PETRU HUȚUȚUI: CHEMARE LA RUGĂCIUNE NECESITATEA RUGACIUNII

CHEMARE LA RUGĂCIUNE NECESITATEA RUGACIUNII

Rugăciunea este necesitate,
o stare de vorbă cu Dumnezeu continuă,
o formă de mijlocire pentru cei pierduți, pentru cei în nevoie, o stare de laudă și mulțumire la adresa lui Dumnezeu.

Rugăciunea trebuie să fie ca un foc și o forță interioară care să dea naștere rugăciunii eficiente fierbinți (Iacov 5:16).

Rugaciunile noastre trebuiesc să fie izvorâte din Duhul Sfânt, prin Duhul și primite de la tronul Tatalui pentru situațiile de pe pământ.

Rugăciunea trebuie să pătrundă la fel de puternic în inima și viața noastră precum au făcut-o strigătele evreilor aflați în robie și lacrimile Domnului Hristos.

Prin rugăciune avem libertatea să intrăm în fața tronului lui Dumnezeu: ce har și ce privilegiu!..

Domnul ne-a vorbit de foarte multe ori, despre faptul că am intrat într-un sezon al rugăciunii neîncetate și fierbinți, fiindcă bătălia spirituală este foarte mare.

Întotdeauna au fost rugăciuni, apeluri la rugăciuni și întâlniri de rugăciuni. Dar acum Domnul a ACCENTUAT că este o necesitate acută și că trebuie să primim cu toată seriozitatea această chemare.

Mulți sunt descurajați pentru că nu văd nici un răspuns la rugăciunile lor, alții nu înțeleg puterea rugăciunii și cred că e doar pentru anumite persoane care se numesc mijlocitori.

Alții sunt preocupați cu treburile zilnice, cu treburile lumii acesteia și nu au timp de rugăciune. Ei se roagă acasă doar câteva minute.

Cum să mai aibă timp de adunările de rugăciune sau de rugăciunile pentru alții?
Alții își pun întrebarea ”De ce să ne rugăm?
Dumnezeu oricum face ce dorește El pentru că este suveran” sau “De ce să ne mai rugăm când răul este atât de mare, de evident, încât nu mai avem speranță să vedem schimbări”… și lista cu astfel de întrebări poate continua…

Dumnezeu vrea să ne întărească și ne cheamă să ne întoarcem din nou la părtășia cu El, să ne plecăm genunchii, să ne rugăm cu credință și stăruință, fiindcă rugăciunile noastre deschid cerul.

Prin rugăciunile noastre permitem ca Lumina Adevărului lui Hristos să strălucească pe pământ.

Prin rugăciunile noastre cu credință și după voia lui Dumnezeu oprim multe nenorociri și tot prin rugăciune se pune mișcare puterea lui Dumnezeu ca să intervină în problemele noastre.

Prin rugăciunile noastre suflete se pocăiesc, se trezesc, pot fi vindecate si eliberate.

Biserica din zilele noastre are nevoie de oameni ai rugăciunii, de oameni puternici în rugăciune pe care Duhul Sfânt să îi poată folosi.

Rugăciunea implică CEL MAI BUN TIMP al nostru. Rugăciunea nu este o îndatorire neînsemnată, pusă într-un colț.

Miezul timpului și al tăriei noastre trebuie să fie consacrate în întregime rugăciunii.

Când venim prin credință acolo, venim cu bucuria așteptării că Tatăl nostru ne-a ascultat și ne va răspunde.

PETRU HUȚUȚUI

Exit mobile version