EDITORIALE

Rețetă de distrugere a unei familii – din cartea de bucate a tribunalului Walsrode

6 mai 2021, o zi de plumb pentru familia Furdui. Prima zi într-o cronologie lungă de evenimente juridice, pe care le va marca și le va influența în mod direct. Ziua în care sistemul juridic local, prin Tribunalul din Walsrode, ține partea Jugendamt-ului, justificându-i și legalizându-i crima și abuzurile. Prezumția de nevinovăție este un concept străin inimilor de piatră și lacome, pentru care, în astfel de cazuri, părinții sunt niște criminali iar copiii victime colaterale și o sursă fantastică de câștig. Părinții sunt condamnați la agonie pe viață. Copiii câștigă involuntar dreptul la „libertate” față de familie și izolare totală în pușcăriile sistemului numite case de copii. Familia este condamnată la moarte prin dezmembrare, sfâșiere, strivire. Toate acestea înainte de proces, fără ca părinții sau copiii să aibă posibilitatea de a se pregăti cumva pentru ce urma să se întâmple.

Procesul este doar o rutină. O procedură prin care tragedia începută cu numai două săptămâni înainte trebuie să fie ștampilată spre neschimbare. În toată această perioadă critică, atât avocatul familiei cât și familia sunt ținuți în întuneric, fără acces la propriul dosar. Mulți din cei care încep să se familiarizeze cu cazul pe internet nu pot crede că în Germania se pot întâmpla astfel de abuzuri. „Nu, nu, ceva s-a întâmplat acolo”, „Nemții’s corecți”. Istoricul cazurilor și al condamnărilor CEDO împotriva Germaniei scoate la lumină o altă imagine… mai sumbră, mai grozavă.

Germania a mai fost chemată în instanța CEDO de peste 250 de ori, printre altele și pentru încălcarea Dreptului la libertate și securitate (de 32 de ori), pentru încălcarea Dreptului la un proces echitabil (de 29 de ori), pentru Durata procedurilor (de 102 ori), pentru Dreptul la respect pentru viața de familie (de 23 de ori). În peste 200 din cazuri Germania a fost condamnată pentru încălcarea celor mai fundamentale drepturi ale unei persoane, care ar fi trebuit să fie protejate prin Constituție, prin legile Federale și prin legile locale. Da, vorbim de Germania, vârful și motorul democrației Europene, nu de vreo altă țară de la periferia estică îndepărtată a Europei, țări așa-zis dominate de corupție și lipsite de securitate juridică.

Pe 10 mai 2021, în Germania, în Saxonia Inferioară, în Tribunalul Local din Walsrode, o familie frumoasă este masacrată în spatele ușilor închise, fără notițele vreunui grefier, fără vreo înregistrare, fără urmă. Fără să facă titlurile vreunui ziar sau breaking news-ul vreunui canal de știri, măcar local. Rămâne de analizat doar sentința de plumb, scrisă de o Doamnă Judecător, complice unui sistem corupt și profilat în distrugerea dreptului la viața de familie. Tot ce Doamna Judecător consemnează, fiecare interpretare a faptelor, fiecare aducere aminte, fiecare traducere distorsionată a eforturilor disperate ale părinților de a se apăra, orice părere personală subiectivă este consemnată și devine BAZA dosarului negru de condamnare al familiei Furdui, părinți și copii. De acum încolo, pe unde vor merge părinții și pe la ce uși vor mai bate după ajutor, toți le vor cere această carte neagră de vizită a familiei, avizată de o instanță demnă de toată încrederea. Psihologi, avocați, prieteni, pastori, medici, judecători, activiști, profesori, vecini, jurnaliști, toți vor vrea să-și facă o opinie „oficială și informată” despre familie, înainte să decidă dacă le vor asculta amarul, înainte să evalueze în ce măsură îi vor putea ajuta și dacă se merită. Bineînțeles că cei mai mulți vor ridica din umeri, vor închide ochii sau vor privi în altă parte.

Chiar dacă impactul verdictului constituie o lovitură fatală pentru familia Furdui, Doamna Judecător nu a avut o misiune foarte dificilă. Procesul a fost unul formal: pe o bancă Jugendamt-ul cu lecțiile făcute, cu experiență profesională și nu chiar fețe noi în peisajul local. Cu 5 ași în mânecă pregătiți ca elemente surpriză prin care să șocheze părinții și să îi lase muți. Pe banca acuzaților, doi părinți îngroziți de prospectul momentului, de starea de fapt a lucrurilor. Cu mintea împărțită ba la odraslele lor pe care nu le-au văzut de două săptămâni, ba la hârtiile incriminatoare, ba scrutând pe doamnele de la Jugendamt, cele care le-au răpit copiii, cum își dau coate și zâmbesc relaxate ca într-o zi obișnuită de lucru, un alt proces, un alt caz cu un alt număr. Nu bănuiau că judecătoarea, deși posta o față aspră și aparent imparțială, nu avea decât să treacă prin procedură, incrementând cu încă o fracțiune de procent statistica zdrobitoare a cazurilor pierdute.

Cum spuneam, Doamna Judecător nu avea decât să consemneze cu seriozitate acuzațiile Jugendamt-ului, fără șovăire, fără umbră de suspiciune. Pe măsură ce lasă aceste acuzații să curgă ca un șir lung de săgeți împotriva părinților, fața ei se agravează și este tot mai evident revoltată de un asemenea comportament parental nevrednic de lumea oamenilor. Aparent avem de-a face cu o familie ruptă de realitatea civilizată. Imposibil de crezut cum au supraviețuit nedetectați în cei 9 ani de zile de conviețuire în societatea germană. Membri ai unei secte religioase care se delectează cu abuzuri împotriva propriilor copii, care îi supun la bătăi ritualice pentru a-și satisface dumnezeul. O familie care în secolul 21 încă mai cântă și se roagă împreună acasă! Copiii sunt privați de libertatea de a-și face prieteni și de a se implica în societate, pe nedrept supraprotejati față de influențele ei fantastice, întotdeauna benefice și de nelipsit.

Părinții nu-și dau seama nici în ziua de azi, după mai bine de un an de zile și după alte înfățișări asemănătoare, de ce nu au fost ascultați. Să fi fost traducerea bâlbâită și precară a translatorului din oficiu? Să fi fost tăcerea avocatei care a aflat abia în instanță acuzațiile, neavând acces la dosar anterior procesului? Au fost prea calmi? Prea agitați? Era mai bine să nu fi plâns? Să fi plâns mai mult? Dar de ce nu au fost luate în calcul și consemnate mărturiile scrise ale vecinilor? Ale profesorilor? Oare Doamna Judecător nu a înțeles că unii din acești copii cântau în orchestra orașului? Că aveau profesori privați și destul de nemți la tot felul de instrumente? Că aveau tablete și telefoane smart și internet? Oare Doamna Judecător nu a înțeles, din scrisoarea pastorului, că presupusa sectă funcționa după un statut agreat de Guvernul german și că are milioane de adepți în Germania și în întreaga lume? E un contrast așa de mare și de ireal, încât orice vecin, orice medic de familie, orice profesor care a fost în contact cu familia ar fi putut, cu ușurință, să dezmintă portretul acestui monstru.

Ne-am întrebat și încă ne mai întrebăm ce a orbit-o, oare, pe Doamna Judecător de nu a văzut fărădelegea Jugendamt-ului? Cum de n-a știut că o măsură atât de drastică, și anume, aceea de a invada în sânul familiei și de a lua copiii, deși la îndemâna legii, nu este apelată decât ca măsură de ultim resort? Oare n-a știut nici Jugendamt-ul și nici Doamna Judecător, care le-a validat ticăloșia că, înainte de a interveni barbaric, trebuia făcută o sumedenie de investigații și, de asemenea, evaluate și încercate o serie de măsuri? Pentru ce au început cu sfârșitul, condamnând 9 destine, înainte de a le cunoaște?

Unde-s copiii să-i lăsăm să vorbească pentru ei? Oh, copiii au fost audiați în ziua precedentă, de către Doamna Judecător, foarte intim, numai ea și ei. Dar nu toți deodată, ci câte unul. Nu, nu sunt înregistrări, nu avocați, nu procurori, nu psihologi, nu martori. Copiii au fost mirați ulterior când au aflat ce a declarat Doamna Judecător că ar fi spus ei. Pesemne că Doamna Judecător posedă o abilitate specială de a auzi ceea ce, de fapt, crede dânsa că ar fi vrut să spună copiii. Dacă copiii spun că le era bine în familie, o fac pentru că sunt traumatizați și ceea ce vor să spună, de fapt, este că situația în familie este irecuperabil de rea. Dacă copiii vor vizite mai dese, ei vor să spună, de fapt, că vizitele sunt obositoare și ar trebui rărite. Dacă copiii spun că vor să vină acasă, de fapt, ei cer să fie mutați mai departe.

Oh, de-am putea da timpul înapoi, de-am putea schimba ceva. Dar asta este iluzoriu și oricum, Doamna Judecător este judecător prin, probabil, însăși calitatea deosebită de a rămâne rece față de propria conștiință, de a ignora faptele și evidențele și de a scrie un verdict conform cerințelor sistemice. Asta necesită o doză supraomenească de profesionalism, o răceală a sufletului aproape de absolutul 0, un spirit nordic demn de consemnarea istoriei.

Timpul le va desluși pe toate; Dumnezeu este adevăratul Judecător. Sistemele vin și trec, oamenii puternici se înalță și cad. Cei ce își pun încrederea în Dumnezeu nu vor rămâne de rușine.

Sustinem familia Furdui

http://www.furduifamily.org/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: