Este de neconceput, omenește vorbind, atunci când primim o veste sau privim la cum se prăbușește un imperiu, un sistem, un vapor, clădiri zgârie-nori, organizații, sisteme politice, comunismul – care toate, într-o zi, au fost fala lumii. Avem un Templu în istoria biblică, construit de unul dintre cei mai înțelepți oameni, mândria națiunii; într-o zi, acesta s-a prăbușit. Istoria ne vorbește despre un vapor indestructibil, pe care nimeni nu l-ar fi putut scufunda, și totuși, un ghețar, la aparență mic, a distrus Titanicul. Dacă ne punem serios întrebarea: a existat ceva pe pământ care să nu fie șubred și vulnerabil? Este cu adevărat ceva în care să avem încredere deplină? Putem dormi liniștiți că totul este în siguranță?
În urmă cu un sfert de secol, lumea a fost zguduită atunci când a aflat că două clădiri impunătoare s-au prăbușit. Era imposibil de crezut așa ceva. Dacă ar fi spus cineva cu două zile înaintea tragediei că din 12 septembrie nu vor mai avea unde să meargă la muncă, nu ar fi crezut nimeni; l-ar fi considerat nebun pe cel care ar fi avut curajul să facă astfel de previziuni. Totuși, ziua fatidică a venit. Mulți oameni care au plecat respectând o rutină a muncii au urcat în birourile lor, și-au băut cafeaua, au luat micul dejun și au avut multe planuri pentru ziua respectivă; toate s-au prăbușit, ele nu au mai avut loc. Între ruine au rămas doar planurile de viitor și multe lacrimi, multă durere. Cei de acasă au rămas cu șocul vieții, iar cei care au scăpat au mulțumit lui Dumnezeu că au trăit miracolul vieții, au avut o nouă șansă la viață. Prăbușirea giganților a lăsat o traumă adâncă în sufletele oamenilor, mult mai mare decât ce a lăsat prăbușirea în sine. Cred că după atâta vreme, când viața și-a reluat cursul, mulți au rămas cu durerea sufletească și nu și-au mai revenit niciodată.
Din toate aceste evenimente la care asistăm neputincioși, învățăm ceva, putem face ceva? Putem interveni când valurile apelor învolburate curăță tot ce întâlnesc în cale, avem vreo forță să le facem față? Privim neputincioși, suntem fericiți că am scăpat și ne reluăm activitățile de zi cu zi.
Totuși, aș sugera o reflecție asupra cuvintelor Mântuitorului, care au fost verificate și pot fi verificate de noi, personal: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21:33). Este o singură Împărăție care nu se va prăbuși niciodată! Este Cineva care ne garantează cea mai sigură protecție.
Dacă pe pământ ne orientăm bine și căutăm ceva sigur – protecție, buncăre, clădiri cu sisteme de siguranță mari, mașini blindate… într-o zi vom realiza că suntem descoperiți și neputincioși cu toate încercările noastre de supraviețuire. Dar dacă suntem interesați de ceva sigur, într-un loc pe acest pământ vom fi în siguranță: în brațele Celui care a stat pe cruce pentru noi, Domnul Isus Hristos. El ne-a asigurat și ne asigură cea mai mare protecție, iar cu El nu vom fi dezamăgiți niciodată! Indiferent de ce se petrece în jur, vom avea o altă perspectivă asupra vieții, conceptul despre lume și viață va fi schimbat, iar obiectivele noastre vor fi altele. Vom avea convingerea că pe pământul acesta avem doar o destinație provizorie, suntem călători, străini. Preocuparea noastră majoră va fi destinația finală și interesul intens de a ști cum ajungem acolo, în cer! Răspunsul simplu și clar îl primim: Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Această Împărăție nu moare și nu se prăbușește niciodată!
Sorin Cigher, 11 septembrie 2026, Sibiu
