Cu ani în urmă am asistat la o discuție extrem de tensionată între doi slujitori din aceeași biserică. Apăruse o problemă de comunicare, iar problema degenerase rău de tot.
În mijlocul acelor discuții clarificatoare unul dintre pastori l-a întrebat pe colegul lui, fără prea multe subtilități: „Frate, tu câte fețe ai?” Și a continuat: „Scriptura spune că slujitorii lui Dumnezeu să nu fie cu două fețe.”
Parcă îl văd și acum pe celălalt pastor, nu-i picase deloc bine întrebarea, dar a depășit momentul și a explicat ce se întâmplase de fapt. Și au rămas colegi și prieteni mai departe.
Din păcate specia celor „cu două fețe” supraviețuiește încă. Ei sunt cei care se răzgândesc mereu. De obicei aprobă, apoi repetă frazele celor pe care îi admiră, de care se tem sau le sunt datori, când sunt de față.
Cei cu două fețe spun un lucru, într-un anumit cadru și cu totul altceva într-un alt cadru. Își schimbă opiniile sau crezul potrivit circumstanțelor sau mediului.
În final, cei cu două fețe nu prea mai știu ce cred. Și ajung în situația, neplăcută pentru ei, de a fi respinși de toți, deși sperau să fie pe placul tuturor.
Dumnezeu îi cheamă pe cei credincioși să fie oameni serioși, oameni de încredere pe care oricine să se poată baza și să nu fie cu două fețe.
Din când în când, ar fi bine să ne examinăm în oglinda Cuvântului și să ne întrebăm singuri dacă nu suntem cumva cu două fețe. E mult mai bine așa decât să ne trezim într-o zi că cineva ne întreabă…
Tu câte fețe ai?
Samy Tuțac
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
