O poți vedea? E o femeie sfâșiată de moarte, incapabilă să-și țină lacrimile. A fost o scenă sfâșietoare.
Pentru cei dintre noi care cunoaștem povestea, este tentant să intrăm în poveste și să o asigurăm pe Maria că Isus deja înviase. Dar să ne amintim că ea nu știa acest lucru. Ea a venit în această grădină căutând moartea. Se spune că s-a uitat înăuntru, așteptând un trup, nu o minune.
Deși Maria stătea într-o grădină, ea nu se aștepta la viață. Dimineața învierii începe într-o grădină, la fel și primele capitole ale Bibliei.
„Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, la răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise.” – Geneza 2:8 (VDC)
La începutul poveștii Paștelui, o găsim pe Maria la un mormânt într-o grădină. Ne așteptăm să-L găsim pe Dumnezeu aici? Maria nu. Ea căuta, plângea și nu putea vedea decât întunericul morții. Vede un mormânt gol și doi îngeri. Plânsul nu se oprește la vederea ființelor cerești. În schimb, tristețea o învăluie și îi întunecă privirea. Nu vede mormântul gol ca pe o speranță, ci ca pe o jale.
Imediat, Maria se întoarce. Durerea ei nu-i permite să vadă adevărul despre grădină, mormântul gol și Omul care stătea în fața ei. Ioan 20:14 spune: „S-a întors și L-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu știa că este Isus.”
Iarna, grădinile noastre zac moarte, lipsite de culoare și viață. În timp ce iernăm în lunile reci, pământul de dedesubt nu este deloc mort, ci așteaptă. La fel ca Maria, poate că trebuie să ne amintim că uneori ne aflăm în locul unei noi vieți, chiar dacă suntem înconjurați de pierderi.
Citind despre această grădină în care a stat Maria îmi amintește de prima grădină. Dumnezeu a creat viața într-o grădină, dar păcatul a intrat acolo, iar omenirea a fost alungată. Grădina Edenului este acum un simbol al a ceea ce s-a pierdut: prezența lui Dumnezeu, un sentiment de plenitudine și o comuniune neîntreruptă.
Toate aceste lucruri pierdute în prima grădină aveau să fie curând recuperate în această a doua grădină. Într-o clipă, lacrimile Mariei se transformă în uimire.
„Isus i-a zis: «Maria!» Ea s-a întors și I-a zis în aramaică: «Raboni!» (care se tâlcuiește Învățătorule)” – Ioan 20:16-17
Isus o întâlnește pe Maria nu într-un spectacol de putere și glorie, ci în intimitate, amintindu-i de relația cu ea. Când Isus rostește numele Mariei, ea îl recunoaște brusc. În acest moment, o viață nouă începe să înmugurească în inima ei. Nu este o coincidență faptul că învierea are loc într-o grădină.
Grădinile necesită îngroparea semințelor în pământ, așteptare și răbdare. Amintiți-vă că o sămânță nu este moartă atunci când este îngropată. Lucrurile uimitoare despre grădini sunt că în timpul iernii arată ca pierdere, gol și tristețe. Dar primăvara, Dumnezeu aduce viață din ceea ce noi vedem ca moarte. În fiecare primăvară, ni se amintește că moartea a fost învinsă și Isus a înviat din morți.
Există un mare adevăr aici, deoarece învierea fizică a lui Isus aduce cu sine o mare promisiune. Ușa pe care Isus ne-a deschis-o după ideea că toate lucrurile vor fi făcute noi. Chiar și acum, vedem acest lucru întâmplându-se în viețile noastre, pe măsură ce Dumnezeu ne restaurează, ne amintește și ne dă odihnă. Dumnezeu ne-a întâlnit mai întâi în grădină ca Creator. Isus a întâlnit-o pe Maria într-o grădină ca Învățător. Într-o zi, Isus se va întoarce ca Rege și ne va întâlni pentru a ne lua acasă, făcând toate lucrurile noi.
„Cel ce ședea pe tron a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Și a zis: «Scrie lucrul acesta, căci aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate.»” – Apocalipsa 21:5
La fel ca Maria, ne putem odihni în adevărul că moartea nu învinge, pierderea nu este permanentă și Dumnezeu crește viață nouă acolo unde ne așteptăm mai puțin. Același Dumnezeu care a plantat ambele grădini încă îngrijește povestea noastră astăzi.
Intersecția Credinței și a Vieții:
Poți lua povestea grădinilor și să crezi că viața vine după mormânt? Ce anume din viața ta pare mort și îngropat? Cum poți să-I spui lui Dumnezeu acest adevăr: mormântul nu este capitolul final al poveștii tale?
