Indiferenţa ucide. Cu sânge rece. E opusul iubirii. E mai dureroasă decât ura… E ca o injecţie cu moldamin, făcută direct în inimă. Indiferenţa se răspândeşte rapid, e tot mai des întâlnită. E o stare generală ce caracterizează societatea, şi care a început, din păcate, să afecteze şi biserica.Mă doare starea Bisericii. Cel mai mult… Aleargă răniţii la ea, căutând alinare, şi nu-i bagă nimeni în seamă! Avem biserici cu sute de membrii, ni se predică despre iubire, cântăm „vreau să-nvăț să leg o rană”, ne rugăm să se schimbe România, și nu se întâmplă nimic… Ne întrebăm de ce nu face Dumnezeu nimic, când defapt problema e la noi. Noi astupăm izvorul binecuvântării! Cu nepăsarea noastră. Cu monotonia. Cu confortul…
E posibil să vină un om străin la biserică și din zeci/sute de oameni să nu îl bage nimeni în seamă? Normal că se poate! Încet încet am renunțat la cultul părtășiei. La 12 fix se încheie programul, la 12 și un minut deja toți suntem înghesuiți la ușă, ne urcăm rapid în merțane și fuga acasă, la sarmale și la plasma de 1 metru jumate. Fără comunicare, fără pic de sacrificiu. Cei care nu se fofilează așa repede și rămân, eventual fac vreo doua selfie-uri cu prietenii, după care pleacă cu gașca la un suc.
Și ne mirăm că suntem singuri…
Pentru tot articolul click http://seforaseah.blogspot.ro/2015/04/s-o-s-acum-cat-nu-e-prea-tarziu.html
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
