EDITORIALE

Răbdarea, arta de a spera – Alexandru Fintoiu

dumnezeul-care-urmaresteRăbdarea este capacitatea de a avea lumină după ce ți s-a ars siguranța. Cam așa spunea cineva. Cei mai mulți oameni își pierd răbdarea când mai au puțin. Am auzit de accidente de mașini cu oameni care mai aveau 5 minute până acasă.

Franz Kafka zicea că sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc, lenea și nerăbdarea. Dacă îți pierzi răbdarea în ultimele două minute din viață, ai pierdut totul.

Ai curaj pentru marile supărări din viață și răbdare pentru cele mici. După ce ți-ai terminat cu bine treburile zilnice, dormi liniștit. Dumnezeu este treaz – Victor Hugo.

Împăratul roman Marcus Aurelius, într-unul din discursurile sale afirma că oamenii sunt aici pe pământ spre binele semenilor lor, deci, ori învață-i ori rabdă-i.

Răbdarea este tovarășul de drum al înțelepciunii. Moise a învățat răbdarea vreo 40 de ani. Nu se poate obține un lucru plăcut decât răbdându-l pe cel neplăcut.

--

Unde nu este răbdare, acolo nu este nici iubire. Dumnezeu este îndelung răbdător. Iar noi, dacă n-avem, însemnă că încă n-am învățat de la El.

Timpul e o fiară care are nesfârșita răbdare de a înghiți totul. Singura posibilitate care o avem să ne punem cu timpul este veșnicia de dincolo.

Până la urmă, răbdarea este arta de a nădăjdui în Dumnezeu. Timpul nu iartă, dar Hristos poate.

--

                                                                                                          Alexandru Fintoiu – http://www.ciresarii.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura