COVID-19: Ce facem după 15 mai?

După ce autorităţile au anunţat o relaxare a restricţiilor, așteptăm ziua de 15 mai cu sufletul la gură, poate chiar cu planuri de a recupera ultimele crâmpeie ale unei primăveri confiscate.

Totuși, pandemia nu se încheie la 15 mai și avem nevoie, fiecare dintre noi, să știm care sunt beneficiile și riscurile care vin la pachet cu relaxarea.

Dincolo de dorinţa firească de reîntoarcere la muncă a celor pe care izolarea i-a strâmtorat financiar, este limpede că mulţi au obosit să se răsucească în năvodul restricţiilor, așa că se pregătesc deja, cel puţin declarativ, să-și reia viaţa de dinainte: vizite, plimbări în parcuri, ieșiri în mall și la terase, incursiuni în frizerii și saloane de frumuseţe, planificarea vacanţelor și ieșiri în weekend, dacă noile reguli o vor permite.

Argumentele pentru reîntoarcerea în pas vioi la normalitate vin din registre diferite, de la nevoia relansării urgente a economiei și suspectarea autorităţilor că exagerează pericolul reprezentat de COVID-19 la credinţa că oricum trăim înconjuraţi de virusuri și de multe alte pericole și că trebuie să învăţăm cum să ne strecurăm printre ele.

Alţii susţin că ar trebui să respectăm, în mare, aceleași reguli care ne sunt impuse acum, pentru că pandemia nu-și modifică evoluţia doar pentru că anulăm starea de urgenţă.

Mai e puţin până la 15 mai, dar cei din a doua categorie se plâng că oamenii deja s-au relaxat de la primele știri despre îndulcirea restricţiilor: șoselele sunt din nou aglomerate, spaţiile pieţelor și magazinelor sunt înţesate de oameni, mulţi nu poartă mască, iar distanţa dintre persoane nu mai este respectată.

Organzaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat, în prima parte a lunii aprilie, că ridicarea prematură a restricţiilor ar putea duce la reizbucnirea pandemiei. Când este însă prea devreme pentru toată lumea și pentru fiecare ţară în parte?

Navigând în ape nesigure

Ceea ce putem spune cu certitudine despre COVID-19 și efectele sale este că acest subiect e învăluit încă în prea multă incertitudine – aceasta este concluzia unei analize stufoase semnate de jurnalistul Ed Yong pentru The Atlantic. Identitatea agentului patogen este una dintre puţinele certitudini ale oamenilor de știinţă, scrie Yong, trecând în revistă întrebările la care nu există răspunsuri clare sau definitive: „De ce unii oameni se îmbolnăvesc, dar alţii, nu? Modelele experţilor sunt prea optimiste sau prea pesimiste? Cât de contagios și de letal este, într-adevăr, virusul? Câte persoane au fost infectate de fapt? De ce nu avem răspuns la atât de multe întrebări?” Cu atât de multe necunoscute, durata cât este sigur să se menţină restricţiile este, la rândul ei, o necunoscută.

De fapt, un întreg hăţiș de factori sociali, epidemiologici și epistemologici fac din această pandemie o problemă copleșitoare, scrie Yong, analizând în detaliu fiecare dintre acești factori.

De la începutul pandemiei, au fost publicate peste 7.500 de studii despre COVID-19, dar, în ciuda acestui număr impresionant, „nu am asistat la răsturnări complete de situaţie”, afirmă Carl Bergstrom, epidemiolog de la Universitatea din Washington.

O excepţie a constituit-o informaţia că persoanele infectate sunt contagioase și înainte de a prezenta simptome, care, de altfel, a fost verificată prin alte studii după ce a fost anunţată de un studiu german publicat la începutul lunii februarie.

Presa preia însă studii care n-au fost încă validate și de alţi cercetători și face din concluziile lor titluri de primă pagină care iluzionează și entuziasmează populaţia. Un astfel de studiu a fost cel al cercetătorilor de la Universitatea Stanford, care a concluzionat că 2,5-4,2% din populaţie a fost deja infectată, ceea ce ar însemna că virusul este mai puţin letal decât se crede, iar izolarea este o reacţie excesivă. Metodele și concluziile studiului au fost însă criticate de alţi oameni de știinţă, inclusiv de statisticieni și virusologi.

De altfel, asemenea dezbateri și contestări ale studiilor sunt tipice mediului academic, scrie Yong, dar diferenţa este că acum au loc la câteva zile, în loc de câteva luni, și sunt aduse în vizorul publicului (și) pentru că studiile precum cel al Universităţii Stanford ajung acum să fie publicate înainte de procedura evaluării inter pares (engl. „peer review”) – procesul evaluării studiului de alţi specialiști înainte de publicarea lui într-o revistă de specialitate. Rezultatul este că publicul e bulversat de toate aceste date contradictorii și are impresia că i se ascund informaţii pe care deja le-a preluat ca sigure.

Nu în ultimul rând, pandemia le-a dat prilej diferiţilor specialiști să ofere opinii și soluţii în probleme în care nu au competenţă. Desigur, în ochii publicului larg, reputaţia specialistului șterge orice alt neajuns, iar faptul că specializarea modernă a devenit mai profundă, dar și mai îngustă, rămâne un amănunt pe care nu-l mai amintește nimeni.

Analizând toţi factorii care intervin în desfășurarea pandemiei, Yong conchide că știm încă destul de puţin pentru a ne avânta în decizii cu miză (individuală și colectivă) mare.

Cum să privim modelele de succes ale combaterii pandemiei

Politica laxistă a Suediei este foarte apreciată de susţinătorii decarantinării urgente, ca și de aceia care cred că nu există beneficii reale ale politicilor severe de sănătate publică.

Recent, OMS a oferit strategia Suediei drept „model”. Aici, cursurile au fost suspendate în licee și universităţi, au fost interzise adunările publice cu mai mult de 50 de participanţi, muzeele au fost închise, iar vizitele la centrele de bătrâni, interzise, dar școlile pentru copii sub 16 ani au rămas deschise, iar barurile, restaurantele și cafenelele pot funcţiona dacă au mesele așezate la distanţa recomandată.

„Suedia reprezintă un model, dacă vrem să ne întoarcem înapoi la o societate în care să nu avem izolare”, a subliniat dr. Mike Ryan, un expert în urgenţe la ONU. Ryan a precizat însă că nu a fost vorba de o atitudine pasivă a autorităţilor suedeze, care ar fi lăsat boala să se răspândească, ci de implementarea unei politici publice „în parteneriat cu populaţia”. Expertul a subliniat și faptul că ţara scandinavă a intensificat testarea și că sistemul medical suedez are capacitatea de a gestiona cu succes focarele.

Modelul suedez a ajuns să fie ridicat în slăvi și folosit pentru a înnoda teorii conspiraţioniste despre totalitarismul celorlalte state, care au impus măsuri severe de sănătate publică, dar prea puţini au realizat că el nu poate fi exportat oriunde, scrie medicul Vlad Mixich, expert independent în board-ul Agenţiei Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă.

În primul rând, majoritatea suedezilor respectă măsurile de distanţare socială, chiar dacă acestea sunt recomandate și nu impuse, pentru că au încredere în guvern. În al doilea rând, autorităţile au luat diverse măsuri care limitează circulaţia (de exemplu, suedezii au posibilitatea de a lua 4 săptămâni de concediu plătit, s-a redus numărul trenurilor care circulă, zborurile interne sunt aproape închise). În al treilea rând trebuie spus că, în ciuda faptului că suedezii respectă în general recomandările, numărul deceselor înregistrate, raportat la mărimea populaţiei, este de 3-6 ori mai mare decât în celelalte ţări din Scandinavia, unde măsurile de distanţare sunt obligatorii.

De altfel, însuși Anders Tegnell, epidemiologul-șef al Suediei, nu recomandă acest model și celorlalte ţări, insistând asupra nevoii de adaptare a măsurilor la specificul naţional.

În același timp însă, Tegnell a subliniat nevoia de a identifica măsuri care pot fi continuate pe termen lung, nu doar pentru câteva săptămâni sau luni.

Relaxarea: Un pas înainte, unul înapoi?

Relaxarea restricţiilor nu are loc pentru că am găsit soluţii la criza sanitară care a bulversat globul, ci pentru că n-avem încotro.

După ce omenirea a văzut că nu are resurse pentru a sta acasă mai mult de o lună, poate  două, și după ce miracolul la care spera nu s-a produs, dimpotrivă, pierderile economice au devenit drastice, ieșirea din izolare este soluţia spre care ne îndreptăm cu toţii – notează autorul unui articol publicat în Republica. Nu avem argumente solide pentru carantină sau pentru relaxare, iar variantele intermediare nu sunt încă bine calculate, crede autorul, dar, cu toate acestea, suntem forţaţi să apăsăm pe pedala relaxării din luna mai. Va fi un examen dur, dar de neocolit, pentru că „probabil, la finalul pandemiei, volumul total al pierderilor economice va avea atât de multe zerouri, încât nimeni nu-l va mai putea înţelege”. Despre recesiunea economică globală și despre estimările specialiștilor cu privire la anvergura și durata ei am scris și în articolul „«În loc să ne ucidă coronavirusul, ne va ucide foamea.» Impactul COVID-19 asupra săracilor lumii.

https://semneletimpului.ro/sanatate/epidemie/covid-19-ce-facem-dupa-15-mai.html