Nu-mi trebuie laude umane,
Mi-ajunge disprețul primit,
Căci frații îți iau din mâncare
Și-n schimb te vor doar lovit!
Nici unul nu-ți știe durerea,
Când ești îngăduit în zdrobire,
Dar îi cuprinde plăcerea
Să-ți spună c-o duci prea bine!
Plătești prețul când spui adevărul,
Ești izolat și uitat de lume,
Pe buze toți au Cerul,
Dar cu inima-s în deșertăciune!
Daniel Hîrtie
