeia 31:3). Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.”(Isaia 54:7,8) Da, America, Dumnezeu te iubeşte! Nu a dormit în ziua aceea, n-a stat nepăsător, ci El s-a făcut auzit în întreaga lume!
Data de 11 septembrie 2001 nu va fi uitată niciodată! În urma atentatelor din SUA s-au înregistrat 2.993 de victime, simpli civili ce proveneau din peste 90 de ţări. Şi astăzi numele lor sunt comemorate, însă nouă ni se aduce aminte că în ziua aceea Dumnezeu a strigat ceasul trezirii unei naţiuni întregi!
