Oricine ajunge la amvon…
Amvonul a ajuns să fie un loc atât de râvnit de unii, încât și-au făcut din el un obiectiv. Chemarea, vocația, darul nici nu mai contează. Dacă știe un pic să mânuiască cuvintele, dacă știe câteva versete și știe să le așeze acolo unde îi convine, dacă are și un pic de carismă, știe să strige mai tare și să vorbească cu patos, e gata: e de-al nostru și neapărat trebuie să fie sus.
Se luptă mamele ca băieții lor să ajungă la putere, se luptă soțiile să-și vadă soții acolo, la amvon. Dacă ele încă nu pot și nu sunt acceptate sus, fac tot posibilul să aibă reprezentanți acolo, iar vocea lor să fie auzită indirect. Se străduiesc rudele să-și vadă apropiatul acolo sus, pentru că „a ajuns departe al lor”…
Și uite așa, amvonul desparte. Amvonul devine o sursă de hrănire a orgoliului personal, ba chiar un sâmbure de dezbinare și de divizare a comunității.
Din cauza înțelegerii greșite a amvonului și a rolului lui, multe biserici și comunități s-au împrăștiat. Au fost promovați oameni incompetenți, fără nicio chemare, dar buni de gură, cu rude și susținători care fac orice pentru a-și atinge scopul suprem. Unii ajung acolo împinși de alții și așezați acolo, dar fără nicio chemare și fără ungere de sus.
Unii mai trec și prin procesul de pregătire teologică, mai merg și la Seminar, dar nu au nicio treabă cu lucrurile sfinte. Ei sau alții vor, iar planurile sunt cu bătaie lungă.
Pentru că oricine ajunge la amvon, ne trezim cu tot felul de ciudați: oameni fără o chemare specială, dar care debitează tot felul de năzbâtii, iar Numele Domnului este batjocorit și amvonul risipește turma.
Nu se mai predică Hristos Cel Răstignit. Totul devine un pretext. Se propovăduiesc experiențe nocturne, așa-zise minuni de prin spitalele oncologice, idei personale, unele dintre ele chiar de domeniul hazliului sau al SF-ului. Biblia este ciopârțită și denigrată, călcată în picioare de acești specialiști ambulanți care distrug tot ceea ce s-a construit de-a lungul istoriei.
Se accentuează formele și ritualurile moștenite din generație în generație, se vorbește despre uniformizare și se impune obligatoriu chiar și o anumită ținută vestimentară. Se manipulează, printr-o voce autoritară, masele.
Se desființează cuvintele: „Dacă voiește cineva să vină…” Mai ușor, prin frică și amenințări, sunt împinși oamenii în comunități și ținuți cu strictețe decât atrași la Hristos în libertate.
Oamenii care nu mai citesc Cuvântul și nu au rădăcini și stabilitate personală, biblică, se lasă înduplecați de mesajele acestor iubitori de amvon, pe care Hristos nu i-a trimis acolo!
Amvonul este o sursă inepuizabilă de ciudățenii pentru că acceptăm tot mai mult ca unii ciudați să devină titulari pe post. Charisma, și nu chemarea, este criteriul principal după care ne uităm de cele mai multe ori și promovăm fără o filtrare riguroasă. Strigă tare – și asta pare să fie tot ce contează!
Caracterul este în coada clasamentului. Recomandările unora sunt formale, subiective, iar convingerile altora sunt mai importante decât orice. Valorile morale sunt și ele tratate cu superficialitate.
Un slujitor al amvonului trebuie să fie calificat prin ținuta morală și prin trecutul său. Abia atunci, dacă îndeplinește criteriile, poate ajunge să îndrume turma. Altfel, locurile din bancă sunt suficiente și pentru cei care pretind cu orice preț să fie în față.
Este o denigrare a lucrării atunci când astfel de persoane dubioase, cu abateri morale, ajung, unele chiar cu pretenția unei reabilitări rapide, să se dea drept exemple de urmat. Mărturia lor lasă de dorit.
Criza lucrătorilor ne face uneori să acceptăm orice și pe oricine. Prețul este mare, iar pagubele sunt iremediabile. Evanghelia nu este răspândită, ci mai degrabă denigrată și ocolită. Lumea trebuie chemată la Hristos, punct!
Cine este responsabil? Fiecare dintre noi!
Avem criteriile biblice de selectare. Ele ar trebui să devină singurul mijloc prin care oamenii sunt trimiși la amvon. Calificarea sau descalificarea unui pretendent la amvon nu poate fi tratată superficial. Ea trebuie să țină cont de întreaga lui viață, pentru că și viața lui trebuie să fie un garant al lucrării sfinte.
Restul este pălăvrăgeală, spectacol ieftin făcut de amatori, o umplere de timp. Și putem observa cu ochiul liber: biserici pline… cu scaune goale!
De la amvon le golim!
Pastor Sorin Cigher
13 august 2026, Sibiu
