Atenția mi-a căzut pe niște tufe mici de spini. Nu le-aș fi băgat în seamă dar… m-au înțepat! Și, când m-am uitat mai atent la ei am văzut că erau plini de flori! Cum, și spinii fac flori? Eu credeam că numai țepi! Dar de ce chiar și frumoșii trandafiri au și țepi? Antoine de Saint Exupery zicea că „țepii sunt așa, un fel de răutate a florilor!” Nu îl cred. Chiar dacă spinii pot fi o protecție a frumosului.
Privind spinii mi-am trecut prin ochi ca un film de o poezie de-a lui Lucian Blaga:
„Mi-aduc aminte,
culegeam odată trandafiri sălbatici,
aveau atâția ghimpi, dar n-am voit să-i rup.
Credeam că-s muguri
și-au să înflorească!
Te-am întâlnit apoi pe tine.
O, câți ghimpi, câți ghimpi aveai!
Dar n-am voit să te despoi –
credeam c-o să înflorească!”
Și m-am gândit apoi că noi oamenii acceptăm un trandafir care are spini. Dar nu și spinii care fac trandafiri!
Aici nu este vorba de flori. Ci de oameni. De-a lungul vieții întâlnim mulți oameni plini de ghimpi. Răi. Cactuși. Detestabili. Stigma lor este că nu pot face niciun bine! „La coșul de gunoi al istoriei” strigă gurile rele ale societății. „Locul lor este în iad!”, le dă un verdict și mai dur cei sfântoci! Dar asta când nimeni nu vede că spinii pot înflori! Cea mai bună lecție de reconciliere a spinilor o vedem la Dumnezeu. Ar putea să distrugă pe loc oamenii mărăcinoși. Să-i ardă cu suflarea gurii sale. Și totuși, nu le rupe colții! În răbdarea Sa cea mare Dumnezeu așteaptă spinii să înflorească!
Astăzi, El (mă și te) întreabă: „Ai ajutat vreun spin să facă flori?”
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
