DEVOTIONALEEDITORIALE

S-a isprăvit

Ultimele cuvinte ale Mântuitorului nostru drag, Isus Cristos, rostite pe cruce au fost: „S-a sfârşit” (Ioan 19:30, NTR). Deşi, unii ar putea crede că Isus vorbea despre suferinţele Sale sau despre lucrarea vizibilă pe care a început-o când era pe pământ, despre vindecarea bolnavilor, iertare păcătoşilor, hrănirea celor flămânzi sau încurajarea celor deznădăjduiţi, Isus a rostit aceste cuvinte referindu-Se la altceva. Isus a văzut dincolo de ceea ce poate vedea ochiul uman, dincolo de aparenţele prezente. Isus a rostit aceste cuvinte văzând „o sămânţă de urmaşi” şi o lucrare prosperă (Isaia 53: 10).

„S-a sfârşit” înseamnă mult mai mult decât a se sfârşi ceva. „S-a sfârşit” este tradus din grecescul tetelestai, a cărui rădăcină are semnificaţia de a săvârşi, a plăti în întregime, a termina, a completa, a expira, a executa (Strong’s Hebrew and Greek Dictionaries). Termenul tetelestai era folosit atunci când cineva îşi plătea taxele în întregime. Aceasta însemna că el nu mai datora absolut nimic. Atunci când Isus a rostit tetelestai, practic a pus ştampila cu plătit în întregime pentru toţi cei care urmau să-L primească în inimă ca Domn şi Mântuitor.

Practic, în momentul în care Îl primeşti pe Isus în viaţa ta (Ioan 1:12-13), toată datoria ta este achitată, păcatele îţi sunt iertate, primeşti eliberare, o identitate nouă, devii copil de Dumnezeu şi începi să trăieşti o viaţă victorioasă în binecuvântarea lui Dumnezeu. Când Îl primeşti pe Isus în viaţa ta, tetelestai devine realitate pentru tine. Isus a plătit preţul întreg pentru tine, ca tu să fii copil de Dumnezeu. „S-a sfârşit” cu domnia Diavolului şi a păcatului în viaţa ta! Isus şi-a săvârşit lucrarea la cruce! Acceptă-l pe Isus şi lasă ca lucrarea Lui completă la cruce să se manifeste în viaţa ta!

Nicu Zaharie

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura