EDITORIALE

Cornel Dărvășan: UPDATE – Externat după 8 zile de la internare și 21 de zile de la infectare cu Covid

UPDATE! EXTERNAT DUPĂ 8 ZILE DE LA INTERNARE ȘI 21 DE ZILE DE LA INFECTARE CU COVID Dragi prieteni, aduc mulțumire lui Dumnezeu, familiei mele care mi-a fost alături în aceste clipe grele și vouă, tuturor celor care v-ați rugat pentru mine să trec cu bine de această încercare. Am primit confirmarea externării astăzi și, pe scurt, doresc să vă informez cu câteva detalii:

1. BOALA A DEBUTAT NESPECTACULOS – cu o stare generală de rău, de răceală, dar care s-a comportat diferit. Când zici că ai scăpat, te apucă iar, te trântește. Am ținut legătura cu medicul de familie și cu medicul infecționist, am început tratament cu VITAMINA C, VITAMINA D, ZINC, SELENIU, PROPOLIS, PARACETAMOL 3 pe zi. Am simțit că mă degradez, și am început să iau AZITROMICINĂ antibiotic, mi s-a prescris 7 zile. După câteva zile am început să-mi administrez subcutan FRAXIPARINĂ, 0,6 dimineața, 0,6 seara, care este anticoagulant. După prima săptămână în care am avut febră ușoară, dureri musculare, stări de greață, sughiț și diaree, m-am vitejit și am făcut 2 emisiuni de acasă, după fiecare emisiune făcând febră și simțindu-mă foarte rău. După ultima, a trebuit să suplinesc tratamentul cu DEXAMETAZONĂ, 5 g dimineata și 5 g seara, iar la febră, luam o fiolă de algocalmin. M-am simțit relativ mai bine, dar mi-am cumărat pulsoximetru (230 de lei) și am început să ne luăm oxigenul din sânge.

Soția a trecut mai bine peste perioada critică, femeile oricum sunt mai rezistente, dar eu mă simțeam din ce în ce mai rău, până am ajuns cu saturația 91. Am plecat la spitalul Matei Balș, vineri, unde nu au fost locuri și m-am întors acasă până duminică, atunci când am așteptat câteva ore să se elibereze un pat ca să am acces la oxigen. Duminică seara am avut o criză complexă din care am ieșit cu bine după câteva ore, spre dimineață, nu am fost intubat, dar doamna doctor de gardă a spus că am fost aproape. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu mi-a fost frică și nu m-am îndoit nicio clipă că se va întâmpla ceea ce e mai bine, indiferent ce va fi. Atunci când știi Cine e Judecătorul, verdictul e în siguranță. Am postat schema de tratament să nu mă mai întrebați în privat ce am luat, DAR VĂ ROG SĂ ȚINEȚI LEGĂTURA CU MEDICUL, nu luați medicamente după ureche! Fiecare organism este special și unic. NU LUAȚI MEDICAMENTE LA ÎNTÂMPLARE!

2. TRATAMENTUL ÎN SPITAL – pe lângă oxigenul la 4 litri pe minut, pe care l-am primit nonstop 6 zile, pentru refacerea capacității pulmonare, am primit DEXAMETAZONĂ, dimineața și seara, intravenos, QUINERET – un imunodeclanșator, FAVICOVID – antiviral cu doză de atac care mi-a dat peste cap toate analizele (proteina serică ajunsese mai mare de 5 ori, transaminazele foarte mari), codeină petru o tuse de dulău bătrân pe moarte de care încă nu am scăpat și pansamente gastrice. Tratamentul a funcționat din prima, dar, cu pași mici, cu amețel, progrese și înapoi în pat, am început să mă ridic încet-încet. Echipa medicală, repet, impecabilă, fără nici cea mai mică ezitare și neprofesionalism. Curățenie exemplară, eficacitate, eleganță, fără spart de vene, fără niciun incident din vina lor. Regimul hipospdat, pachetele primite de la familie și de la voi, m-au salvat de la inaniție. Semnul vindecării este că te apucă o foame incredibilă pe care nu o poți stăpâni. Tehnica complexă este renunțarea treptată la medicamente și corticoizi, gradat, să se reechilibreze organismul. Cred că sunt recuperat 70%, mai am 30.

3. MOARTEA ÎN SPITAL – a murit vecinul meu de pat. Era un domn la 61 de ani, pe fondul unei ciroze alcoolice cu dependență, dependență de țigări, cu hipoxie, avea două măști pe care nu era în stare să le țină pe nas, se plimba de colo până colo prin salon. Atât eu cât și celălalt vecin de pat, l-am ajutat cum am putut, punându-i masca de oxigen cât de mult am putut, încurajându-l, toți medicii și asistentele îl înconjurau cu dragoste, cu fermitate, să-l roagă să rămână cu masca pe față, că nu va reuși. Stătea 5 minute cu ea după care și-o scotea și pleca. Îmi aranja lucrurile, îmi lua șlapii și pleca. Era într-o stare de agitație continuă. După 3 zile de felul acesta, a venit o delegație de medici care l-a implorat să stea liniștit și să asculte, să stea pe burtă (pe burtă se refac plămânii), i s-a explicat clar că dacă nu ascultă, va muri. I s-au administrat și calmante să se liniștească, dar pe fondul alcoolemiei cronice, nu prea aveau efect la el. După o ultimă noapte extrem de agitată, dimineață, l-au intubat în salonul nostru, l-au dus la ATI după care am înțeles că a murit. Suntem extrem de fragili. Domnul să mângâie familia îndoiliată!

--

4. DIN NOU DESPRE TEOLOGIE – unii au zis că nu mai cred în făgăduințele Bibliei, nimic mai fals. Ceea ce am vrut să subliniez este faptul că ,,toate făgăduințele lui sunt vrednice de crezare și adevărate” dar în providența Lui, uneori Dumnezeu îngăduie ca Elisei să e îmbolnăvească de o boală de care a murit. Sau să se spună : ,,Doamne, iată că acela pe care-l iubești tu este bolnav”, sau ,,Lazăr a murit”. Cu toate acestea, viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și atâta vreme cât suntem în Hristos, suntem în siguranță, chiar moartea de-ar veni. Nu am vrut să fac nimănui inima ca apa. Ci am dorit să privim realist, dincolo de încurajările inerente care abundă dar, care scoase din context, nu pot decât să ducă la concluzii greșite, cum că, dacă ești credincios, nu vei face niciun virus. Fals. Nenorocirile pot cădea peste buni și peste răi, așa cum ploaia cade peste drepți și peste nedrepți. Pe unii poate să-i afecteze mai mult, pe alții mai puțin, mulțumește lui Dumnezeu dacă nu te-a afectat tare. Pe mine m-a afectat mediu. Mai am până mă recuperez. Prietenii lui Iov încercau să găsească motive la ceea ce s-a întâmplat, Domnul le-a spus că nu trebuie. În încercare, datoria noastră este să fim alături de frați și vă mulțumesc tuturor acelora care mi-ați scris măcar un cuvânt de încurajare. A fost o gură de oxigen în plus.

5. AM AFIRMAT CĂ BOALA ASTA E CEA MAI PARȘIVĂ PE CARE AM ÎNTÂLNIT-O în sensul că pe care am avut-o. Nu contest durerea și chinurile unui bolnav de cancer, să spun că covidul e mai grav decât cancerul sau altele, m-am referit la experiența personală. Nu vreau să știu cum sunt altele. În același timp, nu m-am referit la măsurile economice care se iau sau care ar trebui să se ia. Pe acelea vi le propun în emisiuni tv. Doar că încă sunt revoltat de faptul că ne-am lovit și ne lovim din ce în ce mai mulți de această REALITATE a existenței unui dușman nevăzut, cu sacrificii enorme se fac eforturi să fim salvați, de pacostea asta și unii spuneți că primim bani de la guvern sau că e o simplă răceală. Nu, nu e o simplă răceală, păziți-vă cât puteți și fiți sănătoși! Abia aștpt să-mi văd soția și copiii! Vă mulțumesc și vă iubesc! CPD 16 nov. 2020

sursa: https://www.facebook.com/photo?fbid=3100559736837522&set=a.1400062190220627

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura